Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025
RO EN

TERAPLAST: Fonduri europene pentru instruirea angajatilor

Compania Teraplast, furnizor de solutii si sisteme integrate in domeniul instalatiilor si constructiilor, implementeaza, in perioada iunie 2010 – august 2011, trei proiecte cofinantate din Fondul Social European. Valoarea totala eligibila a celor trei proiecte este de peste 1,6 milioane de lei, din care suma nerambursabila va fi de 1,17 milioane lei.
“Instruirea si formarea continua a angajatilor este un punct important in strategia noastra de dezvoltare, tocmai de aceea in fiecare an incercam sa alocam sumele necesare pentru realizarea obiectivelor pe acest segment. Avem experienta de cativa ani in programe de instruire a angajatilor, acestea derulandu-se printr-un departament specializat, care se ocupa cu organizarea de traininguri pe tehnologii de ultima generatie, cunoastere sisteme sau tehnici de vanzari", a declarat Florin Urite, director general Teraplast. In cadrul celor trei proiecte cu finantare europeana, implementate de Teraplast, vor fi instruiti peste 300 de angajati ai companiei din toata tara.
***
Cifra de afaceri neta a Teraplast a a crescut in primul semestru din 2010 cu 19%, raportat la aceeasi perioada a anului trecut, ca urmare a cresterii volumelor vandute pe de o parte, iar pe de alta parte, ca urmare a majorarii pretului de vanzare. Profitul net al companiei s-a situat la un nivel de 92% din valoarea obtinuta in aceeasi perioada a anului trecut, fiind influentat de cresterea cheltuielilor cu amortizarea, aferente investitiilor care au fost puse in functiune in anul 2009 si care nu au putut fi utilizate la capacitate maxima datorita climatului economic actual, marcat de o acuta lipsa de lichiditate. Informatii suplimentare, la www.teraplast.ro
 

Din aceeasi categorie

11 Noi 11:31 | AMBITO estimeaza o cifra de afaceri de 10 milioane de euro pentru 2026
05 Noi 12:57 | EXEC-EDU: Relatia dintre angajat si lider are o importanta mare in anul dificil 2026
04 Noi 06:00 | MANPOWER marcheaza revenirea la crestere organica, in pofida provocarilor globale
03 Noi 06:00 | RANDSTAD: Stabilitate financiară și progres al strategiei „Partner for Talent” in T3 2025
23 Oct 15:41 | PIFM: Forta de munca straina devine o realitate permanenta a economiei nationale
22 Oct 12:19 | GENESIS Property: Biroul ramane un pilon de stabilitate pentru multi angajati
21 Oct 11:37 | AI si automatizarea vor duce la crearea a 170 milioane locuri de munca pana in 2030
20 Oct 10:06 | MAZARS: Romania se pregateste sa aplice Directiva UE privind transparenta salariala
17 Oct 12:12 | AFSRU: Viitorul muncii, sub semnul optimizarii: program flexibil si integrare AI
17 Oct 11:30 | D&B: Transparenta salariala devine obligatorie, conform noilor norme europene
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA