Luni, 29 Septembrie 2025
RO EN

Colliers: Investitorii romani au investit 1,8 miliarde euro in imobiliare in ultimii 10 ani

Investitorii romani au cumparat proprietati imobiliare comerciale de aproape 1,8 miliarde de euro in Romania, din 2015 pana in prezent, ceea ce reprezinta a cincea parte din toate tranzactiile realizate in aceasta perioada, in crestere de peste noua ori fata de deceniul precedent, potrivit datelor Colliers. Altfel, in primul semestru din 2025, volumul total de tranzactii imobiliare incheiate in Romania a sarit usor de 400 milioane de euro, putin sub nivelul inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut si comparabil cu media semestriala din perioada post-pandemie.
”Piata imobiliara locala reprezinta, intr-o masura, o oglinda a economiei locale. Maturizarea treptata din ultimele decenii se traduce printr-un numar tot mai mare de antreprenori locali care cauta sa-si diversifice portofoliile si sa valorifice surplusul de capital in alte sectoare economice - iar sectorul imobiliar ramane una dintre optiunile interesante. Daca intre 2005 si 2014 investitorii straini au dominat piata, in ultimul deceniu, investitorii romani au ajuns sa aiba cea mai mare pondere individuala in totalul tranzactiilor imobiliare”, spune Robert Miklo, Partner | Head of Capital Markets Romania la Colliers.
Astfel, potrivit datelor Colliers, intre 2005 si 2014, capitalul local a incheiat tranzactii cu active imobiliare din Romania de aproximativ 200 milioane euro sau mai putin de 4% din toate tranzactiile realizate in acea perioada. Insa investitorii romani si-au consolidat semnificativ prezenta in ultimul deceniu, cu tranzactii totale care se apropie de 1,8 miliarde euro intre 2015 si prezent - echivalentul a circa 20% din volumul total inregistrat in aceasta perioada. Colliers contorizeaza doar tranzactiile de peste cinci milioane euro, cu mentiunea ca multe dintre tranzactiile facute de investitorii romani se situeaza in apropierea acestui prag.
”Analizand profilul celor mai activi investitori romani, se remarca o diferenta semnificativa intre liderul pietei, Paval Holding, si restul jucatorilor. Cele mai mari sase tranzactii realizate in ultimii 10 ani de investitori romani au adunat aproape jumatate din volumul tranzactiilor realizate de capitalul local. Dar trebuie sa subliniem ca si fara acest jucator, tot am fi avut o crestere substantiala, de peste patru ori, a volumelor alocate de investitorii romani in ultimul deceniu fata de perioada precedenta. Acest aspect atesta maturizarea sectorului de real estate romanesc, precum si a economiei locale, care creeaza tot mai multi campioni locali. In mod firesc, capitalul se acumuleaza in timp, prin dezvoltare economica si consolidare in timp”, adauga Robert Miklo.
Cladirile de birouri au reprezentat cea mai atragatoare clasa de active pentru capitalul local, acumuland doua treimi din totalul tranzactionat in ultimii 10 ani de investitori romani. Urmeaza, la mare distanta, proprietatile de retail (aproape 15% din total) si hotelurile (7% din total).
Potrivit celor mai recente date de piata, in primul semestru din 2025 s-au cumparat proprietati comerciale de peste 400 milioane euro, in scadere usoara fata de nivelul de 424 milioane euro din primul semestru din 2024. Sectorul de retail a fost cel mai activ, cumuland tranzactii de peste 40% din volumul total. De altfel, si cea mai mare tranzactie a anului de pana acum a fost una din sectorul comercial si a implicat vanzarea unui portofoliu de retail park-uri de catre MAS REI catre fondul britanic M Core, pentru o valoare estimata in jurul a 57 milioane euro. Prin achizitia altor doua centre comerciale, fondul britanic a fost de departe cel mai activ in primul semestru, acumuland peste o treime din totalul volumului de tranzactii.
“In timp ce interesul pentru sectorul comercial se mentine constant in ultima perioada, iar segmentul industrial continua sa atraga atentia, desi oferta ramane relativ restransa, asistam totodata la o revenire semnificativa a interesului pentru cladirile de birouri. Tranzactia prin care cladirea Equilibrium 1, dezvoltata de Skanska, a fost achizitionata de catre investitorul maghiar Granit Asset Management, respectiv cea prin care cladirea Victoria Center a fost achizitionata de Solida Capital, au fost tranzactii de referinta care au adus doua nume noi in piata locala. Notabila a fost si achizitia Ethos House de catre investitorul roman Paval Holding. Dincolo de acestia, se remarca interesul din partea altor jucatori noi care cauta sa intre pe scena imobiliara locala”, conchide Robert Miklo. 
In conditiile unui calendar de tranzactii destul de incarcat (inclusiv cu o serie de tichete destul de semnificative), anul s-ar putea incheia cu un volum de peste 800-900 milioane euro, estimeaza consultantii Colliers. Astfel, daca se vor inchide aceste tranzactii mari, anul 2025 are sansele sa fie unul din cei mai buni ani din ultimele decenii din prisma activitatii investitionale.

Din aceeasi categorie

24 Sep 07:00 | IMPLENIA inregistreaza un prim semestru pozitiv si o dinamica de crestere accentuata
19 Sep 07:00 | CA IMMO a revenit la profit datorita cresterii gradul de ocupare si a veniturile din 2025
18 Sep 12:51 | BREC: Preturile locuintelor din Bucuresti au crescut cu peste 40% in ultimii doi ani
18 Sep 10:02 | C&W Echinox: Romanii platesc printre cele mai mici taxe pe proprietate din UE
18 Sep 09:07 | ONE United: Parteneriat cu Ennismore pentru lansarea The Hoxton in Romania
16 Sep 11:48 | REDPORT il numeste pe arhitectul Adrian Arendt in functia de Chief Design Officer
15 Sep 13:40 | IMPACT Alliance Architecture delureaza contracte de proiectare de peste 4 mil. euro
12 Sep 14:25 | RCBB Gruppe, la 7 ani: 100 de santiere finalizate si noi proiecte de infrastructura
12 Sep 07:57 | DELGAZ GRID: Investitii de 1,28 miliarde lei in retele inteligente, in 2025
11 Sep 07:48 | RETTER: Portofoliu de 120 milioane euro si crestere de 30% in primul semestru 2025
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA