Vineri, 21 Noiembrie 2025
RO EN

ASRO: Versiune in romana a standardului pentru reutilizarea deseurilor electrice

A aparut versiunea in limba romana a standardului EN 50614:2020 – Cerinte privind pregatirea pentru reutilizare a deseurilor de echipamente electrice si electronice (DEEE).
Standardul se aplica proceselor referitoare la pregatirea pentru reutilizarea deseurilor de echipamente electrice si electronice si vine in sprijinul organizatiilor prin:
  • incurajarea reutilizarii DEEE asa cum se specifica in Directiva DEEE (2012/19/UE);
  • reducerea volumului de deseuri trimise la groapa de gunoi si incinerate prin redirectionarea DEEE pentru a fi pregatite in vederea reutilizarii;
  • oferirea unui cadru care sa garanteze consumatorilor si altor parti interesate securitatea echipamentelor si calitatea pregatirii acestora pentru reutilizare de catre operatori;
  • promovarea si crearea de locuri de munca in organizatiile implicate in mod legal in pregatirea DEEE pentru reutilizare;
  • prevenirea transferurilor ilegale (transfrontaliere) de DEEE pentru a permite autoritatilor de reglementare sa diferentieze aceste echipamente de exporturile ilegale de DEEE.
"Colectarea si reciclarea deseurilor electrice si electronice (DEEE) sunt foarte importante din doua perspective. Pe de o parte, multe dintre aceste deseuri contin substante extrem de toxice si periculoase pentru mediu, iar pe de alta parte, DEEE-urile au o rata ridicata de reciclare, 80-90% din componentele lor putand fi reciclate si reutilizate", conform ASRO, organismul national de standardizare.
Versiunea in limba romana a fost realizata cu sustinerea financiara a Coalitiei pentru Economie Circulara (CERC) si a Organizatiei producatorilor si importatorilor de echipamente electrice si electronice din Romania (ECOTIC).
CERC are ca scop promovarea principalului obiectiv al Pachetului CE privind Economia Circulara, acela de a stimula dezvoltarea de noi piete si modele de afaceri, in scopul dezvoltarii economiei si al crearii de noi locuri de munca.
ECOTIC gestioneaza deseurile de echipamente electrice si electronice (DEEE) in numele a peste 600 de producatori si importatori afiliati. Asociatia asigura si supervizeaza intregul proces de preluare, transport, dezmembrare si reciclare astfel incat, la final, DEEE sa nu mai reprezinte un pericol.

Din aceeasi categorie

04 Noi 11:13 | Globalworth isi reinnoieste certificarea Access4you® pentru portofoliul local
30 Oct 14:02 | Fundatia Tiriac sprijina Habitat in reconstructia locuintelor afectate de inundatii
30 Oct 06:00 | Realitati obiective ale procesului de tranzitie energetica si obiective pentru anul 2050
28 Oct 06:00 | Cai de parcurs catre materiale reciclate, cu emisii reduse de gaze cu efect de sera
27 Oct 11:56 | U•Center 2 a implementat sistemul WasteTracker, in stransa colaborare cu ATALIAN
24 Oct 15:57 | Hope Build Berceni 2025: Patru case, construite in cinci zile de voluntari
24 Oct 11:33 | Oportunitati strategice in lantul valoric si beneficiile anticiparii CSDDD si EUDR
21 Oct 07:00 | RAMBOLL sustine edificarea de centre de date sustenabile cu emisii net-zero
17 Oct 13:36 | VELUX se alatura initiativei sociale "Children’s Living Places" din Ucraina
13 Oct 12:03 | CTP: Certificarea BREEAM New Construction Outstanding pentru CTPark Ploiesti
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA