Luni, 10 Noiembrie 2025
RO EN

PRO BCA: Guvernul trebuie sa prezinte strategia fiscal-bugetara pentru 2011-2013

Asociatia Producatorilor de BCA din Romania - Pro BCA - reaminteste ca, pana la data de 20 mai a.c., ar fi trebuit definitivata si prezentata strategia fiscal-bugetara pentru anii 2011 - 2013. Aceasta este indispensabila pentru orice companie, in vederea definitivarii planului de afaceri pe termen mediu. Reprezentantii Pro BCA solicita Guvernului ca, pana in luna septembrie a.c., sa prezinte mediului de afaceri aceasta strategie si un studiu privind evolutia prognozata a costurilor gazelor naturale din productie interna / import si a cotei importurilor pentru perioada 2011-2013.
 
 
Dr. Marius Dumitru Marin, vicepresedinte si director executiv al PRO BCA: “Din pacate, pana la aceasta data, mediul de afaceri nu are o idee clara asupra strategiei fiscal-bugetare si asupra proiectelor de investitii din fonduri de stat, nici macar pentru anul 2011. Pentru comparatie, reamintim ca in Germania, bugetul pentru anul 2011 si strategia fiscal-bugetara pe termen mediu au fost aprobate in primele zile ale lunii iulie a.c. Solicitam Guvernului ca, pana la sfarsitul lunii septembrie, sa prezinte mediului de afaceri strategia fiscal-bugetara pentru perioada 2011-2013 si un studiu privind evolutia prognozata a costurilor gazelor naturale din productie interna/import si a cotei de import pentru perioada 2011-2013. In perioada septembrie-octombrie 2010, orice companie serioasa isi construieste bugetul pentru anul 2011 si isi revizuieste planul de afaceri pe termen mediu. Existenta elementelor solicitate mai sus este de natura sa sprijine activitatea firmelor care activeaza in Romania si poate da un plus de incredere potentialilor investitori.
Totodata, solicitam Executivului sa sprijine interesele producatorilor de materiale de constructii, prin aprobarea prelungirii efectelor OUG 4/2010 privind somajul tehnic, pana la finele anului 2011. In acelasi timp, Guvernul trebuie sa anuleze legea 332/2009 prin care s-a aprobat OUG 54/2009, care favorizeaza, in mod incorect, anumiti producatori din Romania, dar dezavantajeaza, in mod flagrant, fabricantii de materiale de constructii, obligandu-i sa plateasca pentru gazele naturale un pret mai mare, datorita unei cote mai mari din import”.
 

Din aceeasi categorie

05 Noi 06:00 | SSAB isi consolideaza performanta financiara in trimestrul al treilea din anul 2025
04 Noi 06:16 | RAWLPLUG: Mizeaza pe afaceri de 50 milioane lei datorita produselor sustenabile
30 Oct 11:30 | TERAPLAST: Crestere de 26% a cifrei de afaceri, in primele 9 luni ale anului
27 Oct 06:00 | HORNBACH manifeta rezilienta intr-un context economic dificil cu cerere temperata
24 Oct 07:19 | METIGLA implementeaza METvision 2030, program de investitii de 15 milioane euro
23 Oct 17:30 | Leroy Merlin: 7 din 10 romani cauta solutii pentru reducerea facturilor la energie
23 Oct 07:00 | KINGFISHER schimba estimarile financiare, dupa un prim semestru solid in 2025
22 Oct 14:42 | Holcim preia pentru 1,85 miliarde euro grupul Xella (Ytong, Silka, Hebel si Multipor)
22 Oct 07:00 | VIOHALCO raporteaza cresteri solide de peste 14% in primele sase luni din 2025
16 Oct 07:28 | KADRA accelereaza pe piata solutiilor de siguranta si eficienta energetica
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA