Marți, 11 Noiembrie 2025
RO EN

Opinii despre piata de spume poliuretanice - GeocelPro

Silviu Ghinea, director general al GeocelPro: "Pe parcursul lui 2008 s-a mentinut tendinta de crestere accelerata a domeniului tamplariei termoizolante, primele efecte ale recesiunii economice aparand in ultimele luni ale anului trecut. Se poate afirma ca majoritatea companiilor a avut de suferit fie prin scaderea volumelor de marfa comercializata, fie prin micsorarea marjei de profit, datorita presiunii puse pe nivelul pretului de vanzare.
In ceea ce ne priveste, desi vanzarile catre clientii existenti s-au diminuat, am putut remedia problema respectiva prin atragerea de noi beneficiari. Evolutia cifra de afaceri din 2009 o privim cu un optimism moderat, mai ales ca, in primul semestru din 2009, am inregistrat o usoara scadere fata de perioada similara din 2008. Astfel, la nivelul lui 2009, ne-am propus o mentinere sau chiar o posibila depasire a nivelului cifrei de afaceri a anului precedent, astfel incat sa ne indeplinim obiectivul principal, concretizat prin consolidarea cotei de piata. Dificultatea majora pe care am intampinat-o in ultima perioada este reprezentata de recuperarea cu intarziere a creantelor de la diversi colaboratori, situatie cauzata de blocajul generalizat din industria constructiilor, precum si de neseriozitatea anumitor clienti. De asemenea, am remarcat o tendinta acuta de restrangere a pietei de constructii, multe proiecte fiind stopate, amanate sau chiar abandonate, ceea ce ne-a determinat sa regandim strategia companiei pentru urmatorii doi ani. Actualmente, in gama de produse oferite sunt inclusi etansantii siliconici, cei poliuretanici, universali, diverse accesorii etc. In pofida situatiei economice, consultanta tehnica reprezinta, in continuare, un aspect important al activitatii noastre si avem in vedere dezvoltarea acestui domeniu. Firmele din bransa pot adopta diferite procedee de combatere a efectelor recesiunii, precum: gestionarea drastica a resurselor financiare si scaderea cheltuielilor acolo unde este posibil, renegocierea contractelor cu prestatorii de servicii si a preturilor de achizitie de la furnizorii de materiale, selectarea riguroasa a clientilor si limitarea pe cat posibil a intarzierilor cu privire la recuperarea creantelor, optimizarea utilizarii resurselor umane etc.".

Din aceeasi categorie

05 Noi 06:00 | SSAB isi consolideaza performanta financiara in trimestrul al treilea din anul 2025
04 Noi 06:16 | RAWLPLUG: Mizeaza pe afaceri de 50 milioane lei datorita produselor sustenabile
30 Oct 11:30 | TERAPLAST: Crestere de 26% a cifrei de afaceri, in primele 9 luni ale anului
27 Oct 06:00 | HORNBACH manifeta rezilienta intr-un context economic dificil cu cerere temperata
24 Oct 07:19 | METIGLA implementeaza METvision 2030, program de investitii de 15 milioane euro
23 Oct 17:30 | Leroy Merlin: 7 din 10 romani cauta solutii pentru reducerea facturilor la energie
23 Oct 07:00 | KINGFISHER schimba estimarile financiare, dupa un prim semestru solid in 2025
22 Oct 14:42 | Holcim preia pentru 1,85 miliarde euro grupul Xella (Ytong, Silka, Hebel si Multipor)
22 Oct 07:00 | VIOHALCO raporteaza cresteri solide de peste 14% in primele sase luni din 2025
16 Oct 07:28 | KADRA accelereaza pe piata solutiilor de siguranta si eficienta energetica
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA