Luni, 03 Noiembrie 2025
RO EN

SAP anunta o majorare cu 40% a portofoliului de contracte cloud in anul trecut

Furnizorul german de software SAP a anuntat rezultatele financiare pentru al patrulea trimestru si intregul exercitiu financiar incheiat la 31 decembrie 2024. Conducerea grupului a subliniat ca a fost un final de an puternic, cu jumatate din comenzile in cloud incluzand AI, realizate in ultimele trei luni. In ceea ce priveste intreaga perioada analizata, au fost depasite obiectivele in materie de cloud, accelerand cresterea veniturilor si a portofoliului curent de contracte, datorita unei cereri mai mari. Astfel, valoarea totala a portofoliului de contracte in cloud se ridica in prezent la 63 de miliarde de euro, reprezentand un avans de 40% fata de perioada de referinta. Privind spre viitor, expertii SAP considera ca pozitia puternica in domeniul datelor si al inteligentei artificiale ofera garantia unei sporiri accelerate a veniturilor pana in 2027. Revenind la datele concrete, in trimestrul al patrulea portofoliul curent de servicii cloud a crescut cu 32%, ajungand la 18,08 miliarde euro. Veniturile s-au majorat cu 27% la 4,71 miliarde de euro, alimentate de incasarile din Cloud ERP Suite, care au crescut cu 35% si au ajuns la 3,95 miliarde de euro. Veniturile din licente software au scazut insa cu 18%, la 0,68 miliarde euro, pentru ca rezultatele din cloud si software sa sporeasca la 8,27 miliarde euro (+12%). De asemenea, trebuie precizat ca inclusiv veniturile din servicii s-au ajustat pozitiv si au atins 1,11 miliarde euro. La nivelul intregului an fiscal, incasarile din cloud au crescut cu 25% pana la 17,14 miliarde de euro, iar cele din licente software au scazut cu 21%, la 1,4 miliarde de euro, in vreme de serviciile au generat 4,35 miliarde euro, cu un plus de 1%. Astfel, rezultatele totale au crescut cu 10% pana la 34,18 miliarde euro. Profitul operational IFRS a scazut cu 20%, la 4,66 miliarde euro, iar marja operationala s-a plasat la 13,6%. Declinul a fost cauzat de cheltuielile de restructurare de aproximativ 3,1 miliarde euro asociate programului de transformare 2024. Fluxul de numerar disponibil pentru intregul an a scazut cu 19%, la 4,11 miliarde euro, iar la sfarsitul lui 2024 lichiditatea neta se plasa la 1,7 miliarde euro. Pentru 2025, SAP se asteapta la incasari din cloud de 21,6 - 21,9 miliarde euro (+28% la rate constante ale cursului de schimb) si la un profit de 10,3 - 10,6 miliarde euro. Pe plan national, vanzarile SAP din 2023 au totalizat 513,91 milioane de lei, fiind cu 12,6% mai mari fata de valoarea din exercitiul financiar anterior.

Din aceeasi categorie

30 Oct 06:00 | M+M inregistreaza cresteri semnificative in marje si profitabilitate in trimestrul trei
29 Oct 10:42 | Certificarea SR EN ISO 19650 in constructii, pentru standardizare si livrare BIM
29 Oct 06:23 | CADWARE: Cresteri de vanzari de pana la 200% si extindere a portofoliului de servicii
28 Oct 10:21 | BCG: Doar 5% dintre companiile la nivel global sunt "pregatite pentru viitor" in AI
28 Oct 06:07 | The BIM Challenge 2025 - digitalizarea constructiilor in Romania
24 Oct 13:29 | INS: Cifra de afaceri din sectorul IT B2B, in crestere cu 11,8% in luna august
20 Oct 12:36 | Vertiv si NVIDIA dezvolta platforme de 800 ViDC, ce vor alimenta fabricile de AI
17 Oct 07:00 | ORACLE: Patru contrate majore au dus portofoliul RPO la peste 455 miliarde USD
16 Oct 16:59 | SustainStruct vizeaza monitorizarea podurilor cu ajutorul tehnologiilor spatiale si AI
16 Oct 07:00 | CISCO anunta o cifra de afaceri de aproape 57 miliarde USD pentru anul fiscal 2025
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA