Marți, 24 Iunie 2025
RO EN

HORNBACH: Crestere cu 6,3% a afacerilor din perioada martie-noiembrie 2014

Vanzarile raportate de grupul german de bricolaj Hornbach in perioada martie - noiembrie 2014 au crescut cu 6,3% fata de aceeasi perioada din 2013, pana la 2,85 miliarde euro. Rezultate foarte bune au fost inregistrate in ultimele trei luni ale perioadei de raportare, respectiv in intervalul septembrie - noiembrie 2014, cand afacerile companiei s-au majorat cu 2,9%, la 876 milioane de euro. Vanzarile trimestriale ale filialei Hornbach-Baumarkt AG, cea mai mare divizie de operare a grupului, au crescut cu 3,4%, la 815 milioane de euro, in timp ce valoarea totala consolidata a incasarilor din primele noua luni ale anului trecut s-a situat la 2,67 miliarde euro (+6,8%). Din punct de vedere regional, afacerile din Germania au reprezentat din nou motorul de crestere a Hornbach, in perioada martie-septembrie 2014 vanzarile de pe piata principala a grupului majorandu-se cu 8,2%, la 1,56 miliarde euro. Vanzarile din celelalte tari ale Europei au crescut, in acelasi interval, cu 4,8%, pana la 1,1 miliarde euro.
In trimestrul al treilea al anului fiscal 2014-2015, compania germana a inaugurat trei noi centre comerciale pe piata-mama (in Ulm, Lüneburg si Kamen), magazinele fiind deschise in foste unitati ale companiilor Praktiker si Max Bahr, aflate in insolventa. Grupul Hornbach a ajuns, astfel, la 147 de magazine operationale in noua tari europene, dintre care 98 in Germania.
In ceea ce priveste incasarile din perioada martie-noiembrie 2014 ale diviziei Hornbach Baustoff Union GmbH, acestea au ajuns la 180 milioane de euro, in pofida contractiei semnificative a cererii din ultimele trei luni ale intervalului de raportare, in timp ce afacerile Hornbach Immobilien AG au crescut cu 7,7%, la 41,6 milioane de euro.
***
In Romania, holdingul detine trei magazine in Bucuresti (Berceni, Militari si Balotesti) si cate unul in Brasov, Timisoara si Sibiu. Centrul comercial din Sibiu va fi deschis in acest an, pe amplasamentul fostei unitati OBI din localitate. Spatiul a fost achizitionat de Hornbach in 2013 de la CA Immo si Oasis si a fost ales cu precadere datorita avantajelor legate de costuri. Grupul german deruleaza in Romania afaceri anuale ce depasesc 100 milioane de euro.
 

Din aceeasi categorie

23 Iun 07:00 | HENKEL: Divizia Adezivi anunta vanzari de 2,7 miliarde euro si incertitudini noi pe piete
17 Iun 07:00 | BASF: Tarifele comerciale volatile afecteaza performanta financiara anuala a grupului
17 Iun 07:00 | COVESTRO incepe 2025 cu un ritm moderat de crestere, insa incertitudinile persista
16 Iun 07:00 | CRH: Prognoze moderat optimiste, bazate pe o cerere sustinuta prin investitii publice
13 Iun 07:00 | CEFIC: Industria chimica din Europa se confrunta cu un inceput dificil in 2025
12 Iun 17:06 | Aprobare PUZ constructie proiect logistic Dedeman de 85 mil. euro, langa Timisoara
12 Iun 14:26 | SYMMETRICA a investit 15 milioane euro intr-un nou centru industrial, in Vrancea
12 Iun 07:00 | LINDAB raporteaza pentru T1 rezultate stabile pe o piata caracterizata de instabilitate
11 Iun 16:21 | BOSCH: Vanzari de 529 milioane euro in 2024, la aniversarea a 30 de ani in Romania
11 Iun 15:03 | ARMORUM inregistraza crestere de 20% in 2024 si va deschide un magazin fizic
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA