Duminică, 18 Mai 2025
RO EN

Vanzari de 5 milioane de euro pentru Alprof


Ibraim Ismet (56 de ani)
Functia/Firma: director general, Alprof;
Studii: Institutul Politehnic din Bucuresti, Facultatea de Metalurgie;
Experienta profesionala: 32 de ani in industria metalurgica;
Hobby: calatorii, muzica

Compania Alprof, din Navodari, este specializata in extrudarea/distributia de profile pentru executia de tamplarie din aluminiu, avand peste 50 de firme partenere.

- Prezentati date despre structura ofertei proprii.
- Infiintata in anul 1997, firma noastra a stabilit - initial - relatii de afaceri cu parteneri din judetele Constanta si Tulcea, realizand atat profile pentru tamplarie din aluminiu, cat si sisteme destinate fabricarii de: elemente de protectie solara, scari si mobilier din aluminiu, panouri de afisare publicitara si alte produse cu utilizare industriala. In prezent, compania Alprof se adreseaza, in principal, producatorilor de ferestre/usi metalice care solicita serii speciale, ce ofera posibilitatea personalizarii ansamblurilor finite. Beneficiarii au la dispozitie si servicii specifice (in vederea particularizarii profilelor din aluminiu), reperele fiind nuantate in culori monocrome, prin intermediul liniei proprii de vopsire in camp electrostatic. Totodata, dispunem de o tehnologie de protectie prin sublimare, procedeu ce ne permite sa realizam diferite modele pe suprafata profilului. Principalele sortimente pe care le comercializam sunt reprezentate de seriile Clasic, Estival (pentru tamplarie de interior, comercializate in proportie de 65% din total) si Montana (elemente cu bariera termica, avand o pondere de 35% la vanzari). De asemenea, promovam un sistem pentru ansambluri culisante, extrudand si profile noi pentru piata din Romania (proiectate de alte companii).

- Care este capacitatea de extrudare a companiei?
- Societatea noastra are o instalatie de extrudare pentru aluminiu seriile 6000, 1000 si 2000. Realizam profile a caror sectiune poate fi inscrisa intr-un cerc cu o raza de maximum 100 mm, greutatea reperelor metalice fiind de pana la 2 kg/m. Linia este dotata cu o presa de 800 tone forta, capacitatea de productie fiind de aproximativ 4 tone/zi (respectiv 100 de tone/luna). Totodata, operatiile de vopsire in camp electrostatic se deruleaza cu un randament de 4 tone/zi, iar volumul de procesare specific centrului de sublimare este de 50 de tone/luna. 

- Precizati nivelul cifrei de afaceri din 2007, estimand rezultatele financiare pentru 2008.
- In 2007, am realizat o cifra de afaceri de 5 milioane de euro, la nivelul lui 2008 fiind preconizata o majorare de 10% a vanzarilor. Consideram ca aceasta crestere este sustenabila si se va datora lansarii de noi produse pe piata autohtona. Din punct de vedere al investitiilor, avem in vedere implementarea noilor tehnologii  din domeniu, astfel incat sa asiguram desfasurarea in conditii optime a procedeelor de prelucrare. Anul acesta, ne-am propus sa derulam actiuni de modernizare a instalatiei de vopsire, concomitent cu sporirea gradului de procesare a sortimentelor sublimate (prin lucrul in schimb de 24 de ore). Fondurile ce vor fi alocate pentru investitiile in tehnologie si protectia mediului ar putea  sa depaseasca 0,75 milioane de euro. Acordam o atentie deosebita derularii in conditii de calitate a proceselor specifice, intrucat efectuam si operatiuni de export in Spania, Ungaria si Germania. Pe piata interna am definitivat parteneriate cu firme ce ne reprezinta in Bucuresti, Pitesti, Ploiesti, Iasi, Galati, Buzau, Cluj-Napoca, Slatina, Craiova si Botosani.

- Ce masuri ati aplicat pentru a face fata competitiei, in conditiile acutizarii concurentei?
- Pentru firma Alprof, societatile concurente sunt reprezentate de furnizorii importanti de profile din aluminiu, activitatea acestora si experienta pe piata fiind relevante in vederea conturarii strategiei proprii de afaceri. Aceste companii au o baza solida atat din punct de vedere al proiectarii produselor, cat si al promovarii solutiilor constructive. Din punct de vedere tehnologic, respectam toate standardele romanesti si internationale din domeniu, aliajele din aluminiu fiind testate la un laborator de analiza spectrala. In final, doar beneficiarii decid sa achizitioneze anumite produse in functie de relatia dintre performanta si costuri, seriile Alprof avand un raport optim calitate-pret. 

- Cum a evoluat piata de tamplarie din aluminiu in anul 2007?
- Din punct de vedere al vanzarilor totale de tamplarie din aluminiu, consideram ca piata romaneasca se afla, inca, intr-o etapa incipienta de dezvoltare. Practic, multi producatori de ferestre/usi, precum si potentialii beneficiari nu cunosc proprietatile deosebite ale ansamblurilor metalice, care se disting prin durabilitate si caracteristici bune de termoizolare. Speram, insa, ca anul acesta se va inregistra un trend ascendent al livrarilor, impulsionate de expansiunea sectorului de constructii (mai ales, imobile comerciale si spatii de birouri). Astfel, majorarea cererii si noile tendinte ale arhitecturii contemporane vor determina aparitia unei game cat mai diverse de sisteme din aluminiu.

Din aceeasi categorie

14 Mai 10:14 | SIPEX a realizat o cifra de afaceri de 66,5 milioane lei, in trimestrul intai
13 Mai 12:29 | TERAPLAST: Crestere de 41% a cifrei de afaceri consolidate, in primul trimestru
13 Mai 07:00 | HOLCIM anunta vanzari stabilizate la 5,5 miliarde CHF pentru trimestrul intai 2025
09 Mai 07:00 | DOW are ca obiective flexibilitatea financiara si competitivitatea pe termen lung
08 Mai 15:50 | BOSCH a incheiat anul 2024 cu o cifra de afaceri de 90,3 miliarde euro la nivel de grup
08 Mai 14:08 | METIGLA: Investitii de 15 milioane euro si planuri de expansiune europeana
08 Mai 09:51 | Gebrüder Weiss Romania anunta o crestere de 20% pentru anul 2024, la 112 mil. euro
07 Mai 07:00 | SAINT-GOBAIN consemneaza inceputul redresarii pietei europene a constructiilor
05 Mai 07:00 | SGS raporteaza o crestere de 7,5% a cifrei de afaceri, pe baza achizitiilor sustinute
30 Apr 10:56 | BASF investeste intr-o noua fabrica de acid sulfuric pentru semiconductori
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA