Sâmbătă, 19 Iulie 2025
RO EN

ORLEN Asfalt a inaugurat un nou terminal feroviar de bitum in Romania

La un an de la deschiderea biroului din Bucuresti al producatorului polonez de bitum pentru constructii de drumuri ORLEN Asfalt managerii firmei au inaugurat, la finele lunii mai 2014, un nou terminal in parteneriat cu firma locala Terminal Group. Investitia a fost realizata in comuna Floresti (judetul Prahova), avand acces la calea ferata. ORLEN Asfalt face parte din grupul ORLEN, una dintre cele mai mari companii de prelucrare a petrolului din Europa Centrala. Filiala din Romania a fost inregistrata oficial la Registrul Comertului la data de 17 aprilie 2013, sub numele Orlen Asfalt Sp. z o.o. PLOCK - Sucursala Bucuresti.
Interviu cu Krzysztof Suszek, presedintele ORLEN Asfalt.
 
- Ce capacitate are terminalul din Floresti?
- Terminalul operational din Floresti este alcatuit din trei tancuri de stocare a bitumului, cu o capacitate totala de 5.000 de tone, unde se va depozita bitum de tipul 50/70 si 70/100. Constructia acestuia a fost inceputa in luna august 2013, fiind utilizate echipamente tehnologice de ultima generatie, ce permit descarcarea simultana a sase vagoane de tren, corespunzatoare unei capacitati de 65 de tone/ora. Terminalul ne permite dezvoltarea intensiva a activitatii pe pietele din sudul Europei. Toate sistemele automatizate, instalate pe terenul terminalului, au fost furnizate de firma germana Benninghoven.
 
- Cat bitum v-ati propus sa livrati in acest an?
- Pentru acest an ne-am propus sa furnizam pe piata romaneasca aproximativ 120.000 de tone de bitum. Investitia a pornit de la ideea de simplificare a manipularii bitumului si de accelerare a livrarilor pe ruta Polonia - Romania. Terminalul ne permite, datorita capacitatii acestuia, sa furnizam produse pentru fiecare investitie rutiera din Romania, Bulgaria si Republica Moldova. In prezent, ORLEN Asfalt este cel mai mare exportator de bitum din Polonia si unul dintre cei mai importanti furnizori specializati pe piata din Romania. Cererea tot mai mare pentru produsele noastre a creat necesitatea realizarii acestei investitii. In prezent, produsele ORLEN Asfalt sunt utilizate pentru realizarea celor mai mari proiecte rutiere din Romania, precum autostrazile A1 (Arad - Sibiu) si A3 (Bors - Suplacu de Barcau).
 
- Care sunt principalele obiective pe care le aveti in Romania?
- Prioritatea noastra este aceea de a ne extinde portofoliul de clienti si sa crestem gradul de notorietate a marcii ORLEN Asfalt in aceasta regiune. Dorim, de asemenea, ca societatea noastra sa fie perceputa drept furnizor de bitumuri de cea mai buna calitate si expert in domeniul imbracamintilor bituminoase. In acest scop, anul trecut am pregatit o publicatie tehnica dedicata pietei romanesti, intitulata "Ghidul Bitumurilor", lucrare realizata de expertii departamentului de tehnologie, cercetare si dezvoltare din cadrul ORLEN Asfalt, pe baza consultarilor cu prof. dr. ing. Mihai Iliescu, autoritate recunoscuta in acest domeniu in Romania.

Din aceeasi categorie

16 Iul 12:41 | Vindem-ieftin.ro: Romania risca un nou exod al fortei de munca din constructii
16 Iul 07:40 | Peikko Romania investeste in tehnologii noi si extinderea productiei locale
14 Iul 17:35 | BRAND Romania deschide o fabrica de componente metalice pentru izolatii la Ploiesti
14 Iul 17:57 | BASF a inceput operarea uzinei de reciclare pentru baterii din Schwarzheide
11 Iul 07:19 | CIROM: Importurile de ciment non-UE, avantajate de lipsa normelor privind emisiile
08 Iul 07:00 | KINGFISHER: Inceput bun al anului fiscal si prognoze optimiste pe termen scurt
30 Iun 07:52 | Regulamentul UE revizuit pentru comercializarea produselor pentru constructii
30 Iun 07:00 | WIENERBERGER: Rezultate solide in trimestrul intai datorate inovarii si rezilientei
27 Iun 07:05 | TotalEnergies Marketing aniverseaza 20 de ani de prezenta de succes in Romania
25 Iun 07:33 | SW UMWELTTECHNIK: Obiective de consolidare prin continuarea investitiilor
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA