Joi, 06 Noiembrie 2025
RO EN

VISPESTI PROD: Dosarul de insolventa – mutat la magistrati diferiti

Printr-o incheiere de sedinta din data de 19 iulie 2013, completul 6FV – CC al Tribunalului Prahova a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei impotriva debitoarei Vispesti Prod – Prahova, desemnand societatea Carduelis Consulting IPURL in calitate de administrator judiciar. Ulterior, alt complet al aceleiasi instante (12 Fond Faliment – AT) a acordat cateva termene pentru continuarea procedurii de solutionare a contestatiilor, iar in prezent dosarul a fost transferat altor magistrati ai Tribunalului Prahova, respectiv completul 10 Fond, care au stabilit, printr-o incheiere de sedinta din luna mai 2014, continuarea judecarii cauzei la 26 septembrie a.c. Spre deosebire de alte dosare similare privind insolventa unor companii cu acelasi obiect de activitate, in cazul producatorului de geam termoizolant nu sunt mentionate societatile creditoare, fiind specificat doar faptul ca firma aflata in imposibilitate de plata si-a stabilit domiciliul procesual la cabinetul av. Iofciulescu Elena Mihaela, in timp ce Carduelis Consulting are calitatea de lichidator. De asemenea, se mai precizeaza ca insolventa a fost deschisa la cererea debitorului. Interesant este faptul ca, din cele mai recente informatii furnizate in luna iunie a anului trecut de managerii Vispesti Prod (chiar inainte de intrarea in insolventa), rezulta faptul ca societatea obtinuse o finantare, in valoare de 0,9 milioane de lei, „pentru realizarea unei hale si majorarea capacitatii de fabricatie, care se situeaza la nivelul de 60.000 mp de geam termoizolant pe luna”. Mai mult, pe pagina web a Vispesti Glass (Vispesti Prod), unde nu este specificat, potrivit legii, faptul ca firma se afla in insolventa (in reorganizare judiciara), se arata doar ca actionarul unic al societatii este Adrian Vuta-Nistoroiu si ca Vispesti „detine cea mai mare flota de transport, alcatuita din 15 autoutilitare, iar cifra de afaceri din 2007 s-a plasat la 3,5 milioane de euro”. Din datele furnizate de Adrian Vuta-Nistoroiu in 2013 rezulta faptul ca Vispesti Prod ar fi inregistrat o crestere de 10% a cifrei de afaceri in exercitiul financiar anterior, pornind de la nivelul de 18,1 milioane de lei in 2011, respectiv pana la 20 milioane de lei (aproape 4,5 milioane de euro). In schimb, portalul Ministerului Finantelor Publice indica faptul ca, la 31 decembrie 2013, societatea avea 65 de angajati si un rulaj de 12,1 milioane de lei (2,7 milioane de euro), in conditiile unei pierderi nete de 3,3 milioane de lei si cu datorii de 8,4 milioane de lei. In bilantul oficial, la pozitia captaluri – total este transcrisa o suma negativa (-1,7 milioane de lei), iar totalul activelor imobilizate nu depaseste 5,59 milioane de lei. Informatii suplimentare, la www.just.ro
 

Din aceeasi categorie

30 Oct 14:46 | Grup EM anunta intentia de listare pe piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti
30 Oct 11:09 | Allianz Trade: Firmele din Romania, reziliente in fata valului global de insolvente
29 Oct 11:02 | COFACE: Aproape 950 de firme de constructii au intrat in insolventa in primele 8 luni
24 Oct 13:21 | ELECTROALFA preia Elcomex, specializata in lucrari de montaj echipamente electrice
22 Oct 10:29 | Consiliul Concurentei amendeaza patru companii pentru trucarea de licitatii CNAIR
20 Oct 11:24 | Legal500 desemneaza Clifford Chance Badea Casa de Avocatura a Anului in Romania
17 Oct 11:49 | PWC: Piata locala de fuziuni si achizitii a crescut la 1,5 miliarde euro, in T3 din 2025
16 Oct 13:33 | Horvath: Performanta financiara, prioritatea nr. 1 pentru companiile din Romania
09 Oct 15:24 | Clifford Chance a asistat Nofar Energy la vanzarea participatiei in Ratesti Solar
09 Oct 07:35 | AON: Programe de asigurare pentru peste 95 km de autostrazi noi in Romania
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA