Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025
RO EN

ELLAKTOR raporteaza o scadere de 14% pentru primul trimestru din anul 2021

Antreprenorul elen Ellaktor a raportat pentru trimestrul intai din acest an incasari de 193 milioane de euro, cu 14% mai mici fata de perioada similara a exercitiului financiar precedent. Veniturile operationale nete s-au plasat la 40 milioane de euro in aceeasi perioada, dupa ce in anul precedent se situau la 51 milioane de euro. Acestea au fost afectate de performanta diviziei de concesiuni (-11,7 milioane de euro fata de intervalul de referinta), ca urmare a impactului exercitat de masurile de carantina dictate cu ocazia pandemiei Covid-19, precum si de scaderea cu 8,5 milioane de euro a rezultatelor financiare generate pe segmentul de constructii. O oarecare compensatie, in suma de 7,8 milioane de euro, a venit din partea sectiei de resurse. Lichiditatea Ellaktor a ramas la nivelul de 403 milioane de euro, datoriile nete la finele lunii martie plasandu-se la 715 milioane de euro (fata de 707 milioane de euro in urma cu trei luni). O defalcare a profitului indica valori de 19,5 milioane de euro la concesiuni, de 27,6 milioane de euro pentru energii regenerabile, de 4,3 milioane de euro in ceea ce priveste lucrarile de mediu, de 0,8 milioane de euro in imobiliare, respectiv -10 milioane de euro in antreprenoriat. Conducerea grupului afirma ca, in pofida provocarilor generate de criza sanitara, performantele au dovedit o mare flexibilitate, scaderile fiind minime fata de anul precedent. In actualul exercitiu financiar, compania a demarat un program de implementare a unei reorganizari financiare si operationale, fiind deja initiat un imprumut pe baza de obligatiuni pe termen scurt (de tip bridge) in valoare de 50 milioane de euro, care se adauga cresterii de capital aprobate de AGA in suma de 120,5 milioane de euro. Banii vor fi utilizati pentru asigurarea unor noi perspective ce vizeaza imbunatatirea profitabilitatii operationale. In Romania, antreprenorul Aktor participa la constructia unor proiecte importante de infrastructura de transport, cum ar fi lotul al doilea al autostrazii Sebes-Turda, Centura Sud Bucuresti lotul 3, precum si reabilitarea cailor ferate Brasov-Apata si Cata-Sighisoara, ca parte a asocierii Railworks, alaturi de Arcada si Alstom.

Din aceeasi categorie

19 Noi 06:50 | SEMA Real Estate intra intr-o noua etapa strategica odata cu lansarea Sema Home
18 Noi 06:38 | NUSCO: Primul hotel Hyatt din Bucuresti, parte din proiectul Nusco City
17 Noi 06:36 | InteRo Property: Proiecte in expansiune si o viziune durabila pentru Bucuresti
14 Noi 06:53 | Simon, Iuga & Partners: Strategii pentru un sector industrial in transformare
14 Noi 06:39 | ONE United Properties intra pe piata hoteliera cu brandurile Mondrian si The Hoxton
13 Noi 06:48 | SQUARE 7 continua expansiunea M Park si pregateste noi proiecte in tara
12 Noi 06:38 | BELLEMONDE extinde dezvoltarea din Pipera cu o investitie de 25 milioane euro
11 Noi 11:01 | Colliers: Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025
11 Noi 06:18 | GENESIS Property investeste 20 milioane euro in Innovation Center din YUNITY Park
10 Noi 06:12 | COLLIERS: Hoteluri noi, cu peste 4.500 de camere, sunt asteptate in urmatorii 3 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA