Vineri, 21 Noiembrie 2025
RO EN

WIENERBERGER construieste in Romania locuinte pentru populatia roma

Grupul austriac Wienerberger construieste, alaturi de asociatia Habitat for Humanity, locuinte pentru populatia de etnie roma din tara noastra, a spus Heimo Scheuch, CEO al grupului austriac, cel mai mare producator de caramida din Europa si lider al pietei locale de profil. Potrivit datelor grupului, Wienerberger si Habitat se afla intr-a treia perioada de cooperare, ce se va desfasura pana in 2021 si va include activitati sociale in sapte tari: Bulgaria, Macedonia, Polonia, Romania, Slovacia, Ungaria si Marea Britanie. In 2019, prin parteneriatul cu Habitat, Wienerberger a ajutat aproape 1.000 de persoane defavorizate social.
"La doua ore de aici (n.r. Viena) inspre Est, in Romania, Wienerberger ajuta Habitat for Humanity sa construiasca case pentru populatia roma. Am construit deja mii de case in acest fel si noi, ca europeni, nu trebuie sa uitam de populatiile marginalizate, care trebuie integrate in societate. Ne bucuram ca prin materialele noastre de constructii putem furniza adapost pentru aceste persoane", a declarat Heimo Scheuch, cu prilejul decernarii premiilor Brick Award 2020.
In 2019, Wienerberger a construit in Romania cinci cladiri de locuinte pentru comunitatile defavorizate de romi, a infiintat trei facilitati comunitare (inclusiv un internat) pentru copiii familiilor din zonele sarace ale tarii si a participat la constructia unui centru social pentru aproximativ 100 de copii. Pentru aceste proiecte, grupul austriac a furnizat blocurile ceramice si tigla pentru acoperisuri.
"Angajamentul nostru fata de cauzele sociale va ramane puternic in anii urmatori si vom depune toate eforturile pentru fi un membru valoros al societatii si pentru a crea valoare pentru toti", a mai spus Heimo Scheuch.
Editia din 2020 a premiilor Wienerberger - Brick Award - s-a derulat sub semnul sustenabilitatii si al sprijinului comunitatilor defavorizate. La evenimentul din acest an, pe lista participantilor nu s-a aflat niciun proiect din Romania.
Wienerberger este cel mai mare producator local de caramida, cu afaceri de aproape 280 de milioane de lei realizate in 2019. Compania detine in Romania patru fabrici de blocuri ceramice si trei de pavele, detinand pozitii de top pe pietele de caramida si de acoperisuri ceramice.

Din aceeasi categorie

04 Noi 11:13 | Globalworth isi reinnoieste certificarea Access4you® pentru portofoliul local
30 Oct 14:02 | Fundatia Tiriac sprijina Habitat in reconstructia locuintelor afectate de inundatii
30 Oct 06:00 | Realitati obiective ale procesului de tranzitie energetica si obiective pentru anul 2050
28 Oct 06:00 | Cai de parcurs catre materiale reciclate, cu emisii reduse de gaze cu efect de sera
27 Oct 11:56 | U•Center 2 a implementat sistemul WasteTracker, in stransa colaborare cu ATALIAN
24 Oct 15:57 | Hope Build Berceni 2025: Patru case, construite in cinci zile de voluntari
24 Oct 11:33 | Oportunitati strategice in lantul valoric si beneficiile anticiparii CSDDD si EUDR
21 Oct 07:00 | RAMBOLL sustine edificarea de centre de date sustenabile cu emisii net-zero
17 Oct 13:36 | VELUX se alatura initiativei sociale "Children’s Living Places" din Ucraina
13 Oct 12:03 | CTP: Certificarea BREEAM New Construction Outstanding pentru CTPark Ploiesti
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA