Sâmbătă, 08 Noiembrie 2025
RO EN

DUPONT: Declin substantial pentru sectia de produse performante

Corporatia nord-americana DuPont a comunicat, pentru trimestrul al doilea din 2013, o stabilizare a cifrei de afaceri (-1% comparativ cu intervalul similar al anului trecut), managerii holdingului invocand fluctuatiile de pret specifice dioxidului de titan drept principalul motiv al stagnarii. In consecinta, potrivit comunicatului oficial, vanzarile nete consolidate au ajuns la 9,8 miliarde USD, majorarea cantitativa de 1% fiind compensata de impactul negativ al cursului de schimb valutar si de modificarile structurale care au avut loc la nivelul portofoliului. Pentru intervalul ianuarie-iunie 2012 cifra de afaceri a cumulat 20,25 miliarde USD, consemnand astfel o majorare globala de 0,8% (mai vizibila in statele aflate in curs de dezvoltare). Din punct de vedere regional, in trimestrul al doilea livrarile din SUA/Canada au insumat 4,74 miliarde USD (+1%), iar cele din Europa, Orientul Mijlociu si Africa (EMEA) au ramas neschimbate, situandu-se la 2,08 miliarde USD. O contractie importanta (-8%) a fost raportata de subsidiarele din Asia-Pacific, care au comunicat vanzari de 2,09 miliarde USD, in vreme ce America Latina s-a dovedit a fi cea mai dinamica zona, cu o crestere de 7% (la 929 milioane USD). In ceea ce priveste divizia de materiale performante, aceasta a consemnat o scadere de 2%, incasarile cumuland 1,67 miliarde USD. In opinia conducerii concernului, dupa ce livrarile de substante chimice (produse tip fluoropolimeri si pentru refrigerare) s-au situat la un prag record in 2012, primele sase luni ale acestui an au adus un declin substantial, care a contrabalansat rezultatele tuturor celorlalte sectii. Cu toate ca din semestrul al doilea ar putea fi remarcata o redresare, pentru 2013 se estimeaza ca, din cauza situatiei economice dificile caracteristice pietelor din Europa si Asia, tinta propusa initial, de 36 miliarde USD, nu va putea fi atinsa. Pentru departamentul de Electronica si Comunicatii (ce se adreseaza segmentului fotovoltaic - PV), perspectivele sunt defavorabile, insa trendul descendent va fi combatut prin diverse inovatii tehnologice, care presupun folosirea a mai putine materii prime pentru un panou PV in aceleasi conditii de exploatare, diminuarea pretului de comercializare ca urmare a sporirii productivitatii etc.
***
Pentru DuPont Romania, nivelul cifrei de afaceri din 2012, raportat la Ministerul Finantelor Publice, s-a situat la 114,4 milioane de lei, iar in 2011 s-au evidentiat vanzari de 90,6 milioane de lei. Totusi, pe segmentul materialelor de constructii se efectueaza aproape 14% din livrarile grupului, incluzand solutii de laminare a sticlei, sisteme pentru fatade, fundatii, zidarie si acoperisuri, precum si diverse suprafete decorative. Ca urmare a acestui fapt, ponderea in venituri o detin tehnologiile si produsele pentru protectia plantelor, reprezentand principalul domeniu de activitate. Informatii suplimentare, la www.dupont.com

Din aceeasi categorie

05 Noi 06:00 | SSAB isi consolideaza performanta financiara in trimestrul al treilea din anul 2025
04 Noi 06:16 | RAWLPLUG: Mizeaza pe afaceri de 50 milioane lei datorita produselor sustenabile
30 Oct 11:30 | TERAPLAST: Crestere de 26% a cifrei de afaceri, in primele 9 luni ale anului
27 Oct 06:00 | HORNBACH manifeta rezilienta intr-un context economic dificil cu cerere temperata
24 Oct 07:19 | METIGLA implementeaza METvision 2030, program de investitii de 15 milioane euro
23 Oct 17:30 | Leroy Merlin: 7 din 10 romani cauta solutii pentru reducerea facturilor la energie
23 Oct 07:00 | KINGFISHER schimba estimarile financiare, dupa un prim semestru solid in 2025
22 Oct 14:42 | Holcim preia pentru 1,85 miliarde euro grupul Xella (Ytong, Silka, Hebel si Multipor)
22 Oct 07:00 | VIOHALCO raporteaza cresteri solide de peste 14% in primele sase luni din 2025
16 Oct 07:28 | KADRA accelereaza pe piata solutiilor de siguranta si eficienta energetica
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA