Vineri, 07 Noiembrie 2025
RO EN

ANALIZA: Industria chimica din UE stagneaza in 2015

Consiliul European al Industriei Chimice (CEFIC) a publicat, recent, previziunile privind dinamica acestui sector de activitate (care include preponderent substantele chimice pentru constructii) aferenta perioadei 2014-2015. "Anul trecut, productia a crescut cu numai 0,2%, in timp ce vanzarile au regresat cu 1,1% fata de 2013. In acelasi timp, exportul a ajuns la 44,1 miliarde euro, fiind mai redus in comparatie cu nivelul record, de 48,2 miliarde euro, consemnat cu un an in urma. Insa, cu toata reducerea de 1,1% a vanzarilor, acestea au fost apropiate de nivelul valoric al perioadei ante-criza, respectiv de cota specifica anului 2008. Trendul descendent al productiei a continuat sa se observe si in prima luna a anului in curs (-0,3% in raport cu ianuarie 2014), desi tendintele au fost diferite pentru fiecare segment in parte. Astfel, regresul a fost compensat partial de cresterea cu 4,2% a productiei de substante chimice speciale, in timp ce contractii au avut loc in domeniul petrochimic (-7,6%) la materialele anorganice (-1,2%), respectiv in cazul polimerilor si chimicalelor pentru piata consumatorilor finali (-0,3%). Totodata, daca in 2014 pretul s-a depreciat cu -1,8%, in ianuarie a.c. acesta s-a diminuat cu -6%, tendinta considerata a fi specifica intregului an in curs. In consecinta, 2015 va marca din nou o stagnare a productiei, intr-un context economic nesigur, iar vanzarile in cel mai bun caz se vor mentine la valoarea din 2014", se arata intr-un comunicat al CEFIC.
Comentand previziunile respective, Hubert Mandery, director general al organizatiei, a declarat: "Declinul din 2014 – corespunzator, totusi, unei stabilizari – se datoreaza dinamicii deficitare a exportului. Desi cotatia petrolului a scazut pe plan european, ceea ce a dus la o imbunatatire a costurilor de productie a materialelor chimice, problemele structurale persista, dupa cum se observa, pe termen lung, in particular provocarile legate de asigurarea furnizarii de resurse energetice competitive. In plus, in prima parte din 2015 economia reala nu s-a inscris pe un trend ascendent, fiind necesar ca factorii de decizie din UE sa implementeze masuri reale si adecvate care sa genereze dezvoltare economica, locuri de munca si preturi optime".
***
Analiza indicatorilor industriei chimice nu include si tendintele specifice sectorului farmaceutic, considerat a fi un domeniu distinct si se refera cu precadere la produsele ce sunt utilizate pe piata de constructii si pe cea auto. Raportul CEFIC – organizatie reprezentativa pe plan european, fondata in anul 1972 si care are 29.000 de companii afiliate, cu 1,2 milioane de angajati, ce genereaza 17% din productia mondiala de chimicale – se bazeaza pe indicatorii publicati cu o frecventa lunara de biroul Eurostat privind productia de substante chimice, comertul, preturile si vanzarile totale.
Astfel, in cel mai recent raport al Cefic, acoperind intervalul ianuarie-aprilie 2015, se precizeaza ca, desi productia efectiva s-a majorat cu 0,3% in perioada analizata, comparativ cu primele patru luni ale lui 2014, valoarea vanzarilor a fost cu 5,2% mai mica. Diminuarea respectiva se afla, astfel, in neconcordanta cu anumite corectii in sens negativ ale pretului (-6% in intervalul analizat), insa expertii CEFIC considera ca, in scurt timp, s-ar putea ajunge la o imbunatatire a situatiei, deoarece indicatorul increderii in industria chimica (indicele CCI) a sporit in luna mai a.c., reflectand totusi o situatie relativ contradictorie – si anume un regres in ceea ce priveste asteptarile in planul portofoliului de comenzi si o majorare la nivelul indicatorului ce se refera la productia viitoare. Informatii suplimentare, la www.cefic.org

Din aceeasi categorie

05 Noi 06:00 | SSAB isi consolideaza performanta financiara in trimestrul al treilea din anul 2025
04 Noi 06:16 | RAWLPLUG: Mizeaza pe afaceri de 50 milioane lei datorita produselor sustenabile
30 Oct 11:30 | TERAPLAST: Crestere de 26% a cifrei de afaceri, in primele 9 luni ale anului
27 Oct 06:00 | HORNBACH manifeta rezilienta intr-un context economic dificil cu cerere temperata
24 Oct 07:19 | METIGLA implementeaza METvision 2030, program de investitii de 15 milioane euro
23 Oct 17:30 | Leroy Merlin: 7 din 10 romani cauta solutii pentru reducerea facturilor la energie
23 Oct 07:00 | KINGFISHER schimba estimarile financiare, dupa un prim semestru solid in 2025
22 Oct 14:42 | Holcim preia pentru 1,85 miliarde euro grupul Xella (Ytong, Silka, Hebel si Multipor)
22 Oct 07:00 | VIOHALCO raporteaza cresteri solide de peste 14% in primele sase luni din 2025
16 Oct 07:28 | KADRA accelereaza pe piata solutiilor de siguranta si eficienta energetica
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA