Marți, 04 Noiembrie 2025
RO EN

EMENATWORK: Circa 25 milioane de euro pe piata vanzarilor online de materiale

Piata online de constructii atinge un nivel anual de sub 1% din totalul sectorului materialelor de constructii, situandu-se la un nivel anual de circa 25 milioane de euro, potrivit estimarilor lui Oliviu Vasilescu, directorul eMenatwork.ro, divizia de vanzari online a grupului Menatwork. Pe aceasta piata sunt prezenti cateva zeci de competitori. Cresterea anuala a acestei piete nu este spectaculoasa, dar se observa o tendinta de dezvoltare pe principiul «incet dar sigur». Sectorul se consolideaza si se maturizeaza datorita competitorilor care au peste cinci ani de activitate, dar si a numelor mari care au intrat recent in domeniu, in special retelele de bricolaj", a declarat managerul eMenatwork.ro. Divizia este specializata in comertul online de materiale de constructii si solutii pentru amenajari, fiind activa din anul 2010 si avand 10 angajati.

In ultimele 12 luni, in dezvoltarea platformei eMenatwork.ro s-au investit 200.000 de euro, o parte a finantarii provenind din fonduri europene. Suma respectiva se adauga la cei 300.000 de euro care au fost investiti in dezvoltare in ultimii ani, pentru consolidarea relatiei cu cei peste 10.000 de clienti. "Suntem de cinci ani pe piata, iar lucrurile functioneaza asa cum am preconizat. Am inregistrat cresteri anuale ale afacerii, care s-au situat in grafic, iar pentru sfarsitul anului 2015 ne asteptam la o cifra de afaceri de peste un milion de euro", a precizat Oliviu Vasilescu.

Potrivit managerului, activitatea de online din zona de constructii este oarecum atipica, diferita de comertul online clasic. "Clientii au nevoie de consiliere la achizitie, iar pentru a inchide o vanzare este nevoie de mult mai multi pasi decat la achizitia online a unui TV, de exemplu. Colegii nostri care preiau clientii au o experienta tehnica de ani de zile in constructii si in cadrul grupului Menatwork, in cazuri complexe fiind nevoie de deplasarea acestora la locul constructiei pentru a definitiva o oferta corecta, conform nevoilor reale ale celor care comanda online. Asumandu-ne si acest serviciu de consiliere, rata noastra de retur ajunge sa fie aproape 0", explica Oliviu Vasilescu.

Circa 35% dintre clienti intra pe eMenatwork.ro de pe echipamente mobile.
 

Din aceeasi categorie

04 Noi 06:16 | RAWLPLUG: Mizeaza pe afaceri de 50 milioane lei datorita produselor sustenabile
30 Oct 11:30 | TERAPLAST: Crestere de 26% a cifrei de afaceri, in primele 9 luni ale anului
27 Oct 06:00 | HORNBACH manifeta rezilienta intr-un context economic dificil cu cerere temperata
24 Oct 07:19 | METIGLA implementeaza METvision 2030, program de investitii de 15 milioane euro
23 Oct 17:30 | Leroy Merlin: 7 din 10 romani cauta solutii pentru reducerea facturilor la energie
23 Oct 07:00 | KINGFISHER schimba estimarile financiare, dupa un prim semestru solid in 2025
22 Oct 14:42 | Holcim preia pentru 1,85 miliarde euro grupul Xella (Ytong, Silka, Hebel si Multipor)
22 Oct 07:00 | VIOHALCO raporteaza cresteri solide de peste 14% in primele sase luni din 2025
16 Oct 07:28 | KADRA accelereaza pe piata solutiilor de siguranta si eficienta energetica
08 Oct 07:00 | ARBONIA reuseste sa isi imbunatateasca marjele intr-un prim semestru dificil din 2025
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA