Luni, 10 Noiembrie 2025
RO EN

UNICREDIT TIRIAC BANK: Noi scaderi pe piata constructiilor

 
Raspunzand unor intrebari referitoare la activitatea de creditare si la implicatiile pe care le are aceasta asupra domeniului constructiilor, Rasvan Radu, CEO al UniCredit Tiriac Bank, este de parere ca tara noastra are un potential imens de dezvoltare pe segmentul proiectelor de infrastructura. De asemenea, sustine ca este necesar ca autoritatile sa gaseasca, pe termen mediu si lung, solutii pentru dezvoltarea unor lucrari de acest fel.
 
- Cum percepeti, in calitate de bancher, companiile din sectorul constructiilor din punct de vedere al contractarii?
- Daca vorbim despre proiecte rezidentiale sau comerciale, putem spune ca starea pietei si nivelul scazut al cererii ne fac sa fim conservatori. Trebuie sa precizez, insa, ca analizam situatia fiecarui client in parte, nu vorbim despre domenii pe care sa le excludem din start. Exista, in continuare, un potential imens in Romania pentru proiectele de infrastructura.
- Care va fi evolutia domeniului constructiilor in acest an?
- Constructiile vor ramane pe minus in acest an, contribuind la contractia economiei. Exista o serie de solutii care ar putea dinamiza acest sector, insa acestea sunt aplicabile in limita resurselor bugetului de stat. In masura in care a avut ca destinatie finantarea de locuinte noi, programul Prima Casa a sprijinit sectorul de profil. Putem mentiona si alte solutii care se bazeaza pe un sistem de garantii de stat, dar trebuie sa avem in vedere ca deficitul public trebuie tinut sub control. Pe termen mediu si lung, Romania trebuie sa gaseasca solutii pentru dezvoltarea infrastructurii, acesta fiind un segment sustenabil al activitatii de constructii.
- Care este situatia actuala a pietei bancare? Dar perspectivele acesteia?
- Contractia economica a continuat, iar presiunea asupra calitatii portofoliilor de credite si, implicit, asupra profitabilitatii bancilor a ramas mare. Acestei tendinte i se adauga impactul negativ al scaderii salariilor in sectorul public si majorarii TVA asupra consumului si increderii consumatorilor. Noi luam in calcul scaderea cu aproximativ 2,5% a economiei in acest an.
In aceste conditii de piata, numarul clientilor care ar putea derula relatii de afaceri cu institutiile bancare ramane redus comparativ cu anii anteriori. Cu toate acestea, exista beneficiari din randul companiilor care au reusit sa-si consolideze pozitia pe piata si sa iasa mai puternici din criza. Datele statistice arata o usoara crestere a creditarii la nivelul sistemului bancar in prima jumatate a anului si consideram ca UniCredit Tiriac Bank se va plasa peste media pietei.
- Ce influente vor avea masurile de limitare a deficitului bugetar?
- Pe termen scurt, masurile de reducere a cheltuielilor bugetare au un efect de franare, prin prisma impactului negativ asupra consumului. Pe termen lung, insa, astfel de solutii sunt necesare pentru a asigura o politica fiscala sustenabila. Totusi, majorarea TVA pune presiuni suplimentare asupra consumului. Atat timp cat asteptarile inflationiste sunt in crestere, este evident ca dobanzile la creditele in lei nu vor putea scadea.
- Care a fost evolutia creditelor acordate de UniCredit Tiriac Bank companiilor in perioada ianuarie - iunie 2010?
- In primul trimestru a.c., soldul creditelor a crescut cu aproximativ 5%, rata mai buna decat media sistemului bancar. Aceasta tendinta s-a mentinut in prima jumatate a acestui an. In schimb, am restructurat, pana la finalul lunii martie 2010, aproximativ 4.150 de credite ale persoanelor fizice si companiilor. Exista o serie de domenii care au fost afectate destul de puternic de contractia economiei, cum ar fi sectorul constructiilor sau cel de retail.

 

Din aceeasi categorie

05 Noi 06:00 | SSAB isi consolideaza performanta financiara in trimestrul al treilea din anul 2025
04 Noi 06:16 | RAWLPLUG: Mizeaza pe afaceri de 50 milioane lei datorita produselor sustenabile
30 Oct 11:30 | TERAPLAST: Crestere de 26% a cifrei de afaceri, in primele 9 luni ale anului
27 Oct 06:00 | HORNBACH manifeta rezilienta intr-un context economic dificil cu cerere temperata
24 Oct 07:19 | METIGLA implementeaza METvision 2030, program de investitii de 15 milioane euro
23 Oct 17:30 | Leroy Merlin: 7 din 10 romani cauta solutii pentru reducerea facturilor la energie
23 Oct 07:00 | KINGFISHER schimba estimarile financiare, dupa un prim semestru solid in 2025
22 Oct 14:42 | Holcim preia pentru 1,85 miliarde euro grupul Xella (Ytong, Silka, Hebel si Multipor)
22 Oct 07:00 | VIOHALCO raporteaza cresteri solide de peste 14% in primele sase luni din 2025
16 Oct 07:28 | KADRA accelereaza pe piata solutiilor de siguranta si eficienta energetica
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA