Sâmbătă, 13 Decembrie 2025
RO EN

SKANSKA a finalizat tranzactia de vanzare a cladirilor din Campus 6, catre S IMMO

Dupa ce in luna decembrie a vandut cele doua cladiri aflate in business park-ul Campus 6 din Bucuresti pentru 97 milioane de euro, Skanska preda corpurile 6.2 si 6.3 noului proprietar, S IMMO AG. Tranzactia care a avut loc in decembrie 2020 a marcat inceputul parteneriatului dintre Skanska si compania imobiliara austriaca si este cea mai mare tranzactie a Skanska pe piata romaneasca de pana acum.
Cele doua cladiri de clasa A cu 11 etaje care prezinta o suprafata inchiriabila de aproape 38.000 de mp si 463 de locuri de parcare, predate catre S IMMO AG, sunt deja inchiriate in proportie de 99% catre companii reputabile, precum Microsoft si Société Générale European Business Services.
Friedrich Wachernig, membru al consiliului de administratie al S IMMO AG, declara: "Suntem foarte incantati ca am finalizat cu succes tranzactia cladirilor de birouri Campus 6.2 si 6.3. Ambele cladiri sunt o completare de prima clasa a portofoliului nostru din capitala Romaniei. Bucuresti este in prezent una dintre cele mai importante piete de birouri din Europa Centrala si de Est si s-a dezvoltat intr-una dintre cele mai importante locatii pentru segmentul de IT si telecomunicatii din Europa. Suntem absolut convinsi ca vom continua sa vedem o dezvoltare puternica aici in trimestrele urmatoare”.
In perioada dintre semnarea contractului si predarea cadirilor catre noul proprietar, Campus 6.2 si 6.3 au obtinut certificarea WELL Health-Safety Rating, care atesta grija pentru sanatatea si siguranta angajatilor, clientilor, partenerilor si intregii comunitati Skanska, cu atat mai mult in contextul global actual. In acelasi timp, Skanska a continuat lucrarile pentru pista de alergare de pe acoperisul celor doua cladiri, prima pista de alergare rooftop din Romania si un element dinstinctiv al corpurilor 6.2 si 6.3 din Campus. Pista urmeaza sa fie inaugurata de Skanska si data in folosinta exclusiv angajatilor din aceste cladiri.
„Suntem bucurosi sa anuntam ca cele doua cladiri din Campus 6 intra, de astazi, in portofoliul S IMMO AG. Campus 6 este pentru noi un proiect important, prin care ne-am propus sa livram nu doar cladiri de birouri, ci un intreg ecosistem care sa contribuie la starea de bine a celor care iau parte la el: de la oamenii care lucreaza in aceste cladiri, la intreaga comunitate din jur”, a declarat Aurelia Luca, Vicepresedinte Executiv pentru Operatiunile din Ungaria si Romania din cadrul diviziei de dezvoltare a Skanska din CEE.
Pe tot parcursul procesului de vanzare si predare a cladirilor Campus 6.2 & 6.3 Skanska a fost asistata de PeliPartners.
„A fost un privilegiu sa asistam Skanska in aceasta calatorie: dezvoltarea, apoi inchirierea catre chiriasii de top si in cele din urma vanzarea unui proiect de referinta in Bucuresti. Aceasta tranzactie arata, de asemenea, ca afacerile cu active de inalta calitate sunt oportunitati valoroase pentru piata de investitii din Romania in 2021”, a declarat Oana Badarau, partener si coordonator al echipei de drept imobiliar din cadrul PeliPartners.
Campus 6.2 si 6.3 reprezinta faza a doua din complexul de birouri Campus 6, situat in zona de Centru-Vest a Bucurestiului, pe Bulevardul Iuliu Maniu. Prin complexul Campus 6 a fost creat un spatiu care imbina un mediu de lucru sanatos cu zone de relaxare si care faciliteaza accesul la o gama completa de servicii la cele mai inalte standarde puse la dispozitie de World Class, Easybox, Total Wash, Help Net si Lagardère.

Din aceeasi categorie

10 Dec 12:48 | Supertree: Piata de spatii de coworking a crescut cu 20% in 2025 fata de anul trecut
10 Dec 12:36 | Gala Star Construct 2025: Eveniment-reper pentru industria locala de constructii
10 Dec 06:49 | ANALIZA: "Reset" calitativ pe piata noilor cladiri de birouri si spatii hoteliere
10 Dec 06:00 | CTP: Venituri din chirii mai mari cu 15%, randament de 10% si perspective optimiste
09 Dec 12:57 | Skanska, unul dintre cei mai buni angajatori din lume pentru al patrulea an la rand
09 Dec 10:18 | Florian Gheorghe si Cosmin Dinu intra in actionariatul Activ Property Services
08 Dec 10:24 | SVN Credit: Inceputul anului 2026 vine cu dobanzi ipotecare mai mici
04 Dec 10:04 | Colliers: Romania trece pragul de 5 milioane mp de spatii moderne de retail
04 Dec 06:50 | FORTIM: Consultanta imobiliara, busola pietei de birouri intr-un an al prudentei
03 Dec 14:57 | IULIUS: Refinantare de 305 milioane de euro pentru proiectele in dezvoltare
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA