Miercuri, 26 Noiembrie 2025
RO EN

SAINT-GOBAIN: Revenire pe piata europeana și vânzări de peste 11,5 miliarde euro

Grupul francez Saint-Gobain a raportat pentru trimestrul al treilea din actualul exercițiu financiar vânzări de 11,42 miliarde euro, în creștere cu 1,3% în monede locale, compania revenind la creștere organică stabilă (-0,2% față de aceeași perioadă a anului trecut). Evoluția respectivă a fost susținută de dinamica piețelor din Asia-Pacific și America Latină, precum și de redresarea Europei, în timp ce piața din America de Nord a înregistrat o ușoară contracție. Segmentul produselor chimice pentru construcții a înregistrat o creștere puternică de 18%, inclusiv o creștere de 2,6% ca urmare a performanțelor organice și a achizițiilor recente, în special FOSROC în India și Medio-Orient și Cemix în America Latină. În Europa, vânzările au sporit cu 1,2% în monede locale, respectiv cu 0,6% ca urmare a stabilizării piețelor de construcții. Piețele din nordul continentului au consemnat evoluții mixte. Astfel, Marea Britanie a beneficiat de soluții integrate pentru piața rezidențială și non-rezidențială, Suedia și Danemarca au crescut datorită proiectelor de infrastructură, iar Finlanda a implementat un proces inovator de utilizare a zgurii de la producția de oțel pentru reducerea CO2. Europa de Est a progresat vizibil, cu excepția Poloniei, iar Germania a rămas ușor sub nivelul anterior, în așteptarea planului de stimulare economică. Sudul Europei, Orientul Mijlociu și Africa au crescut cu 2,8% în monede locale, susținut de integrarea FOSROC și proiecte majore de infrastructură și turism în Emiratele Arabe Unite. Experții Saint-Gobain confirmă perspectiva pentru 2025, anticipând o marjă operațională de peste 11%, pe fondul unei recuperări treptate în Europa, menținerii activității solide în America Latină și creșterii susținute în Asia-Pacific. Grupul continuă implementarea planului strategic “Lead & Grow” pentru 2026–2030, vizând accelerarea creșterii profitabile și consolidarea pozițiilor în țările cu potențial ridicat și în segmentul materialelor pentru construcții.

Din aceeasi categorie

24 Noi 06:00 | COVESTRO: Evolutia confirmă eficiența măsurilor de reducere a costurilor din 2025
19 Noi 06:00 | BASF raporteaza vanzari de peste 4,3 miliarde euro si conservarea profitului
17 Noi 06:00 | ARMSTRONG: Crestere de doua cifre si revizuire pozitiva a estimarilor pentru 2025
14 Noi 06:00 | HOLCIM accelereaza tranzitia catre constructii sustenabile prin NextGen Growth 2030
11 Noi 14:55 | INSTALATIE de captare si stocare carbon la fabrica de ciment Holcim Campulung
11 Noi 06:00 | LINDAB: Consolidare strategica a diviziei de ventilatii, in trimestrul al treilea din 2025
06 Noi 06:38 | FORTEM: Productie record de BCA la Iernut si noi planuri de extindere si dezvoltare
05 Noi 11:54 | APMR si ASFOR: Parteneriat strategic pentru consolidarea lantului valoric al lemnului
05 Noi 06:00 | SSAB isi consolideaza performanta financiara in trimestrul al treilea din anul 2025
04 Noi 06:16 | RAWLPLUG: Mizeaza pe afaceri de 50 milioane lei datorita produselor sustenabile
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA