Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025
RO EN

LAFARGE: Preocupare pentru eficienta energetica a cladirilor de locuinte

Profesionistii din sectorul constructiilor au tendinta de a estima costul construirii unei cladiri «verzi» ca fiind cu 17% mai mare decat pretul unei structuri conventionale, insa, potrivit unor informatii publicate de producatorul de ciment Lafarge (Franta) nivelul real al costului executiei unui imobil eficient energetic ar fi cu numai 5% superior. Oficialii companiei si-au anuntat intentia de a se implica activ in implementarea noilor standarde europene de eficientizare energetica a imobilelor de locuinte, prin sustinerea programelor nationale de reabilitare termica. Primul pas realizat de grupul francez a fost elaborarea unei analize specializate, care detaliaza actiunile ce trebuie intreprinse - pe termen scurt - de fiecare parte implicata in procesele de reabilitare. Concluziile raportului au fost prezentate la nivel inalt, in Parlamentul European, la Comisia Europeana, membrilor Departamentului American responsabil de problemele de mediu si Ministerului Constructiilor din China. Studiul atrage atentia, in special, asupra emisiilor uriase de CO2 ale cladirilor existente si potentialul economiilor de energie care ar putea fi atinse odata cu aplicarea programelor de reabilitare termica. La initiativa Lafarge a fost realizat si un manifest in acest sens, semnat de 48 de companii multinationale de constructii. Printre obiectivele actiunii, se afla: reabilitarea termica a cladirilor propriilor sedii si sucursale, in special pentru reducerea emisiilor de CO2; publicarea unor politici de companie privind impunerea unui nivel minim de performanta energetica a cladirilor comerciale; realizarea unor programe de audit interne si elaborarea de strategii referitoare la atingerea obiectivelor de eficientizare energetica a propriilor cladiri comerciale si publicarea unui document cu frecventa anuala referitor la utilizarea si intretinerea cladirilor reabilitate. Potrivit celor mai recente date incluse in raportul de sustenabilitate aferent anului 2010, emisiile de oxid de azot din fabricile Lafarge au scazut cu 27,9% raportat la 2005, in timp ce cantitatile de oxid de sulf eliminate in procesul de fabricatie s-a redus, in 2010, cu 52,8% in comparatie cu 2005. Atingerea acestor obiective a fost sustinuta de investitii importante realizate in perioada 2006 - 2010, precum: constructia a sapte cuptoare ecologice, cresterea performantei si dezmembrarea a 25 de cuptoare iesite din uz. Programele de diminuare a emisiilor din fabricile Lafarge continua si in acest an. De asemenea, Lafarge a redus emisiile de praf raportate la o tona de produse fabricate cu cu 35,7% in 2010 raportat la nivelul din 2005. Aceste performante reflecta eficienta investitiilor in mecanismele de captare a prafului, obiectivul pentru 2012 fiind diminuarea emisiilor respective cu 30% fata de 1990. Informatii suplimentare, la www.lafarge.com

Din aceeasi categorie

04 Noi 11:13 | Globalworth isi reinnoieste certificarea Access4you® pentru portofoliul local
30 Oct 14:02 | Fundatia Tiriac sprijina Habitat in reconstructia locuintelor afectate de inundatii
30 Oct 06:00 | Realitati obiective ale procesului de tranzitie energetica si obiective pentru anul 2050
28 Oct 06:00 | Cai de parcurs catre materiale reciclate, cu emisii reduse de gaze cu efect de sera
27 Oct 11:56 | U•Center 2 a implementat sistemul WasteTracker, in stransa colaborare cu ATALIAN
24 Oct 15:57 | Hope Build Berceni 2025: Patru case, construite in cinci zile de voluntari
24 Oct 11:33 | Oportunitati strategice in lantul valoric si beneficiile anticiparii CSDDD si EUDR
21 Oct 07:00 | RAMBOLL sustine edificarea de centre de date sustenabile cu emisii net-zero
17 Oct 13:36 | VELUX se alatura initiativei sociale "Children’s Living Places" din Ucraina
13 Oct 12:03 | CTP: Certificarea BREEAM New Construction Outstanding pentru CTPark Ploiesti
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA