Vineri, 21 Noiembrie 2025
RO EN

KONE estimeaza cresteri de pana la 7% pe baza sporirii comenzilor din Europa

Furnizorul finlandez de ascensoare si scari rulante Kone a reusit in primul trimestru din acest an o evolutie financiara spectaculoasa, concretizata prin majorarea comenzilor cu 9,7% pana la aproape 2,1 miliarde euro si a incasarilor cu 9,5%, acestea din urma ajungand la 2,19 miliarde euro. Inclusiv veniturile operationale (EBIT) au consemnat un avans de la 211,5 milioane de euro la 215,4 milioane de euro, ceea ce corespunde unei marje de 9,8%. Comentand aceste date, conducerea concernului afirma ca tintele de management au fost atinse in totalitate. Comenzile au sporit semnificativ in Europa si in China, iar afacerile de intretinere s-au dezvoltat accelerat in toate regiunile de pe mapamond unde Kone deruleaza activitati productive si comerciale. Se remarca, de asemenea, un progres important in planul a doua dintre obiectivele strategice majore. Este vorba, in primul rand, despre o crestere mai rapida decat cea a pietei in ansamblul sau, estimarile curente indicand o consolidare a cotei pe care compania finlandeza o detine pe segmentul instalarilor de echipamente noi. Aceasta indica un succes al politicii de diferentiere. In al doilea rand, a fost gestionat in mod optim obiectivul de asigurare a pozitiei de lider in ceea ce priveste sustenabilitatea: amprenta de carbon a fost redusa cu 4% pe parcursul intervalului analizat si au continuat eforturile de dezvoltare a unor produse de top, eficiente din punct de vedere energetic si ecologice, in acelasi timp. In aceste conditii, pentru intregul an 2019 managerii Kone estimeaza o majorare a incasarilor cuprinsa intre 3% si 7% (la rate comparabile ale cursului de schimb valutar) si obtinerea unui profit operational ce ar putea atinge1,26 miliarde euro. Pe plan local, grupul are o pozitie competitiva solida, subsidiara locala Kone Ascensorul anuntand pentru 2017 o cifra de afaceri de 38,2 milioane de lei, cu aproximativ 30% mai mare fata de anul fiscal anterior. Produsele Kone sunt instalate la o serie de obiective importante din tara, cum ar fi, de exemplu, Hermes Bussiness Campus, Stefan cel Mare Business Center, magazinele H&M, Lidl, Kaufland, Centrul Logistic Mega Image, magazine Winmarkt, Open Ville Iulius Timisoara, hoteluri Continental etc.

Din aceeasi categorie

20 Noi 06:00 | KOMATSU anunta rezultate consolidate bune pentru primele 6 luni ale anului fiscal
18 Noi 06:00 | OTIS: Crestere a segmentului de service si majorare a estimarilor de profitabilitate
13 Noi 06:00 | CATERPILLAR: Vanzari de 17,6 miliarde USD si flux de numerar puternic in T3 2025
11 Noi 06:00 | SCHINDLER lanseaza primul ascensor sustenabil din otel cu emisii reduse de carbon
10 Noi 06:00 | KONECRANES anunta un record de profitabilitate si o crestere solida a comenzilor
06 Noi 06:00 | HUSQVARNA: Profitabilitate in crestere si tranzitie accelerata catre inovatie sustenabila
04 Noi 06:00 | KONE: Crestere a comenzilor si profitabilitate in urcare in primele noua luni din 2025
03 Noi 06:00 | ATLAS COPCO consemneaza cerere mixta, marja solida si flux de numerar robust
28 Oct 06:00 | VOLVO CE: Performanta financiara solida obtinuta in trimestrul al treilea din 2025
27 Oct 06:00 | McKinsey: Piata de lifturi se va redresa pe baza serviciilor de intretinere si modernizare
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA