Joi, 06 Noiembrie 2025
RO EN

ETEX: Crestere de 3,4% a veniturilor din primele sase luni ale anului

Grupul belgian Etex, prezent in Romania cu marcile Siniat (placi din gips-carton), Creaton (tigla ceramica) si Promat (sisteme de protectie la foc si pentru izolatii) a raportat o crestere de 3,4% a veniturilor din primele sase luni ale acestui an, pana la 1,45 miliarde euro. In aceeasi perioada, indicatorul de lichiditate operationala recurenta (REBITDA) s-a plasat la 207 milioane de euro (-2%), in timp ce profitul net s-a majorat cu 31,2% fata de primul semestru al anului trecut, ajungand la 88 milioane de euro.
"Intr-un prim semestru marcat de conditii meteo nefavorabile in mai multe tari europene, Etex a reusit sa-si creasca veniturile fata de anul trecut. Totusi, indicatorul REBITDA a fost afectat semnificativ de presiunea pe preturi de pe anumite piete. In a doua jumatate a anului, vom lua masuri pentru un mai bun control al costurilor. Profitul net a crescut cu mai mult de 30% ca rezultat al reducerii cheltuielilor. Pe baza conditiilor curente de piata, ne asteptam la o crestere modesta a veniturilor si la o majorare importanta a profitului net, la nivelul intregului an in curs", a declarat Paul Van Oyen, CEO al grupului Etex.
Pe segmentul de produse performante (Etex Building Performance), compania a raportat o crestere de 6,6% in primul semestru, datorata in special diviziei de placi din gips-carton din Europa, cu rezultate foarte bune in Marea Britanie, Franta si in Europa Centrala, dar si in America Latina. Divizia de sisteme de acoperisuri (Etex Roofing) a consemnat venituri in scadere cu 3,3%, ca urmare a conditiilor meteo dificile de la inceputul anului, din Marea Britanie, Spania si Franta. Rezultatele slabe din aceste tari au fost partial compensate de operatiunile in crestere din Olanda, Europa Centrala si de Est, Portugalia si Argentina. Vanzarile diviziei de fatade (Etex Façade) s-au majorat, in intervalul analizat, cu 3,7%, iar cele ale Etex Industry au sporit cu 7,7%.
Etex detine in Romania o fabrica de placi din gips-carton la Turceni (judetul Gorj), inaugurata in 2015 in urma unei investitii de 50 milioane de euro si cu o capacitate de anuala de 27 milioane mp. De asemenea, prin Siniat mai detine o fabrica de ipsos la Aghiresu (in judetul Cluj) si o cariera, la Leghia-Birtz - Cluj. Din 2016, Siniat, Promat si Creaton raporteaza in cadrul companiei Etex Building Performance, avand ca obiectiv pozitia de lider in solutii de protectie la foc, finisaje pe baza de ipsos si fatade usoare. Potrivit datelor publice, Etex Building Performance a incheiat anul 2017 cu afaceri totale de 190 milioane de lei.

Din aceeasi categorie

05 Noi 06:00 | SSAB isi consolideaza performanta financiara in trimestrul al treilea din anul 2025
04 Noi 06:16 | RAWLPLUG: Mizeaza pe afaceri de 50 milioane lei datorita produselor sustenabile
30 Oct 11:30 | TERAPLAST: Crestere de 26% a cifrei de afaceri, in primele 9 luni ale anului
27 Oct 06:00 | HORNBACH manifeta rezilienta intr-un context economic dificil cu cerere temperata
24 Oct 07:19 | METIGLA implementeaza METvision 2030, program de investitii de 15 milioane euro
23 Oct 17:30 | Leroy Merlin: 7 din 10 romani cauta solutii pentru reducerea facturilor la energie
23 Oct 07:00 | KINGFISHER schimba estimarile financiare, dupa un prim semestru solid in 2025
22 Oct 14:42 | Holcim preia pentru 1,85 miliarde euro grupul Xella (Ytong, Silka, Hebel si Multipor)
22 Oct 07:00 | VIOHALCO raporteaza cresteri solide de peste 14% in primele sase luni din 2025
16 Oct 07:28 | KADRA accelereaza pe piata solutiilor de siguranta si eficienta energetica
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA