Miercuri, 09 Iulie 2025
RO EN

Carpatcement Holding a inregistrat o diminuare cu 30% a vanzarilor

Pentru acest an, reprezentantii Carpatcement estimeaza o scadere cu 10% - 15% a pietei cimentului la nivel national, pe fondul declinului masiv al domeniului constructiilor. “In primul trimestru am inregistrat diminuari cu 30% a vanzarilor, in conditiile in care piata constructiilor a scazut chiar cu 50% in unele zone. In prezent inca mai sunt lucrari contractate in anii din urma, dar acestea se vor definitiva prin lunile mai, iunie .a.c. si inca nu se are in vedere derularea de noi obiective de anvergura din partea statului”, a declarat Mihai Rohan, director general al Carpatcement Holding. Zona in care se inregistreaza cele mai mari vanzari este Moldova, unde se construiesc, in numar mare, case particulare. “In primele luni ale anului in curs, cele mai mari livrari de ciment s-au inregistrat pentru segmentul rezidential (+8%). Piata a scazut foarte mult in Bucuresti si in zona de vest, dar continua sa creasca in partea de est a tarii. Apreciem ca in 2009 vanzarile de ciment la sac vor creste la 50% din totalul livrarilor. In primul trimestru, pretul cimentului s-a diminuat cu 2% la nivel de fabrica, dar la distribuitori a scazut mai mult”, a specificat Mihai Rohan. Pentru acest an, compania a alocat pentru investitii aproximativ 50 milioane de euro, fonduri ce vizeaza finalizarea procesului de extindere a unitatilor de productie de la Bicaz si Fieni. “In intervalul imediat urmator aceste capacitati vor fi inaugurate. Criza ne-a prins cu investitiile realizate in proportie de 90% si atunci era mai scump sa inghetam investitiile si sa le conservam decat sa continuam lucrarile”, a adaugat oficialul Carpatcement.

Continua investitiile pentru protectia mediului

In cadrul celei de-a patra editii a programului „Bucurestiul Respira”, Carpatcement Holding planteaza 800 de copaci chiar pe terenul companiei de la balastiera Carpat Agregate din comuna Cornetu, judetul Ilfov. Arborii si arbustii vor fi plantati atat pe drumul de acces, cat si de-a lungul balastierei, pentru a proteja comunitatea din vecinatate de eventualele neplaceri cauzate de spulberarea nisipului din cauza vantului. „Vom continua investitiile in protectia mediului si a comunitatilor in care activam chiar si in conditii de piata dificile, pentru ca responsabilitatea sociala este o obligatie pe care ne-am asumat-o si nu o optiune”, a precizat Mihai Rohan. Partenerii Carpatcement in acest proiect sunt: Asociatia Expertilor de Mediu, Agentia pentru Protectia Mediului Ilfov si Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Bucuresti. Informatii suplimentare, la www.heidelbergcement.ro

Din aceeasi categorie

08 Iul 07:00 | KINGFISHER: Inceput bun al anului fiscal si prognoze optimiste pe termen scurt
30 Iun 07:52 | Regulamentul UE revizuit pentru comercializarea produselor pentru constructii
30 Iun 07:00 | WIENERBERGER: Rezultate solide in trimestrul intai datorate inovarii si rezilientei
27 Iun 07:05 | TotalEnergies Marketing aniverseaza 20 de ani de prezenta de succes in Romania
25 Iun 07:33 | SW UMWELTTECHNIK: Obiective de consolidare prin continuarea investitiilor
25 Iun 07:00 | Heidelberg Materials pregateste tranzitia energetica si are inceput bun de anul financiar
24 Iun 11:04 | HOLCIM anunta finalizarea procesului de separare a afacerii din America de Nord
23 Iun 07:30 | Bauelemente: Solutii prefabricate complete pentru cladiri non-rezidentiale
23 Iun 07:00 | HENKEL: Divizia Adezivi anunta vanzari de 2,7 miliarde euro si incertitudini noi pe piete
19 Iun 11:13 | 75 de organizatii solicita Guvernului o pozitie ferma pentru fonduri UE pentru paduri
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA