Sâmbătă, 08 Noiembrie 2025
RO EN

CERAMICA: Primele semnale pozitive pe piata constructiilor rezidentiale

Anul 2014 ar putea reprezenta prima perioada de crestere a pietei constructiilor rezidentiale dupa declansarea crizei economice din 2009, avand in vedere faptul ca numarul de unitati finalizate in primele trei trimestre din 2013 este similar celui din 2012, potrivit opiniei lui Iulian Mangalagiu, directorul general al Ceramica SA - Iasi. Conform celor mai recente date publicate de Institutul National de Statistica, in intervalul ianuarie - septembrie 2013 au fost date in folosinta 26.593 de unitati, fata de 26.654 in 2012. "Aceasta este, cu siguranta, un prim semnal pozitiv pe care segmentul pietei de constructii rezidentiale il primeste dupa 2009. Totodata, daca in 2011-2012 lucrarile de inginerie civila erau in crestere, iar cele rezidentiale continuau sa scada, in acest an este pentru prima data cand volumul constructiilor de locuinte a ramas la fel ca in 2012. Schimbarea consta in rearanjarea pietei imobiliare, in prezent fiind solicitate cu precadere apartamentele mai ieftine, care sa poate fi achizitionate la preturi de pana la 60.000 de euro, pentru a se incadra in programul «Prima Casa», a declarat managerul Ceramica.
In acest context usor favorabil, absenta creditarii se mentine principala problema din domeniu, in pofida faptului ca BNR a redus dobanda de referinta. "Exista, de asemenea, un blocaj in zona proiectelor de infrastructura, care creeaza un efect de domino, afectand si celelalte piete. Singurul segment care functioneaza activ este cel al renovarilor", a explicat Iulian Mangalagiu. Chiar daca numarul autorizatiilor de construire pentru cladiri rezidentiale emise in primele zece luni din 2013 este cu 1,5% mai mic fata de aceeasi perioada a anului trecut, suprafata autorizata s-a majorat cu 1%. "Se poate spune ca 2013 este anul in care scaderea pietei rezidentiale se apropie de sfarsit si ca, din 2014, putem asista la primele semne de revigorare", a precizat directorul general al Ceramica SA.
 
Evolutie optima a cifrei de afaceri din 2013
Sectorul de caramizi a reprezentat, in 2013, aproximativ 46% din valoarea totala a pietei materialelor de zidarie, in crestere fata de nivelul din 2012, potrivit Ceramica SA. Managerul companiei indica o valoare de 140 milioane de euro a acestui segment, corespunzatoare unor livrari anuale de 4,2 milioane mc.
In 2013, compania a lansat pe piata de profil trei noi produse, respectiv caramida de compartimentare cu o grosime de 14 cm, caramida "subtire" si cosul de ventilatie. "Aceasta strategie a determinat o evolutie importanta a cifrei de afaceri si a cantitatilor comercializate in 2013", a mai spus Iulian Mangalagiu. Circa 80% din livrarile companiei s-au adresat segmentului rezidential, in special micilor dezvoltatori, respectiv persoanelor fizice care si-au construit case.
Potrivit lui Iulian Mangalagiu, Ceramica SA detine, la Iasi, cea mai mare capacitate de productie de caramizi si blocuri ceramice din Romania, concentrata intr-un singur punct de lucru. "In conditiile in care capacitatile noastre de productie pentru materialele de zidarie depasesc cu aproximativ 60% cererea solvabila a pietei nationale, nu avem programate investitii majore. Ne concentram, in continuare, pe eficientizarea productiei si a proceselor operationale. De asemenea, suntem dedicati protectiei mediului si cresterii calitatii vietii", a explicat managerul Ceramica SA. Pentru informatii suplimentare, click aici!
 
 

Din aceeasi categorie

05 Noi 06:00 | SSAB isi consolideaza performanta financiara in trimestrul al treilea din anul 2025
04 Noi 06:16 | RAWLPLUG: Mizeaza pe afaceri de 50 milioane lei datorita produselor sustenabile
30 Oct 11:30 | TERAPLAST: Crestere de 26% a cifrei de afaceri, in primele 9 luni ale anului
27 Oct 06:00 | HORNBACH manifeta rezilienta intr-un context economic dificil cu cerere temperata
24 Oct 07:19 | METIGLA implementeaza METvision 2030, program de investitii de 15 milioane euro
23 Oct 17:30 | Leroy Merlin: 7 din 10 romani cauta solutii pentru reducerea facturilor la energie
23 Oct 07:00 | KINGFISHER schimba estimarile financiare, dupa un prim semestru solid in 2025
22 Oct 14:42 | Holcim preia pentru 1,85 miliarde euro grupul Xella (Ytong, Silka, Hebel si Multipor)
22 Oct 07:00 | VIOHALCO raporteaza cresteri solide de peste 14% in primele sase luni din 2025
16 Oct 07:28 | KADRA accelereaza pe piata solutiilor de siguranta si eficienta energetica
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA