Vineri, 21 Noiembrie 2025
RO EN

PWC: Noile tehnologii vor afecta anual intre 5% si 10% din locurile de munca

Noile tehnologii vor afecta, anual, intre 5% si 10% din locurile de munca ale fiecarei organizatii si va genera discrepante intre abilitatile existente si cele necesare, arata estimarile PwC la nivel global. In acest context, PwC a lansat un program atat pentru imbunatatirea competentelor digitale ale celor 276.000 de angajati de la nivel global, cat si pentru dezvoltarea de noi tehnologii care sa sprijine companiile si comunitatile in procesul de transformare digitala.
"Companiile identifica oportunitati, dar se confrunta si cu provocari din ce in ce mai mari determinate de progresele tehnologice si ne solicita ajutorul pentru a face fata unor probleme precum securitatea cibernetica, reglementarile si planificarea strategica a fortei de munca. Decalajul de competente se afla in centrul atentiei noastre si, din acest motiv, lansam programul New world, New skills", a declarat Bob Moritz, presedintele grupului PwC.
In cadrul acestui program, PwC va investi 3 miliarde de dolari in urmatorii patru ani.
"Majoritatea angajatilor la nivel global se simt amenintati de automatizare si vor sa invete noi abilitati digitale, potrivit studiului PwC Upskilling Hopes and Fears. In acelasi timp isi doresc ca actualii angajatori sa-i ajute in acest proces. La randul lor, companiile cauta solutii pentru a se adapta noilor tehnologii. Ne-am propus sa raspundem atat asteptarilor angajatilor nostri, dar si ale mediului de afaceri, prin initierea acestui program al carui impact va fi resimtit inclusiv in Romania", a precizat Ionut Simion, Country Managing Partner PwC Romania.
Prin implementarea programului New world, New skills, PwC isi propune imbunatatirea competentelor digitale ale angajatilor proprii in analiza datelor, automatizarea proceselor si inteligenta artificiala, pentru a le utiliza in munca lor, dar si pentru a sprijini in acest proces clientii, comunitatile si alte parti interesate de adoptarea noilor tehnologii. De asemenea, are in vedere colaborare cu guvernele, institutiile, studentii si profesorii pentru a dezvolta programe care sa ajute milioane de oameni sa-si imbunatateasca abilitatile si cunostintele digitale.
Potrivit studiului PwC Upskilling Hopes and Fears, 53% dintre angajatii de la nivel global se simt amenintati de automatizare, iar 77% vor sa invete noi abilitati digitale. Peste 60% au o perceptie pozitiva cu privire la impactul tehnologiei asupra muncii lor de zi cu zi, dar doar unei treimi i se ofera oportunitati de a dezvolta abilitati digitale in afara muncii zilnice.

Din aceeasi categorie

11 Noi 11:31 | AMBITO estimeaza o cifra de afaceri de 10 milioane de euro pentru 2026
05 Noi 12:57 | EXEC-EDU: Relatia dintre angajat si lider are o importanta mare in anul dificil 2026
04 Noi 06:00 | MANPOWER marcheaza revenirea la crestere organica, in pofida provocarilor globale
03 Noi 06:00 | RANDSTAD: Stabilitate financiară și progres al strategiei „Partner for Talent” in T3 2025
23 Oct 15:41 | PIFM: Forta de munca straina devine o realitate permanenta a economiei nationale
22 Oct 12:19 | GENESIS Property: Biroul ramane un pilon de stabilitate pentru multi angajati
21 Oct 11:37 | AI si automatizarea vor duce la crearea a 170 milioane locuri de munca pana in 2030
20 Oct 10:06 | MAZARS: Romania se pregateste sa aplice Directiva UE privind transparenta salariala
17 Oct 12:12 | AFSRU: Viitorul muncii, sub semnul optimizarii: program flexibil si integrare AI
17 Oct 11:30 | D&B: Transparenta salariala devine obligatorie, conform noilor norme europene
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA