Duminică, 09 Noiembrie 2025
RO EN

CEMACON vizeaza depasirea pragului de 40 milioane de lei al afacerilor

Producatorul de caramida Cemacon SA - Zalau a inregistrat o cifra de afaceri de 14,4 milioane de lei in primele sase luni ale anului in curs, in crestere cu 39% fata de intervalul similar din 2011 in contextul in care piata de profil s-a contractat cu 14%, potrivit celui mai recent raport semestrial publicat de companie. Din punct de vedere cantitativ, vanzarile Cemacon au sporit cu 34%, societatea devenind - conform propriilor raportari - al doilea mare furnizor de blocuri ceramice din Transilvania. "Dinamica cifrei de afaceri a depasit-o pe cea a volumelor, vanzarea realizandu-se la preturi mai mari, care au contribuit la imbunatatirea semnificativa a profitabilitatii operationale a companiei", se arata in documentul citat. "Performanta primelor sase luni din 2012 este rezultatul eforturilor incepute de noua echipa de management in anul 2010 atat la nivelul vanzarilor, cat si pe planul eficientizarii organizatiei si reducerii costurilor. Ne-am extins cota de piata in detrimentul competitorilor, am obtinut profit operational peste media sectorului si, cel mai important, ne-am creat premisele pentru a continua sa crestem in a doua parte a anului. Vom introduce pe piata produse unice si vom aplica strategii comerciale care aduc valoare partenerilor distribuitori, beneficiarilor si constructorilor. Vrem sa depasim pragul de 40 milioane de lei in ceea ce priveste cifra de afaceri", a declarat Liviu Stoleru, director general al Cemacon SA. Pentru urmatoarele trei luni, conducerea companiei si-a propus continuarea cresterii vanzarilor, mizand pe imbunatatirea portofoliului de produse si pe implementarea unor strategii inteligente de marketing. Informatii suplimentare, la www.cemaconzalau.ro

Din aceeasi categorie

05 Noi 06:00 | SSAB isi consolideaza performanta financiara in trimestrul al treilea din anul 2025
04 Noi 06:16 | RAWLPLUG: Mizeaza pe afaceri de 50 milioane lei datorita produselor sustenabile
30 Oct 11:30 | TERAPLAST: Crestere de 26% a cifrei de afaceri, in primele 9 luni ale anului
27 Oct 06:00 | HORNBACH manifeta rezilienta intr-un context economic dificil cu cerere temperata
24 Oct 07:19 | METIGLA implementeaza METvision 2030, program de investitii de 15 milioane euro
23 Oct 17:30 | Leroy Merlin: 7 din 10 romani cauta solutii pentru reducerea facturilor la energie
23 Oct 07:00 | KINGFISHER schimba estimarile financiare, dupa un prim semestru solid in 2025
22 Oct 14:42 | Holcim preia pentru 1,85 miliarde euro grupul Xella (Ytong, Silka, Hebel si Multipor)
22 Oct 07:00 | VIOHALCO raporteaza cresteri solide de peste 14% in primele sase luni din 2025
16 Oct 07:28 | KADRA accelereaza pe piata solutiilor de siguranta si eficienta energetica
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA