Marți, 16 Septembrie 2025
RO EN

ALUMIL continua investitiile in sustenabilitate si dezvoltarea capacitatii logistice

Alumil, producator de profile si accesorii din aluminiu, se concentreaza, in aceasta perioada, pe strategiile de dezvoltare si pe capacitatea de a oferi clientilor cele mai bune solutii atat din punct de vedere tehnic, cat si financiar. In acest sens, compania a inaugurat, recent, un nou hub operational in Slatina, ce include spatii de birouri, showroom si depozit, dupa ce anul trecut a deschis un showroom si in Cluj-Napoca. De asemenea, investitiile producatorului sunt directionate si catre modernizarea celorlalte spatii importante. 
"Acordam o atentie deosebita tehnologiei si digitalizarii proceselor, precum si dezvoltarii continue a competentelor angajatilor. In continuarea eforturilor noastre de a facilita procesul de achizitie, ne incurajam partenerii sa utilizeze platforma B2B «My Alumil», care permite plasarea rapida si usoara a comenzilor, ofera vizibilitate asupra istoricului comenzilor, verificarea stocurilor si acces la cele mai recente actualizari tehnice ale sistemelor. In cadrul initiativei de a oferi servicii integrate clientilor, am dezvoltat un ecosistem de instrumente accesibile dintr-un singur loc cu o modalitate unica de conectare, pe platforma digitala Alumil Connect. Mentinem o comunicare continua cu colaboratorii, pentru a optimiza si imbunatati experienta de navigare in vederea plasarii comenzilor, asigurandu-le o experienta mai confortabila si mai placuta", a declarat Marius Ionita, directorul general al Alumil Romania.
Mai mul decat atat, compania a demarat a doua editie a programului de loialitate denumit "Alumilia", care se bazeaza pe un sistem de recompensare a partenerilor pentru increderea acordata. "Respectarea angajamentelor noastre fata de parteneri si clienti reprezinta o prioritate majora pentru noi si avem incredere in abilitatea echipei Alumil de a face fata cu succes tuturor provocarilor", a precizat reprezentantul companiei.
 
Orientare catre sustenabilitate si productie ecologica
Un alt subiect de actualitate este constituit de economia circulara, care se subordoneaza conceptului mai larg de sustenabilitate. Cresterea continutului reciclat in timpul productiei sistemelor de aluminiu permite companiei Alumil sa creeze produse cu o amprenta de carbon semnificativ mai mica.
"Alumil este una dintre putinele companii din intreaga lume care a primit prestigioasa certificare «OK Recycled» din partea TÜV Austria. Aceasta recunoaste angajamentul nostru fata de sustenabilitate si productia de bare de aluminiu cu 60% aluminiu reciclat, care sunt utilizate in toate profilele sistemelor noastre arhitecturale. Dupa investitii semnificative in productia de aluminiu reciclat «verde», EPD-urile (declaratii de produs privind mediul) pentru sistemele arhitecturale, am primit si certificatul international Cradle to Cradle (C2C) - Silver pentru o gama extinsa de produse, validand sustenabilitatea acestora. Mai precis, un total de 34 de sisteme - inclusiv pereti cortina, usi batante si glisante si sisteme de ferestre, precum si un sistem de usi armonice - au primit certificarea C2C. Aceasta acreditare deosebit de importanta este punctul culminant al eforturilor si actiunilor noastre de a consolida o strategie de afaceri imbinata cu valorile sustenabilitatii si economiei circulare", a explicat Marius Ionita.
Certificarea C2C reprezinta standardul global pentru produse circulare sigure si durabile create tinand cont de raspunderea ecologica. Cele mai importante marci si cei mai importanti retaileri, designeri si fabricanti din cadrul lantului valoric global se bazeaza pe acest standard pentru a se asigura ca impactul produselor lor este unul pozitiv atat pentru oameni, cat si pentru planeta.
 

Din aceeasi categorie

16 Sep 07:00 | WIENERBERGER aplica masuri de optimizare si eficientizare pana la reluarea cererii
12 Sep 07:00 | CEFIC: Cererea slaba si preturile la energie, marcheaza un prim semestru dezamagitor
10 Sep 07:00 | CRH anunta o cifra de afaceri de 10 miliarde USD pentru intervalul aprilie - iunie 2025
04 Sep 16:12 | Leroy Merlin Romania: Investitii de 27,9 milioane euro in 2025, in crestere cu 50%
03 Sep 13:32 | SYMMETRICA intra intr-o etapa noua de dezvoltare cu Liviu Stoleru in functia de CEO
03 Sep 07:00 | Cum poate betonul geopolimeric imprimat 3D sa transforme constructiile in Europa?
02 Sep 12:41 | HORNBACH are in plan deschiderea a 6 magazine in urmatorii 2-4 ani, in Romania
01 Sep 07:01 | OPTGROUP isi extinde proiectele peste granita, mizand pe piete emergente
01 Sep 07:00 | HOLCIM consemneaza o dinamica imbunatatita a incasarilor din trimestrul al doilea
01 Sep 07:00 | SAINT-GOBAIN raporteaza vanzari de aproape 24 miliarde euro in semestrul intai
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA