Marți, 16 Septembrie 2025
RO EN

JUNGHEINRICH Romania asteapta o crestere de 20% a cifrei de afaceri in 2019

Jungheinrich Romania, furnizor de echipamente de manipulare, depozitare si imbunatatire a fluxurilor de productie si parte a grupului german Jungheinrich, a inregistrat o cifra de afaceri de 86,86 milioane de lei in primele sase luni din 2019. Pentru intregul an in curs, conducerea companiei estimeaza ca va atinge un business de 190 de milioane de lei, in crestere cu peste 20% fata de nivelul din 2018.
Pe piata din Romania, compania comercializeaza solutii intralogistice complete marca Jungheinrich, avand in portofoliu o gama variata de echipamente, sisteme logistice, service si consultanta specializata. Din 2018, producatorul a lansat si o gama low-cost, sub numele Ameise. Aceasta este disponibila si in Romania, compania inregistrand o crestere a vanzarilor mai ales pentru transpaleta electrica CBD 12, ce are in dotare baterii Li-Ion.
Piata locala de echipamente intralogistice s-a inscris pe un trend ascendent in ultimii ani. Conform datelor Jungheinrich Romania, volumul de piata din domeniu a crescut cu 32,4% anul trecut fata de nivelul din 2017.
"In 2019, a avut loc o stagnare a pietei si estimam ca aceasta nu va depasi cu mult nivelul din 2018, diferenta putand fi, la finalul anului, de ±5%. Pentru urmatorii 5 ani estimez o crestere mai mica a volumului de piata, comparativ cu ultimii 5 ani (de la o evolutie anuala cuprinsa intre 18%-38% in ultimii 5 ani, la 5%-20% in perioada urmatoare). Din punct de vedere tehnic si al sigurantei, observam ca tot mai multi clienti opteaza pentru instalarea pe utilaje a sistemelor de siguranta, dar si a celor de management al flotei de utilaje. Astfel, pe langa elementele obligatorii de siguranta, se opteaza si pentru semnalistica luminoasa laser de prezenta in zona, dar si pentru sisteme suplimentare de control si siguranta in operarea utilajelor", a explicat Valentin Nechita, directorul de vanzari al Jungheinrich Romania.
In continuare, cea mai mare parte a cererii provine din sectoarele de retail si automotive. "Din aceste domenii provin clientii mari. Daca ne raportam la clientii medii si mici, sectorul constructiilor are o crestere in acest an, in contextul in care micii antreprenori care gasesc tot mai greu forta de munca opteaza pentru suplinirea acestui deficit cu utilaje. Principalii clienti pe care ii avem in Romania sunt Profi, Lidl, Cersanit, Whiteland etc.", a precizat reprezentantul Jungheinrich Romania.
Compania are sediul local in Tatarani, comuna Barcanesti (judetul Prahova) si un punct de lucru si showroom la Gilau (Cluj), deschis in acest an. In perioada urmatoare, tinta societatii este de a se extinde in zonele dezvoltate ale tarii prin deschiderea de puncte de lucru, pentru a raspunde mai rapid solicitarilor.

Din aceeasi categorie

16 Sep 07:19 | ITALIA STAR: Crestere de 20% a vanzarilor de echipamente, la peste 10 milioane euro
09 Sep 07:40 | AIC TRUCKS: Vanzari de aproape 42 milioane euro si extindere a gamei de servicii
08 Sep 07:00 | CATERPILLAR: Comenzi mari primite din sectoarele energie si infrastructura, in 2025
26 Aug 07:00 | MAKITA: Venituri constante obtinute in conditii de piata dificile, marcate de instabilitate
20 Aug 07:00 | KOMATSU: Fluctuatiile valutare afecteaza in mod direct veniturile operationale din 2025
19 Aug 07:00 | EINHELL isi continua traiectoria de crestere si anunta obiective ambitioase pentru 2025
14 Aug 07:00 | KONECRANES raporteaza vanzari de peste 2 miliarde euro in primele sase luni
13 Aug 15:20 | Hilti Romania: Doua decenii de crestere si transformare, in industria constructiilor
11 Aug 07:00 | OTIS: Segmentul serviciilor inregistreaza din nou performante notabile pentru 2025
08 Aug 07:54 | Hünnebeck: Crestere sustinuta intr-o piata a cofrajelor estimata la 300 milioane lei
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA