Miercuri, 05 Noiembrie 2025
RO EN

CARPATCEMENT: Usoara crestere pe piata cimentului, in 2012

Piata locala a cimentului a inregistrat anul trecut o crestere de cel mult 2%, potrivit estimarilor producatorului local Carpatcement. In 2011, sectorul era evaluat la circa 600 milioane de euro. "Nu sunt inca disponibile datele de la Institutul National de Statistica, insa estimam ca in 2012 piata cimentului a stagnat sau, cel mult, a avut o crestere de 1% sau 2% fata de 2011. Pentru anul in curs,  speram intr-o reasezare a situatiei macroeconomice, dar si la conditii meteo favorabile, astfel incat lucrarile din constructii sa poata fi demarate mai devreme comparativ cu 2012. Ar fi bine daca anul acesta cantitatile comercializate s-ar mentine la nivelul anului trecut", au declarat reprezentatii companiei. Piata cimentului si cea a constructiilor ar putea sa dea semne de revenire, insa pentru a-si relua trendul ascendent este nevoie ca investitorii privati sa isi recapete increderea si apetitul pentru investitii. In 2012, un rol important pe piata cimentului l-au avut proiectele de infrastructura dar sunt si alte domenii care au generat vanzari importante, cum ar fi constructia de parcuri eoliene, care a avut o evolutie buna. "In ceea ce priveste segmentul rezidential, dupa 2010 s-a simtit o scadere pronuntata, in special la nivelul ansamblurilor rezidentiale mari. O alta caracteristica a pietei din 2012 a fost lipsa investitiilor realizate de romanii care lucreaza in strainatate. Acest lucru a afectat sezonalitatea vanzarilor de ciment fata de anii anteriori. Prin livrarile noastre ne adresam tuturor segmentelor de piata, inclusiv pentru proiectele de infrastructura, suntem implicati spre exemplu pe Coridorul IV paneuropean. Am reusit sa pastram un portofoliu echilibrat pe toate segmentele de piata (ciment, agregate si betoane)", au mai declarat reprezentantii firmei. Compania mizeaza insa si pe strategia de dezvoltare pe termen lung a grupului Carpatcement care vizeaza, printre altele, stabilitatea, continuitatea si calitatea produselor si serviciilor oferite. Carpatcement este subsidiara locala a grupului german HeidelbergCement, companie cu afaceri anuale de 14 miliarde euro, potrivit raportului financiar preliminar publicat pentru anul 2012. Informatii suplimentare, la www.heidelbergcement.ro
 

Din aceeasi categorie

05 Noi 06:00 | SSAB isi consolideaza performanta financiara in trimestrul al treilea din anul 2025
04 Noi 06:16 | RAWLPLUG: Mizeaza pe afaceri de 50 milioane lei datorita produselor sustenabile
30 Oct 11:30 | TERAPLAST: Crestere de 26% a cifrei de afaceri, in primele 9 luni ale anului
27 Oct 06:00 | HORNBACH manifeta rezilienta intr-un context economic dificil cu cerere temperata
24 Oct 07:19 | METIGLA implementeaza METvision 2030, program de investitii de 15 milioane euro
23 Oct 17:30 | Leroy Merlin: 7 din 10 romani cauta solutii pentru reducerea facturilor la energie
23 Oct 07:00 | KINGFISHER schimba estimarile financiare, dupa un prim semestru solid in 2025
22 Oct 14:42 | Holcim preia pentru 1,85 miliarde euro grupul Xella (Ytong, Silka, Hebel si Multipor)
22 Oct 07:00 | VIOHALCO raporteaza cresteri solide de peste 14% in primele sase luni din 2025
16 Oct 07:28 | KADRA accelereaza pe piata solutiilor de siguranta si eficienta energetica
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA