Luni, 29 Septembrie 2025
RO EN

MMAP a modificat ghidul de finantare a programului Casa Verde Fotovoltaice

Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP) a emis Ordinul pentru modificarea ghidului de finantare al Programului Casa Verde Fotovoltaice. Noile modificari evita blocajele in procesul de instalare si decontare a cheltuielilor, pentru beneficiarii validati in program, informeaza institutia.
"Programul Casa Verde Sisteme Fotovoltaice a fost o idee foarte buna, implementata insa cu deficiente majore, la nivelul anului 2019. La preluarea mandatului am gasit acest program intr-un blocaj total. In prezent, din cele 12.650 de contracte semnate, au fost instalate doar cca 450 de sisteme, pentru care au fost trimise cereri de decontare. Ghidul initial a fost gandit atat de restrictiv si limitativ, incat cele mai multe dintre cereri nu ar fi putut fi decontate in baza acestuia. Asadar, am decis modificarea ghidului de finantare, flexibilizarea acestuia, astfel incat beneficiarii sa isi poata primi banii. Acum nu mai exista niciun impediment pentru executarea lucrarilor si transmiterea cererilor de decontare si ii invitam pe toti beneficiarii sa finalizeze acest proces", a declarat Barna Tánczos, ministrul Mediului, Apelor si Padurilor.
Ordinul de ministru, publicat in Monitorul Oficial pe 1 februarie 2021, prevede urmatoarele modificari principale:
● Prelungirea termenului in care trebuie implementat proiectul cu 4 luni (de la 8 la 12 luni). "In contextul pandemiei aparute la nivel mondial, a vremii nefavorabile aferente sezonului rece, dar si a posibilelor intarzieri in procedurile specifice obtinerii Avizelor tehnice de racordare si altor documente necesare, s-a constatat faptul ca termenul de 8 luni pentru implementarea proiectelor ar putea fi insuficient, astfel incat consideram oportuna prelungirea acestuia cu 4 luni, respectiv termenul de implementare sa fie de 12 luni", argumenteaza reprezentantii MMAP.
● Reglementarea modului de transfer al persoanelor fizice intre instalatorii validati, in baza optiunii exprimate a beneficiarilor si permiterea instalarii unor sisteme cu putere superioara celei solicitate prin cererea de finantare si aprobate de AFM.
● In conditiile in care tehnologia din domeniul energetic evolueaza intr-un ritm accelerat, fiind dezvoltate echipamente care ofera solutii inteligente prin inglobarea functiilor mai multor echipamente, a fost stabilita flexibilizarea ghidului prin introducerea unor prevederi care sa permita acceptarea sistemelor de panouri fovotoltaice care indeplinesc conditiile prevazute de program in ceea ce priveste producerea energiei si colectarea datelor privind cantitatea produsa cu un minim de componente.
● Potrivit noilor prevederi, este permisa modificarea amplasamentului prin montarea panourilor in incinta proprietatii, indiferent de loc (daca a solicitat montarea pe cladire si doreste montarea pe alta cladire, daca a solicitat montarea pe cladire si doreste montarea pe teren etc.).
● cererile de decontare se depun exclusiv online prin intermediul e-mailului/ aplicatiei informatice. "Consideram necesara sporirea digitalizarii procedurilor specifice si transmiterea documentatiilor exclusiv prin mediul online, beneficiarii si instalatorii validati avand obligatia de pastrare/ arhivare a documentelor pe perioada de valabilitate a contractelor incheiate cu AFM", subliniaza reprezentantii MMAP.

Din aceeasi categorie

22 Sep 07:25 | Bankwatch: Romania nu poate atinge obiectivele climatice fara echitate sociala
16 Sep 17:37 | SGS a castigat premiul ESG Program Award la Global Sustainability Awards 2025
01 Sep 07:00 | EFCA avertizeaza asupra deficientelor importante din Sistemul Energetic European
29 Aug 10:37 | PWC: Primul an de asigurare limitata a rapoartelor conform CSRD in Romania
29 Aug 07:29 | GREENPEACE: Viitorul energetic trebuie sa fie curat, descentralizat si echitabil
21 Aug 12:42 | AFI Romania obtine certificarea LEED Platinum pentru birourile AFI Loft
19 Aug 12:28 | U•Center 3: Precertificare Access4you Design Gold la o luna de la startul lucrarilor
08 Aug 11:34 | Clean Recycle: Romania, codasa in UE la tranzitia catre economia circulara
01 Aug 12:07 | Habitat for Humanity Romania intervine in judetul Suceava, grav afectat de inundatii
25 Iul 07:00 | Problematica, consideratii climatice specifice si noua clasificare tipologica a cladirilor
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA