Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025
RO EN

ANALIZA: Dominatie neta a liderilor pietei pe segmentul de ascensoare

Structura pietei internationale a ascensoarelor si scarilor rulante (E&E)a suferit modificari importante in perioada care a trecut de la inceputul crizei economice. Aceasta tendinta a fost generata, in mare masura, de scaderea drastica a cererii pentru echipamente noi, pe fondul diminuarii masive a investitiilor. Daca inainte de 2008 Europa si America de Nord reprezentau principalele regiuni de livrare, recesiunea a mutat accentul pe zonele aflate in curs de dezvoltare, in celelalte parti ale mapamondului accentul incepand sa fie pus tot mai mult pe modernizarea lifturilor existente. Se poate afirma ca acest debuseu a asigurat o functionare optima a industriei de profil in multe state din aria comunitara, ceea ce a dus la scaderea presiunilor generate de oferta asupra cererii. De asemenea, s-a reusit aplicarea mult mai atenta a prevederilor standardului de securitate (SNEL), aspect ce poate ca s-ar fi eludat in situatia in care nu ar fi fost resimtite impulsurile generate de dezechilibrele financiare.
Este dificil totusi pentru managerii principalelor companii care concureaza pe aceasta piata sa admita faptul ca recesiunea a constituit un element pozitiv, intrucat toate datele disponibile indica scaderi destul de importante ale eficientei economice a respectivelor concernuri, in principal generate de diminuarea solicitarilor pentru livrarea de echipamente noi si de diminuarea tarifelor practicate pentru activitatile de service aferente instalatiilor existente. Analistii pietei de profil sunt optimisti insa in ceea ce priveste evolutia segmentului E&E pe termen mediu si lung, mai ales in sectorul produselor ce asigura transportul pe verticala pe distante mici (in detrimentul celor destinate echiparii cladirilor avand regimuri mari de inaltime). In pofida schimbarilor majore care au caracterizat economia mondiala in ultimii patru ani, se pare ca Europa ramane regiunea ce dispune de cele mai multe instalatii din categoria E&E, China dominand insa cererea de echipamente noi si fiind, totodata, piata care inregistreaza cel mai rapid nivel de dezvoltare.
Cresterea gradului de urbanizare va favoriza piata de lifturi
Avand in vedere realitatea conform careia bransa de lifturi si scari rulante este in mod indisolubil legata de modul de functionare a industriei constructiilor, in ansamblu este clar ca orice revigorare a acestui domeniu de activitate va avea un impact pozitiv asupra segmentului E&E. O serie de factori obiectivi ar putea influenta intr-o maniera destul de clara cererea, dintre acestia putand fi mentionata tendinta de crestere a gradului de urbanizare, ceea ce duce - automat - la expansiunea pe verticala a cladirilor, indiferent de destinatia acestora (data fiind disponibilitatea limitata a terenurilor si majorarea densitatii populatiei). Un alt element care ar putea exercita presiuni semnificative in directia incurajarii acestui domeniu este constituit de sporirea exigentelor legate de confort si asigurarea accesibilitatii pentru persoanele dezavantajate. In ceea ce priveste actiunile de intretinere, nici ponderea acestora in cifra de afaceri a companiilor de profil nu poate fi neglijata, intrucat in ultima perioada problematica asigurarii securitatii a fost tot mai mult in centrul atentiei. Concluzionand, se poate afirma ca piata echipamentelor noi va fi in continuare dominata de principalii competitori (Kone, Mitsubishi, Otis, Schindler si ThyssenKrupp), atentia acestora fiind concentrata in special catre pietele aflate in curs de dezvoltare. In ceea ce priveste mentenanta, cele mai multe solicitari vor veni in continuare din zona pietelor traditionale (din Europa si America de Nord), in vreme ce modernizarile se vor adresa mai mult beneficiarilor din statele unde echipamentele existente au fost exploatate o perioada mai mare de 50 de ani si nu mai respecta cerintele de securitate stipulate in cadrul SNEL. Informatii suplimentare si o analiza completa a pietei autohtone de ascensoare, poate fi lecturata in editia iulie-august a revistei Agenda Constructiilor. Click aici!

Din aceeasi categorie

20 Noi 06:00 | KOMATSU anunta rezultate consolidate bune pentru primele 6 luni ale anului fiscal
18 Noi 06:00 | OTIS: Crestere a segmentului de service si majorare a estimarilor de profitabilitate
13 Noi 06:00 | CATERPILLAR: Vanzari de 17,6 miliarde USD si flux de numerar puternic in T3 2025
11 Noi 06:00 | SCHINDLER lanseaza primul ascensor sustenabil din otel cu emisii reduse de carbon
10 Noi 06:00 | KONECRANES anunta un record de profitabilitate si o crestere solida a comenzilor
06 Noi 06:00 | HUSQVARNA: Profitabilitate in crestere si tranzitie accelerata catre inovatie sustenabila
04 Noi 06:00 | KONE: Crestere a comenzilor si profitabilitate in urcare in primele noua luni din 2025
03 Noi 06:00 | ATLAS COPCO consemneaza cerere mixta, marja solida si flux de numerar robust
28 Oct 06:00 | VOLVO CE: Performanta financiara solida obtinuta in trimestrul al treilea din 2025
27 Oct 06:00 | McKinsey: Piata de lifturi se va redresa pe baza serviciilor de intretinere si modernizare
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA