Vineri, 21 Noiembrie 2025
RO EN

EINHELL si-a majorat cu 7% afacerile din Romania

Furnizorul german de scule electrice Einhell a anuntat recent datele financiare preliminare, aferente semestrului intai din acest an. Conform comunicatului oficial, in perioada mentionata anterior societatea a generat venituri de 280 milioane de euro, in crestere semnificativa fata de cuantumul de 248,8 milioane de euro, cat se consemna in intervalul corespunzator al anului anterior. Acest avans de 12% este o consecinta a consolidarii activitatii pe multe dintre pietele unde compania desfasoara operatiuni comerciale. Efectul pozitiv s-a reflectat si asupra profitului, care s-a majorat in intervalul respectiv pana la 19 milioane de euro (de la 10,9 milioane de euro, cat se raporta in primele sase luni din 2016). Analiza structurala a rezultatelor indica pentru divizia de scule o cifra de afaceri de 162,6 milioane de euro, in crestere de la 138,5 milioane de euro. La acest avans au contribuit in diverse proportii sculele electrice, tehnologiile de aer comprimat si solutiile de procesare a lemnului. Din punct de vedere geografic, s-a observat faptul ca subsidiarele din Europa de Sud si de Est au avut o activitate excelenta, generand venituri peste asteptari. Pentru partea a doua a anului, reprezentantii Einhell sunt optimisti si mizeaza pe o evolutie optima a afacerilor, o anumita precautie in previziuni fiind indusa doar de incertitudinile politice care planeaza in anumite regiuni de interes pentru firma. In mod concret, se estimeaza ca vanzarile vor inregistra un avans cuprins intre 8% si 10%, in vreme ce profitabilitatea (inainte de plata taxelor) se va mentine la aproximativ 6%. Einhell Romania a inregistrat in 2016 o cifra de afaceri de 26,7 milioane de lei, cu 7% mai mari fata de perioada de referinta. Experienta castigata in cei 15 ani de prezenta pe aceasta piata a determinat ca societatea sa devina una dintre cele mai puternice reprezentante ale grupului, produsele sale fiind distribuite atat prin intermediul retelelor de bricolaj, cat si prin firme specializate, respectiv magazine online. 

Din aceeasi categorie

20 Noi 06:00 | KOMATSU anunta rezultate consolidate bune pentru primele 6 luni ale anului fiscal
18 Noi 06:00 | OTIS: Crestere a segmentului de service si majorare a estimarilor de profitabilitate
13 Noi 06:00 | CATERPILLAR: Vanzari de 17,6 miliarde USD si flux de numerar puternic in T3 2025
11 Noi 06:00 | SCHINDLER lanseaza primul ascensor sustenabil din otel cu emisii reduse de carbon
10 Noi 06:00 | KONECRANES anunta un record de profitabilitate si o crestere solida a comenzilor
06 Noi 06:00 | HUSQVARNA: Profitabilitate in crestere si tranzitie accelerata catre inovatie sustenabila
04 Noi 06:00 | KONE: Crestere a comenzilor si profitabilitate in urcare in primele noua luni din 2025
03 Noi 06:00 | ATLAS COPCO consemneaza cerere mixta, marja solida si flux de numerar robust
28 Oct 06:00 | VOLVO CE: Performanta financiara solida obtinuta in trimestrul al treilea din 2025
27 Oct 06:00 | McKinsey: Piata de lifturi se va redresa pe baza serviciilor de intretinere si modernizare
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA