Duminică, 14 Decembrie 2025
RO EN

ME: Grup de lucru pentru modificarea Legii insolventei

Problemele legate de solutionarea cu mare intarziere a unor spete relativ complicate, din sfera insolventei, ar putea intra in atentia unui grup de lucru multidisciplinar, constituit din juristi si experti ai Ministerului Economiei, fiind vizate mai ales cazurile de insolventa care se prelungesc pentru mai multi ani, fara sa fie aprobate planurile de reorganizare judiciara.
In acest sens, prezent la Targoviste, in cadrul unei conferinte, senatorul Adrian Tutuianu (PSD) s-a referit la situatia Combinatului de Oteluri Speciale (COS) din localitate.
„Am convenit cu ministrul Economiei sa realizam un grup de lucru care sa faca doua-trei chestiuni, care sunt importante doar pentru COS - dar nu numai. Sunt firme care se afla de sase-sapte ani in procedura de insolventa si pentru care nu s-a aprobat nici pana astazi un plan de reorganizare judiciara, desi Legea insolventei prevede ca se stabileste o perioada de observatie de sase luni, apoi administratorul judiciar si/sau cel special propune un plan si planul se implementeaza in maximum trei ani. Daca in trei ani nu are rezultate, agentul economic respectiv intra in procedura de faliment si se vand bunurile (...). Deci, se va face un grup de lucru care sa modifice Legea privind procedura insolventei, in asa fel incat situatii de acest tip sa nu mai fie posibile. In ceea ce priveste strict COS Targoviste, trebuie facuta o analiza, trebuie sa o faca tot Ministerul Economiei - ME, a situatiei intregului grup - Mechel detine unitati industriale si la Campia Turzii, si la Targoviste, si la Buzau -, sa vada care este totalul datoriilor pe care grupul le inregistreaza fata de bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale si bugetele locale si in contul datoriilor, eventual, sa se poata prelua de catre stat un combinat”, a declarat Adrian Tutuianu.
***
COS Targoviste este din luna februarie 2013 in procedura de insolventa, in vederea reorganizarii, iar in ultimii ani au fost demolate mai multe sectii ale combinatului. In februarie 2015 instanta de fond a confirmat planul de reorganizare, dar ulterior lucrurile au luat alta turnura. „Prin Sentinta nr. 98 din data de 04.02.2015, in dosarul de insolventa nr. 1906/120/2013 aflat pe rolul Tribunalului Dambovita, instanta a confirmat planul de reorganizare a activitatii COS Targoviste SA. In data de 10.11.2015, prin Hotararea nr. 1493 in dosarul nr. 1906/120/2013/a43, Curtea de Apel Brasov a dispus schimbarea in tot a sentintei nr. 98/04.02.2015 pronuntata de Tribunalul Dambovita - sectia civila, prin care fusese confirmat planul de reorganizare a activitatii societatii COS Targoviste SA, in sensul ca trimite cauza judecatorului sindic pentru continuarea procedurii insolventei”, dupa cum se arata pe portalul combinatului. La finele lunii martie a.c., pe acelasi portal figurau ca valabile mai multe anunturi de licitatie publica pentru vanzarea unor bunuri si imobile ale debitoarei, de catre administratorul judiciar, Maestro SPRL, Filiala Bucuresti, demers efectuat in conformitate cu o hotarare a comitetului creditorilor. Informatii suplimentare, la www.cos-tgv.ro

Din aceeasi categorie

08 Dec 11:23 | Wolf Theiss: Noul cadru juridic aplicabil tranzactiilor imobiliare rezidentiale
03 Dec 12:37 | VENEVO: Creditarea greoaie impinge IMM-urile catre solutii alternative de finantare
27 Noi 11:39 | Statul este perceput ca principalul inhibitor al initiativei private in Romania
26 Noi 11:23 | Firmele cer eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri: afecteaza investitiile
25 Noi 10:04 | INSOLVENTA are scopul de a gasi solutii de plata, prin reorganizare sau prin lichidare
21 Noi 13:34 | Business Reloaded 2008-2024: Stagnarea, cea mai mare problema pentru companii
20 Noi 16:38 | Termene.ro: Mediul de afaceri si-a triplat rulajul in perioada 2008-2024
17 Noi 15:49 | MAZARS: 70% din datele vitale ale unui business se afla in procesul de payroll
17 Noi 14:16 | Drepturi si obligatii noi generate de sistarea contractelor de antrepriza de lucrari
17 Noi 10:00 | Acordul comercial dintre SUA si China: armistitiu tactic, nu schimbare strategica
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA