Miercuri, 17 Septembrie 2025
RO EN

IMPAKT Imobiliare a tranzactionat in aprilie 36% fata de media din primul trimestru

Compania de consultanta imobiliara clujeana Impakt Imobiliare, specializata pe segmentele rezidential, office si retail, a avut in luna martie incasari similare cu media celor 6 luni precedente, insa in luna aprilie s-au inregistrat incasari de doar 36% fata de media primului trimestru din 2020, pe fondul stoparii planurilor de expansiune a companiilor privind piata de office.
Potrivit datelor Impakt, principalul motiv al scaderii a fost blocajul mobilitatii clientilor, si mai putin frica de o evolutie negativa a preturilor din piata imobiliara sau senzatia de incertitudine. Cea mai mare scadere (de 83%) s-a inregistrat pe segmentul spatiilor comerciale si de birouri, in contextul in care companiile si-au adaptat activitatea si angajatii si-au mutat activitatea de la birou, la domiciliu, prin telemunca.
"Ca echipa, am activat intr-un numar foarte redus si doar pentru situatiile necesare de finalizare a unor tranzactii pregatite anterior, am respectat normele impuse privind mobilitatea si necesitatea deplasarilor. Peste 60% dintre clientii Impakt Imobiliare vin prin recomandari sau sunt clienti fideli", a declarat Cornelia Stetco, Managing Partner al Impakt Imobiliare.
 
Ce cauta in aceasta perioada romanii, in materie de imobiliare, in Cluj-Napoca
Conform datelor Impakt Imobiliare, tinerii si familiile la inceput de drum cauta sa isi achizitioneze prima locuinta in scop personal si prefera apartamentele de 2 - 3 camere. In general, pentru aceasta categorie, preturile se mentin la o medie de 1.800 de euro/mp, dar sunt cereri si pentru apartamente mai mari sau case pentru romanii cu un buget de minimum 150.000 de euro.
In acelasi timp, romanii au incredere, in continuare, in investitiile imobiliare, deoarece le considera sigure, iar cele mai cautate imobile pentru investitie sunt apartamentele cu doua camere, cu suprafete intre 45 si 55 mp, cu preturi de pornire de la 85.000 de euro si situate in zone centrale si semicentrale, in apropierea Iulius Mall, Sopor, dar si in cartierele din apropierea facultatilor clujene.
Reprezentantii Impakt mai arata ca segmentul de chirii pe termen lung va fi afectat pana in toamna, datorita faptului ca 60% dintre studenti au reziliat contractele de inchiriere si vor reincepe sa inchirieze in august-septembrie pentru viitorul an universitar, iar cei care nu au optat pentru reziliere, au solicitat reducerea chiriei lunare la jumatate, la fel ca si in perioada vacantei de vara.
Insa o pierdere intre 60-75% se va inregistra si in segmentul inchirierilor de imobile pe termen scurt sau in regim hotelier, ca urmare a faptului ca evenimentele de renume din Cluj-Napoca, care atrageau turisti, s-au anulat, dar si limitarea mobilitatii si a mutarii zonei de business in online. Acesti factori influenteaza scaderea cererii de inchirieri pe termen scurt.
 
Planurile Impakt Imobiliare
Anul 2020 a inceput cu multe tranzactii, ca urmare a contractelor finale de vanzare la imobilele noi, contractate in 2019 si cu inaugurarea primului birou sub franciza Impakt Imobiliare, Impakt Imobiliare Elite. Pe termen lung, agentia imobiliara vizeaza expansiunea in Cluj-Napoca prin lansarea mai multor birouri sub Franciza Impakt Imobiliare dar si deschiderea de noi birouri in franciza in alte orase precum Brasov, Timisoara, Iasi, Bucuresti si Oradea.
Cu privire la masurile fiscale luate de autoritati, Cornelia Stetco, Managing Partner, Impakt Imobiliare declara: "In sectorul comercial, pentru domeniile de activitate unde s-a impus sistarea activitatii, posibilitatea amanarii sau reducerii unor cheltuieli, precum chiria spatiilor, taxelor, ratelor, posibilitatea accesarii somajului tehnic, aceste masuri sprijina companiile sa-si continue activitatea si, astfel, nu avem un val de eliberari de spatii industriale, comerciale sau de birouri, care ar genera o adevarata criza a chiriilor pe aceste segmente. Decizia de scolarizare online va ingreuna nivelul de activitate si mobilitate al parintilor. Multi dintre parinti depindeau de crese, gradinite sau scoli cu program prelungit pentru a-si putea desfasura activitatea profesionala, deschiderea acestora ar fi ajutat la capacitatea de repornire a activitatii si in consecinta ar fi ajutat la revenirea mai rapida a economiei. S-a redus birocratia in multe institutii publice si se lucreaza mult online, ceea ce ne salveaza timp valoros, procedurile anevoioase si oarecum depasite pentru vremurile actuale s-au simplificat, activitatea cotidiana in relatia cu institutiile statului este mai usor de implementat. M-as bucura sa vad in continuare aceasta modalitate de lucru online cu institutiile publice chiar si dupa aceasta perioada".

Din aceeasi categorie

12 Sep 14:25 | RCBB Gruppe, la 7 ani: 100 de santiere finalizate si noi proiecte de infrastructura
12 Sep 07:57 | DELGAZ GRID: Investitii de 1,28 miliarde lei in retele inteligente, in 2025
11 Sep 07:48 | RETTER: Portofoliu de 120 milioane euro si crestere de 30% in primul semestru 2025
10 Sep 11:15 | C&W Echinox: Piata hoteliera locala continua sa performeze peste asteptari in S1
10 Sep 07:23 | PPC Renewables Romania: Peste 2 GW in capacitati instalate, pana la finalul lui 2026
10 Sep 07:06 | ELECTROMONTAJ: Afaceri anuale de 150 milioane euro si extindere in 4 tari
10 Sep 07:00 | S IMMO adopta o strategie noua de crestere si optimizare a portofoliului de investitii
09 Sep 13:40 | Ionut Grigoras s-a alaturat echipei Activ Property ca Partener-Industrial Department
09 Sep 09:06 | Andrei Diaconescu, ONE: Romania si industria de constructii au nevoie de diaspora
09 Sep 09:35 | ADR Centru: Investitii de 500 milioane euro in infrastructura educationala, in 18 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA