Vineri, 21 Noiembrie 2025
RO EN

LAFARGEHOLCIM: Prin reciclarea la rece se pot reabilita pana la 3.500 mp/zi de drum

Reciclarea la rece a structurilor rutiere reprezinta, pe termen lung, o modalitate de intretinere rutiera atractiva atat din punct de vedere tehnic, cat si economic, fiind o metoda inovatoare de constructie cu ajutorul careia se pot reabilita circa 3.000 - 3.500 mp de drum pe zi, potrivit datelor prezentate de Stefan Zghibarcea, specialist in domeniul de infrastructura in cadrul producatorului franco-elvetian de ciment LafargeHolcim. Actualmente, in Romania cele mai multe proiecte de reabilitare a drumurilor sunt realizate cu agregate.
Potrivit managerului LafargeHolcim Romania, tehnologia de reabilitare prin reciclarea la rece a mixturilor asfaltice a fost testata cu succes de companie in tara noastra, la modernizarea DN 66, a DJ 592A, a DN 6 (lotul al treilea) etc. "Proiectul de reabilitare a DN 66 inregistra intarzieri foarte mari in executie cand am intervenit noi cu solutia tehnica. Datorita economiilor cu logistica, constructorul a castigat destul de mult din timpul pierdut, tronsonul dintre Bumbesti Jiu si Rovinari, care a fost realizat cu aceasta tehnologie, fiind finalizat in proportie de 91% in acest moment. Ca lucrare finalizata si testata in trafic, avem exemplul reabilitarii lotului al treilea al DN 6, proiect finalizat in 2011 si pe care se circula astazi fara probleme. Dupa ce a vazut rezultatele acestei metode, constructorul a optat pentru utilizarea ei si la reabilitarea celorlalte loturi ale DN 6", a explicat Stefan Zghibarcea.
Metoda reabilitarii de drumuri prin reciclarea la rece presupune utilizarea in timpul reconstructiei a mixturilor asfaltice deja turnate in santier, care se analizeaza in laboratoare si se completeaza cu lianti pentru a ajunge la capacitatea tehnica necesitata la proiectul respectiv. Aceasta inseamna costuri reduse cu transportul materialelor, intrucat se reutilizeaza tot ce este posibil. Printre alte avantaje ale acestui procedeu se afla faptul ca se poate circula pe drumul aflat in curs de reabilitare cu aceasta tehnologie, deoarece trenul complet de reciclare ocupa, de obicei, o singura banda a drumului, iar circulatia pe noul strat reciclat se poate efectua dupa cateva ore de la terminarea lucrarii. Mai mult, straturile rezultate in urma reciclarii sunt groase, legate, omogene si prezinta o buna conlucrare cu straturile imediat superioare sau inferioare, iar fundatia drumului nu este in niciun fel afectata de reciclarea suprastructurii acestuia.
***
Prezentarea a avut loc cu prilejul conferintei intitulate "Road Infrastructure of Tomorrow" (Infrastructura rutiera de maine), organizate de Camera Franceza de Comert si Industrie in Romania (CCIFER), ce a avut loc la data de 4 octombrie 2016 la Hotelul Novotel, din Bucuresti. Evenimentul a abordat, printre altele, subiecte precum calitatea infrastructurilor din Romania si a materialelor utilizate in constructia drumurilor, precum si a executiei tehnice.

Din aceeasi categorie

22 Oct 16:56 | VeroTherm lanseaza VeroProtect, polistiren imovator cu protectie activa la incendiu
07 Oct 11:00 | VEKA: Cadrul solid al ferestrei pune in valoare optim pachetul de geam termoizolant
06 Oct 09:10 | AkzoNobel, Emergo si TNO: Solutiii pentru 60 miliarde mp fatade neutilizate in Europa
02 Oct 16:03 | Electroalfa aduce tehnologia SF6-Free in solutii durabile pentru retele electrice
02 Oct 10:35 | KUMA Romania lanseaza noi concepte dedicate sectoarelor rezidential si HoReCa
09 Sep 12:57 | VEKA: Cinci greseli care pot fi evitate in procesul complex de alegere a ferestrelor
25 Aug 17:59 | STRABAG lanseaza TETRIQX, solutii pentru constructia in serie de locuinte sustenabile
22 Aug 12:50 | Homplex: Nou detector de gaz care se conecteaza la sistemul de control al cladirii
21 Aug 13:40 | Heidelberg Materials lanseaza evoZero, primul ciment cu zero emisii de carbon
18 Aug 12:49 | Schüco: Ventilatie descentralizata integrata in designul arhitectural modern
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA