Marți, 06 Mai 2025
RO EN

PREFAB SA: Majorare de 5% a afacerilor din trimestrul intai

Afacerile inregistrate in primul trimestru al acestui an de producatorul de materiale pentru constructii Prefab SA s-au situat la 10,9 milioane de lei, in crestere cu aproximativ 5% fata de aceeasi perioada din 2016. In intervalul analizat, societatea a raportat o pierdere neta de -1,32 milioane de lei, aceasta reducandu-se usor fata de nivelul de -1,57 milioane de lei din aceeasi perioada a anului trecut.
"Ca in anii precedenti, in trimestrul intai al anului 2017 se resimte aceeasi criza pe piata materialelor de constructii, cauzata in special de lipsa proiectelor de infrastructura. In conditiile unei ierni foarte grele, dupa efectuarea reparatiilor si a mentenantei programate, sucursalele Prefab si-au reluat activitatea de productie incepand cu luna februarie 2017", se arata in raportul trimestrial al societatii.
Totodata, printre factorii care au exercitat o influenta negativa asupra rezultatelor companiei se afla mentinerea fiscalitatii excesive, cresterea preturilor la unele materii prime si la combustibili, accentuarea dezechilibrelor la nivel macroeconomic, cu implicatii negative asupra pietei de desfacere, patrunderea pe piata interna a unor produse similare celor ale societatii, din import (tuburi din fibra, caramida), inconstanta in domeniul legislativ, dar si birocratia excesiva in obtinerea avizelor si autorizatiilor necesare functionarii.
In ceea ce priveste investitiile, pentru 2017 conducerea Prefab SA si-a propus sa achizitioneze utilaje si mijloace de transport, in vederea imbunatatirii activitatii de desfacere si a microclimatului de lucru, urmand a continua si automatizarea proceselor tehnologice. Acestea vor avea o valoare totala de circa 3 milioane de lei. "Toate aceste aspecte vor determina cresterea productivitatii muncii si, implicit, a rezultatului economic al societatii. Investitiile din anul 2017 se vor realiza din surse proprii si imprumutate", se mai precizeaza in documentul citat.
Pentru intregul an in curs, conducerea companiei si-a propus o crestere de 5,2% a veniturilor totale, pana la 83,65 milioane de lei. Totodata, valoarea totala a programului de productie pentru 2017 a fost stabilita la 83,43 milioane de lei (circa 18,4 milioane de euro), in timp ce profitul brut al societatii ar urma sa se majoreze cu 48,3%, pana la 2,1 milioane de lei.
 

Din aceeasi categorie

05 Mai 07:00 | SGS raporteaza o crestere de 7,5% a cifrei de afaceri, pe baza achizitiilor sustinute
30 Apr 10:56 | BASF investeste intr-o noua fabrica de acid sulfuric pentru semiconductori
29 Apr 17:46 | METIGLA: 20% crestere a afacerilor in 2024 si planuri de investitii pe termen lung
28 Apr 07:00 | ING Bank: Ceea ce a fost mai greu a trecut pentru industria materialelor de constructii
24 Apr 11:05 | ASFOR: Lemnul si padurea sunt cheia tranzitiei catre un viitor verde si sustenabil
24 Apr 10:59 | MET Group a realizat venituri consolidate de 17,9 miliarde de euro in 2024
24 Apr 10:45 | DVI Production inaugureaza fabrica de BCA din Iernut, dupa investitii de 40 mil. euro
24 Apr 07:00 | KINGFISHER: Vanzari de aproape 13 miliarde lire sterline in anul fiscal precedent
21 Apr 07:00 | HORNBACH raporteaza vanzari de 6,2 miliarde euro pentru anul fiscal 2024/2025
16 Apr 13:14 | HOMPLEX a incheiat anul 2024 cu o cifra de afaceri de 44 milioane de lei
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA