Vineri, 21 Noiembrie 2025
RO EN

BAUMA: Electromobilitatea si actionarea fara operator uman, teme centrale in 2019

In industria utilajelor de constructii, una dintre tendintele majore care incepe deja sa-si faca simtita prezenta este reprezentata de alternativele la actionarea clasica a echipamentelor respective, cum ar fi, de exemplu, electro-mobilitatea sau comanda fara operator uman. De aceea, furnizorii majori din domeniu vor etala - cu ocazia targului international de profil Bauma, ce va avea loc in 2019 la centrul expozitional din Munchen, in perioada 8 - 14 aprilie - solutii inovatoare pe cele doua segmente. Oficialii evenimentului declara ca subiectele respective sunt atat de importante, incat vor beneficia de o platforma speciala in cadrul manifestarii bavareze, unde vor putea fi discutate in detaliu elemente legate de potentialul economic si sustenabilitatea noilor tehnologii. Viitorul impune, de altfel, productia unor utilaje mai curate, mai silentioase si mai eficiente - toate aceste caracteristici putand fi asigurate de masinile electrice, in opinia majoritatii producatorilor intervievati. De fapt, tot mai multe companii si-au modificat deja echipamentele de gabarit mai mic, dotandu-le cu elemente electrice de actionare. De asemenea, se manifesta un interes major in ceea ce priveste variantele hibride, care prezinta avantajul ca pot efectua sarcinile usoare in regim electric, comutand apoi pe sistem cu combustie interna, in vederea realizarii unor operatiuni ce necesita o putere sporita. In ceea ce priveste solutiile driverless, acestea opereaza deja in domeniul minier, cum ar fi carierele unde exista rute precise pe care trebuie sa se deplaseze aceste echipamente. Pentru viitor, se intentioneaza aplicarea si in cazul excavatoarelor utilizate la realizarea autonoma a gropilor de fundatie. Pe acest segment, desi au fost realizate progrese insemnate, nu este inca posibila respectarea tuturor cerintelor de securitate care se impun pe santierele de constructii, unde se realizeaza operatiuni extrem de complexe. Cele mai recente dezvoltari pe toate segmentele mentionate anterior vor fi aduse in atentia vizitatorilor ce vor trece pragul Bauma 2019.

Din aceeasi categorie

20 Noi 06:00 | KOMATSU anunta rezultate consolidate bune pentru primele 6 luni ale anului fiscal
18 Noi 06:00 | OTIS: Crestere a segmentului de service si majorare a estimarilor de profitabilitate
13 Noi 06:00 | CATERPILLAR: Vanzari de 17,6 miliarde USD si flux de numerar puternic in T3 2025
11 Noi 06:00 | SCHINDLER lanseaza primul ascensor sustenabil din otel cu emisii reduse de carbon
10 Noi 06:00 | KONECRANES anunta un record de profitabilitate si o crestere solida a comenzilor
06 Noi 06:00 | HUSQVARNA: Profitabilitate in crestere si tranzitie accelerata catre inovatie sustenabila
04 Noi 06:00 | KONE: Crestere a comenzilor si profitabilitate in urcare in primele noua luni din 2025
03 Noi 06:00 | ATLAS COPCO consemneaza cerere mixta, marja solida si flux de numerar robust
28 Oct 06:00 | VOLVO CE: Performanta financiara solida obtinuta in trimestrul al treilea din 2025
27 Oct 06:00 | McKinsey: Piata de lifturi se va redresa pe baza serviciilor de intretinere si modernizare
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA