Joi, 06 Noiembrie 2025
RO EN

SELINA: Probleme referitoare la insolventa societatii

In luna martie a.c., antreprenorul de constructii Selina – Oradea a solicitat magistratilor Tribunalului Bihor deschiderea procedurii de insolventa din proprie initiativa, managerii companiei argumentand in acel moment ca nu mai dispun de resurse financiare suficiente pentru a-si achita datoriile fata de institutiile bancare si pe cele acumulate la bugetul de stat, din cauza lipsei de lichiditati, precum si pentru ca, in anul 2013, au accesat foarte putine obiective prin procedura de achizitii publice, iar contravaloarea lucrarilor finalizate nu a fost achitata. In acel moment, instanta a avizat favorabil cererea, printr-o incheiere de sedinta, insa ulterior, in aprilie 2014, judecatorul sindic a analizat si admis cererile de opozitie formulate de principalii creditori ai firmei – Banca Transilvania si Unicredit Tiriac Bank – care sustineau ca Selina a introdus prematur solicitarea de a intra in insolventa, fara a avea datorii care au ajuns la scadenta. Astfel, cele doua banci – care au de recuperat de la Selina mai mult de 100 milioane de lei – au avut castig de cauza in ceea ce priveste revocarea hotararii initiale. Insa managerii Selina au perseverat, iar la data de 26 iunie 2014 judecatorii sectiei a II-a Civile, de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bihor, completul Falimente 09, au pronuntat in camera de consiliu hotararea intermediara nr. 991/2014 prin care admit din nou cererea debitoarei, deschizand procedura generala a insolventei impotriva acesteia. La termenul din 3 iulie a.c. acelasi complet a dispus prelungirea cu 15 zile a unor termene prevazute in Legea insolventei nr. 85/2006, precum si indreptarea unei erori materiale cuprinse in incheierea anterioara, dupa care a acordat un nou termen pentru continuarea procedurii la data de 15 octombrie 2014. Momentan, in dosarul cu numar unic 3134/111/2014 figureaza doar societatea aflata in imposibilitate de plata, avand calitatea de debitor, fara a fi mentionati creditorii. Societatea Selina reprezinta o companie importanta ce s-a implicat in executia lucrarilor de infrastructura, participand singura sau in asociere la diverse licitatii pentru constructia de autostrazi, reabilitarea unor drumuri nationale, executia de proiecte edilitare etc. Controlat de omul de afaceri Beniamin Rus, care sustinea in luna martie a.c. ca are de incasat de la bugetul public plati restante de circa zece milioane de euro pentru lucrari prestate in Baia Mare si pentru Ministerul Mediului, ceea ce a provocat lipsa de lichiditati si implicit insolventa companiei, antreprenorul Selina, ce face parte dintr-un grup avand acelasi proprietar, nu a depus actualmente la Ministerul Finantelor Publice (MFP) bilantul anului 2013. Cele mai recente date transmise catre MFP certifica, insa, ca Selina avea in 2012 526 de angajati si o cifra neta de afaceri de 136,7 milioane de lei, in conditii de profitabilitate (14,5 milioane de lei). In schimb, datoriile depaseau la acea data 143,3 milioane de lei, iar creantele cumulau 91,3 milioane de lei. Evident, activele imobilizate ale firmei nu depaseau 56,5 milioane de lei, astfel incat, in cazul unei eventuale imposibilitati de achitare a tuturor datoriilor acumulate, este de inteles ingrijorarea principalilor creditori. Informatii suplimentare, la www.just.ro
 

Din aceeasi categorie

30 Oct 14:46 | Grup EM anunta intentia de listare pe piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti
30 Oct 11:09 | Allianz Trade: Firmele din Romania, reziliente in fata valului global de insolvente
29 Oct 11:02 | COFACE: Aproape 950 de firme de constructii au intrat in insolventa in primele 8 luni
24 Oct 13:21 | ELECTROALFA preia Elcomex, specializata in lucrari de montaj echipamente electrice
22 Oct 10:29 | Consiliul Concurentei amendeaza patru companii pentru trucarea de licitatii CNAIR
20 Oct 11:24 | Legal500 desemneaza Clifford Chance Badea Casa de Avocatura a Anului in Romania
17 Oct 11:49 | PWC: Piata locala de fuziuni si achizitii a crescut la 1,5 miliarde euro, in T3 din 2025
16 Oct 13:33 | Horvath: Performanta financiara, prioritatea nr. 1 pentru companiile din Romania
09 Oct 15:24 | Clifford Chance a asistat Nofar Energy la vanzarea participatiei in Ratesti Solar
09 Oct 07:35 | AON: Programe de asigurare pentru peste 95 km de autostrazi noi in Romania
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA