Miercuri, 17 Septembrie 2025
RO EN

JUNGHEINRICH a deschis fabrica de reconditionare echipamente, la Ploiesti

Jungheinrich deschide a doua fabrica de reconditionare a echipamentelor second-hand in localitatea Ploiesti, Romania. Prin noua locatie care ocupa aproximativ 5.000 de metri patrati, compania raspunde cererii tot mai mari de echipamente logistice tip second-hand si creaza premisele necesare unei cresteri sustenabile. La Ploiesti va demara procesul de reconditionare pentru transpaletii electrici pietonali EJE si electrostivuitoarele contrabalansate EFG. Prin aceasta investitie, Jungheinrich ofera un exemplu pentru economia circulara in domeniul intralogisticii si faciliteaza accesul clientilor la echipamente second-hand reconditionate.
Jungheinrich este prima companie din industrie care a acceptat provocarea de a reconditiona echipamente logistice de tip second-hand in serie si la o calitate superioara. Compania promite ca "JUNGSTARS" - denumirea oficiala a echipamentelor reconditionate - sunt la fel de bune dupa reconditionare ca si echipamentele noi. Prin fabrica deschisa la Ploiesti, Jungheinrich isi extinde capacitatile existente si isi optimizeaza procesele din sectorul echipamentelor reconditionate. Alaturi de Dresda, Ploiesti devine cel mai mare amplasament al Jungheinrich pentru reconditionarea echipamentelor. Prin deschiderea noii fabrici Jungheinrich isi va creste capacitatea de reconditionare cu 25% pana in 2025.
Tino Alban, Directorul Centrului de Reconditionare Echipamente Dresda ,Jungheinrich AG: "Tendinta generala catre sustenabilitate se reflecta si in cresterea cererii pentru echipamentele second-hand reconditionate industrial. Iata o solutie buna in special pentru clientii cu preocupari ecologice, caci prin reconditionare salvam aproximativ 80% din CO2 in comparatie cu productia. In contextul pandemiei Corona, multi clienti atenti la pret se orienteaza catre echipamentele de tip second-hand, mai ieftine dar foarte performante, ideale in special pentru utilizare redusa si medie sau ca solutii de back-up."
Procesul unic de reconditionare industriala a echipamentelor second-hand Jungheinrich se desfasoara conform unei proceduri standard, aceeasi pentru toate utilajele, avand la baza sase etape. In cadrul acestui proces, echipamentele second-hand sunt readuse la o stare tehnica si vizuala ca noua. Principiul reconditionarii de 5 stele garanteaza ca fiecare utilaj este reconditionat in conformitate cu cele mai inalte standarde, fiind supuse unor controale de calitate extrem de riguroase. In timp ce componente precum cadrul, motorul si transmisia sunt reconditionate, toate componentele relevante pentru siguranta sunt inlocuite cu piese originale. Prin reconditionarea intr-o maniera ce economiseste resurse si energie, Jungheinrich prelungeste ciclul de viata al echipamentelor cu doua-trei cicluri, folosind mai putine piese noi. In prezent, se poate atinge o rata de reutilizare de 94% per utilaj.
Tino Alban: " Procesul de reconditionare de inalta calitate transforma JUNGSTAR-urile in echipamente second-hand de calitate superioara. Ele combina avantajele ecologice, economice si tehnice oferind astfel o diversitate de performante unice pe piata." In timp ce reconditionarea EJE si EFG are loc in Ploiesti, fabrica din Dresda va fi responsabila in continuare pentru celelalte tipuri de echipamente si pentru sistemele logistice. Toate sales unit-urile Jungheinrich din Europa livreaza utilajele second-hand celor doua fabrici de reconditionare. Reconditionarea pentru piata asiatica are loc la Bangkok si la Qingpu, in China. "

Din aceeasi categorie

16 Sep 07:19 | ITALIA STAR: Crestere de 20% a vanzarilor de echipamente, la peste 10 milioane euro
09 Sep 07:40 | AIC TRUCKS: Vanzari de aproape 42 milioane euro si extindere a gamei de servicii
08 Sep 07:00 | CATERPILLAR: Comenzi mari primite din sectoarele energie si infrastructura, in 2025
26 Aug 07:00 | MAKITA: Venituri constante obtinute in conditii de piata dificile, marcate de instabilitate
20 Aug 07:00 | KOMATSU: Fluctuatiile valutare afecteaza in mod direct veniturile operationale din 2025
19 Aug 07:00 | EINHELL isi continua traiectoria de crestere si anunta obiective ambitioase pentru 2025
14 Aug 07:00 | KONECRANES raporteaza vanzari de peste 2 miliarde euro in primele sase luni
13 Aug 15:20 | Hilti Romania: Doua decenii de crestere si transformare, in industria constructiilor
11 Aug 07:00 | OTIS: Segmentul serviciilor inregistreaza din nou performante notabile pentru 2025
08 Aug 07:54 | Hünnebeck: Crestere sustinuta intr-o piata a cofrajelor estimata la 300 milioane lei
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA