Sâmbătă, 07 Iunie 2025
RO EN

TECNIC Consulting Engineering Romania, tot mai prezenta in marile santiere ale tarii

Compania Tecnic Consulting Engineering Romania, activa din 2007 in domeniul proiectarii, supervizarii si managementului de proiect, este implicata in acest moment in unele dintre cele mai importante lucrari de infrastructura rutiera si feroviara din Romania. Parte a RCI Holding, un grup cu sediul la Bucuresti si activ in 18 tari, Tecnic si-a consolidat in ultimii ani pozitia pe o piata extrem de competitiva, lucrand indeaproape cu autoritatile centrale, antreprenori generali internationali si institutii financiare internationale.

Proiecte noi in 2025: Vestul tarii, din nou pe harta
In 2025, compania a castigat contractul pentru proiectarea Variantei de Ocolire Timisoara Vest, un proiect esential pentru decongestionarea traficului in zona metropolitana a orasului. In paralel, echipele Tecnic sunt responsabile de supervizarea lucrarilor pe doua sectiuni ale Autostrazii Sibiu - Fagaras, parte a viitorului Coridor European Rin - Dunare.
"In ultima perioada, se simte o accelerare a investitiilor in infrastructura majora. Ritmul este sustinut, iar proiectele vin cu provocari tehnice reale, dar si cu o responsabilitate mare fata de impactul social si economic", a declarat Nadia Popescu, director general al companiei.

Autostrazi, cai ferate, poduri: implicare pe toate fronturile
Portofoliul actual include lucrari in desfasurare pe aproape toate marile coridoare rutiere si feroviare din Romania. Tecnic este implicata in proiectarea tronsoanelor Sibiu - Pitesti (sectiunile 3 si 5), a drumurilor de legatura cu Podul suspendat de la Braila, precum si in documentatiile tehnice aferente modernizarii unor linii feroviare esentiale: Caransebes - Timisoara - Arad si Cluj - Episcopia Bihor.
"Exista o presiune legitima pentru livrarea rapida a proiectelor, dar asta nu trebuie sa compromita calitatea solutiilor tehnice. Misiunea noastra este sa mentinem acest echilibru", a explicat Cristian Mihai Curta, directorul Departamentului de Proiectare.

 
Supervizare in teren: provocari zilnice si solutii in timp real
Pe segmentul supervizarii, Tecnic are contracte active pe autostrazile A7 si A0, dar si in zona medicala (Iasi, Timisoara) sau judiciara, prin proiecte derulate pentru Ministerul Justitiei in orase precum Horezu, Targu Neamt sau Calafat. Compania are, de asemenea, activitate si in Republica Moldova, unde supervizeaza modernizarea caii ferate Bender - Giurgiulesti, parte din strategia de interconectare cu infrastructura europeana.
"Fiecare proiect are o dinamica proprie. Colaboram zilnic cu antreprenori, autoritati locale si beneficiari publici. Trebuie sa gasim solutii tehnice si administrative care sa tina santierele active si conforme", a declarat Razvan Sires, director adjunct al Departamentului de Consultanta.

Contracte complexe, monitorizare constanta
Un element important in activitatea Tecnic este gestionarea contractuala, o zona tot mai importanta in conditiile utilizarii frecvente a contractelor FIDIC si a finantarilor europene.
"Contractele complexe presupun o monitorizare atenta a termenelor, obligatiilor si comunicarii intre parti. Este un proces in care intervenim activ, pentru a evita blocaje sau dispute", a subliniat Ana Stanescu, director al Departamentului de Management al Contractelor.

 
Ingineria, ca profesie de viitor: colaborare cu mediul academic
Pe langa activitatea operationala, Tecnic colaboreaza in mod constant cu Universitatea Tehnica de Constructii din Bucuresti, oferind stagii de practica si mentorat pentru studentii si absolventii care vor sa intre in industrie. Multi dintre acestia ajung sa se angajeze in companie si sa participe la proiecte majore in primii ani de cariera.
In birouri si pe santiere, lucreaza impreuna ingineri cu experienta si tineri absolventi, intr-un mediu profesional care incurajeaza dezvoltarea continua si schimbul de expertiza.

Parte dintr-un grup regional cu viziune globala
Compania are in prezent peste 100 de angajati permanenti si o retea de peste 125 de consultanti colaboratori. Tecnic Consulting Engineering face parte din RCI Holding, un conglomerat fondat in 2000, care grupeaza 17 companii active in inginerie, energie, tehnologie, solutii financiare si consultanta in management.

Din aceeasi categorie

03 Iun 07:59 | SIGM-HOME PROJECTS incepe anul 2025 in forta, cu o multitudine de proiecte noi
02 Iun 07:51 | TECNIC: Dublare a afacerilor din 2024 si noi perspective favorabile de dezvoltare
30 Mai 07:10 | 3TI Progetti vizeaza extinderea in domeniul proiectelor de apa si energie
28 Mai 07:49 | TEGRA PLUS: Infrastructura geoenergetica si suprastructura activata termoenergetic
28 Mai 07:00 | INS: Scadere de 5% a cifrei de afaceri din arhitectura, in primul trimestru din 2025
27 Mai 06:40 | SELFCONSULTING: Crestere de 20% a cifrei de afaceri in 2024 si focus pe digitalizare
26 Mai 07:01 | ILF Consulting: Implementarea sistemelor integrate asistate de AI este o prioritate
23 Mai 14:52 | TESSERACT a lansat avatarul AI - TESS, pentru proiecte de arhitectura medicala
23 Mai 10:03 | PPC: Inginerii structuristi au un rol major in procesul de proiectare in constructii
23 Mai 07:25 | Urban Scope: Solutii inteligente pentru infrastructura publica si tranzitie verde
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA