Sâmbătă, 09 August 2025
RO EN

ULMA: Procesul de restructurare va fi implementat si in 2011

Grupul polonez Ulma Construccion Polska SA, specializat in furnizarea de sisteme pentru cofrare, a inregistrat, anul trecut, venituri totale de 205,8 milioane de zloti (PLN), echivalentul a 51,8 milioane de euro, fiind consemnata o crestere de 23% fata de nivelul din 2009. Societatea a continuat activitatile de export, valoarea totala a vanzarilor realizate in afara granitelor tarii de resedinta majorandu-se cu 8,6%. Performante deosebite au fost obtinte pe piata din Kazahstan, unde conducerea concernului a remarcat primele semnale de redresare a domeniului constructiilor dupa cei trei ani de recesiune. "Un impediment major in desfasurarea activitatii pe timp de criza a fost reprezentat de renegocierea contractelor cu antreprenorii, care au solicitat preturi tot mai mici de achizitie sau inchiriere a sistemelor si, in acelasi timp, au devansat termenele de achitare a facturilor emise. Mai mult, au existat companii care au intrat in incapacitate de plata, in aceste cazuri creantele devenind foarte greu de recuperat", a declarat Andrzej Kozłowski, presedintele Ulma. De asemenea, in 2010 au fost continuate masurile de restructurare a activitatii din regiunea sud-vestica a Poloniei, in aceste zone fiind deschise mai multe centre logistice regionale. In perioada urmatoare oficialii grupului au in vedere constructia unui spatiu pentru depozitare in Varsovia, de unde sa fie coordonata activitatea de livrare din intreaga zona. Managerii Ulma sunt optimisti in ceea ce priveste activitatea din perioada urmatoare, insa continua sa implementeze procesul de restructurare si in 2011. Informatii suplimentare, la www.ulma-c.com

Din aceeasi categorie

08 Aug 07:54 | Hünnebeck: Crestere sustinuta intr-o piata a cofrajelor estimata la 300 milioane lei
05 Aug 07:00 | ATLAS COPCO: Cerere mixta si dificultati valutare, insotite de flux de numerar sanatos
04 Aug 07:05 | Bergerat Monnoyeur: Piata de utilaje din Romania poate creste si de 3-4 ori
04 Aug 07:00 | HUSQVARNA anunta evolutie stabila la divizia europeana de scule pentru constructii
01 Aug 07:00 | SCHINDLER: Cresteri pe toate planurile, cu perspective moderat optimiste
31 Iul 07:00 | KONE: Crestere a vanzarilor si imbunatatire continua a profitabilitatii, in 2025
30 Iul 07:00 | VOLVO CE obtine rezultate bune in contextul mediului provocator din industrie
29 Iul 07:14 | MATECO: Inchirierea de utilaje, strategia inteligenta pentru optimizarea costurilor
23 Iul 07:23 | ALSINA: Crestere cu 25% in 2025 prin solutii tehnice si extindere regionala
14 Iul 07:34 | DOKA isi consolideaza pozitia si pregateste extinderea pe termen lung in Romania
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA