Marți, 11 Noiembrie 2025
RO EN

PROFINE: Criza din constructii a dus la scaderea vanzarilor de tamplarie PVC


Societatea Profine Romania a fost infiintata in anul 1997, ca subsidiara a concernului german Profine GmbH - International
Profile Group (parte a holdingului multinational HT Troplast). Grupul de firme se situeaza in topul producatorilor mondiali de sisteme de profile din PVC.


Ovidiu Dirmon, director general
al Profine Romania: "La nivelul anului trecut, obiectivul principal a fost reprezentat de pastrarea cotei de piata pentru marcile Trocal, Kommerling si KBE, concomitent cu ajustarea permanenta a ofertei generale la cererea pietei. In 2009, sectorul autohton de tamplarie termoizolanta a inregistrat o scadere majora, urmand tendinta generala manifestata in regiune in acest domeniu de activitate. Contractia cererii a pus presiuni mari atat pe pretul profilelor PVC, cat si pe cel al feroneriei, existand - cel putin in prima parte a exercitiului financiar anterior - incercari ale unor competitori din bransa de a vinde chiar sub costuri. Criza care s-a manifestat pregnant in industria constructiilor a influentat in mod direct si cantitatea de tamplarie din PVC livrata catre beneficiarii finali, precum si nivelul de calitate al ansamblurilor de ferestre/usi. Astfel, s-a observat o tendinta de scadere a vanzarilor de sisteme din categoria premium. O alta caracteristica a intervalului analizat a fost constituita de faptul ca o parte dintre producatorii mici s-au reorientat catre comercializare si montaj. Vanzarile din 2009 realizate de Profine Romania au fost in concordanta cu situatia generala a pietei. Prin masurile luate atat la nivel intern, cat si in urma discutiilor avute cu partenerii nostri, am reusit sa ne adaptam rapid noilor conditii. Principala problema care a aparut de-a lungul intregului an a fost reprezentata de dificultatea unora dintre parteneri de a avea acces la liniile de credit, ca urmare a blocajelor aparute in sistemul bancar. Referitor la strategia pe termen scurt, continuam si in 2010 (care se anunta a fi un an la fel de dificil ca si cel precedent) sa adaptam in permanenta gama de produse promovate, astfel incat, alaturi de partenerii nostri sa reusim sa depasim toate dificultatile aparute. Dintre investitiile importante ce se deruleaza in aceasta perioada poate fi amintita finalizarea proiectului de relocare a productiei de profile Trocal, inceput inca din 2008, ce va determina optimizarea procesului de fabricatie si, implicit, a costurilor. Noile centre industriale vor fi amplasate in Germania, la Berlin si Pirmasens. Trebuie precizat faptul ca aceasta actiune nu va influenta negativ relatia cu partenerii din Romania, acestia avand, practic, doar avantaje".

Din aceeasi categorie

05 Noi 06:00 | SSAB isi consolideaza performanta financiara in trimestrul al treilea din anul 2025
04 Noi 06:16 | RAWLPLUG: Mizeaza pe afaceri de 50 milioane lei datorita produselor sustenabile
30 Oct 11:30 | TERAPLAST: Crestere de 26% a cifrei de afaceri, in primele 9 luni ale anului
27 Oct 06:00 | HORNBACH manifeta rezilienta intr-un context economic dificil cu cerere temperata
24 Oct 07:19 | METIGLA implementeaza METvision 2030, program de investitii de 15 milioane euro
23 Oct 17:30 | Leroy Merlin: 7 din 10 romani cauta solutii pentru reducerea facturilor la energie
23 Oct 07:00 | KINGFISHER schimba estimarile financiare, dupa un prim semestru solid in 2025
22 Oct 14:42 | Holcim preia pentru 1,85 miliarde euro grupul Xella (Ytong, Silka, Hebel si Multipor)
22 Oct 07:00 | VIOHALCO raporteaza cresteri solide de peste 14% in primele sase luni din 2025
16 Oct 07:28 | KADRA accelereaza pe piata solutiilor de siguranta si eficienta energetica
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA