Joi, 01 Mai 2025
RO EN

CJ Botosani a semnat contractul de finantare europeana a Drumului Vamii

Doina Federovici, presedintele Consiliului Judetean Botosani, a semnat in cadrul sedintei de plen de luni, 30 septembrie, contractul de finantare din fonduri europene a lucrarilor de modernizare a Drumului Vamii.
"Am inceput mandatul cu Drumul Strategic si il incheiem cu Drumul Vamii. Am fost primii din regiunea Moldovei care am finalizat lucrarile la Drumul Strategic si suntem primii care semnam contractul de finantare din Programul Regional Nord-Est 2021-2027 pentru realizarea Drumului Vamii si care am demarat licitatia de executie a lucrarilor. Vorbim despre un proiect foarte important cu o valoare de 68 de milioane de euro, din care 60 de milioane de euro reprezinta finantarea europeana, iar 8 milioane de euro este cofinantarea pe care va trebui sa o asigure Consiliul Judetean”, a declarat Doina Federovici in finalul sedintei Consiliului Judetean.
Drumul Vamii leaga localitatile Hanesti, Vlasinesti, Saveni, Draguseni, Cotusca, Radauti-Prut si are o lungime de 49 de kilometri.
 
 
In valoarea de 68 de milioane de euro a proiectului sunt incluse atat lucrarile de constructie, cat si serviciile de supervizare si dirigintare, TVA-ul, taxele  si rezerva de implementare. 
"Ceea ce a fost dificil am facut noi si trebuie sa fim mandri de acest lucru. Dragi colegi, vreau sa va multumesc pentru sustinerea pe care ne-ati acordat-o prin votul pe care l-ati dat pentru aprobarea acestui proiect. Vreau sa multumesc echipei de conducere si celei tehnice de la ADR Nord-Est, domnilor primari, vicepresedintelui Dorin Birta, care are in responsabilitate Directia Judeteana de Drumuri si Poduri, administratorului public Cristian Nistor, care se ocupa de proiectele cu fonduri europene, directorului de Cabinet, Marius Ilincaru, echipei de proiect din cadrul Consiliului Judetean, Directiei de Promovare-Dezvoltare, Directiei Investitii si Achizitii Publice, Directiei Buget-Finante si tuturor colegilor din Consiliul Judetean care au contribuit la acest proiect. Ceea ce a fost greu am rezolvat, am atras finantarea, am realizat SF-ul si Proiectul Tehnic, am inceput procedura de achizitie publica a lucrarilor de modernizare. Noii administratii judetene ii ramane doar sa duca la bun sfarsit investitia”, a mai spus Doina Federovici, presedintele Consiliului Judetean Botosani. 
 
 
In cadrul licitatiei pentru realizarea lucrarilor s-au depus 17 oferte pentru cele trei loturi ale Drumului Vamii. Pentru loturile 1 si 3 s-au depus cate sase oferte, iar pentru lotul 2 s-au depus cinci oferte.
 
Tabloul complet al participantilor la licitatie
1. Cornell's Floor (loturile 1, 2 si 3), cu subcontractantii Biaral si Iaber Oil;
2. Autotehnorom (loturile 1, 2 si 3), cu subcontractantii Terratest Geotehnic SA, Erda Plus si Loial Impex;
3. Euro Building (loturile 1, 2 si 3), cu subcontractantii Metaller Energy, Terratest Geotehnic SA si Afa Special Logistic;
4. Columna AG (lotul 1), avand ca subcontractant Focus Security Systems si ca subcontractant si tert compania Tehnic Asist;
5. Asocierea Transilvania Grand Construct (lider) - Vulturi (lotul 1), cu subcontrctantii Loial Impex, Elproex si Damiena;
6. Asocierea Big Conf (lider) - Construct Com (loturile 1, 2 si 3), cu subcontractantii Damiena, 07 CCC, Electroconstructia Elco si Loial Impex;
7. Asocierea Frasinul (lider) - Vulturi (lotul 3), avand ca subcontractant compania MW & KVA Electric;
8. Asocierea Conrec (lider) - Antrepriza de Constructii Drumuri si Autostrazi (lotul 3), avand ca subcontractant compania Elproex;
9. Asocierea Frasinul (lider) - Vulturi (lotul 2), cu subcontractantii Damiena si MW & KVA Electric.
Ofertele se afla in etapa de evaluare tehnica, faza ce are termenul-limita stabilit la data de 28 noiembrie 2024, ora 18:00.
Documentatia tehnica a proiectului a fost elaborata de compania Proiect Construct Regiunea Transilvania, din Oradea.

Din aceeasi categorie

16 Apr 13:54 | ASOCIEREA TrackWorks castiga lucrarile de reabilitare a CF Craiova-Caransebes (lot 1)
16 Apr 12:45 | Constructii Erbasu si Concelex vizeaza constructia Autostrazii Craiova-Filiasi, Lot 3
14 Apr 17:20 | Grupul UMB castiga si lotul 2 de lucrari constructii la autostrada A7 Pascani-Suceava
11 Apr 14:21 | MAKYOL si Ozaltin semneaza contract de executie pentru A3 Poarta Salajului-Nusfalau
10 Apr 18:45 | PRIMUL utilaj TBM este operational pe Sectiunea SUD a Magistralei 6 de metrou
10 Apr 16:43 | TECNIC Consulting va superviza lucrarile pe tronsonul 4 al Autostrazii Sibiu-Fagaras
09 Apr 13:19 | FINANTARE pentru patru loturi de 116 km ale sectiunii montane A8 (Sarateni-Pipirig)
07 Apr 13:35 | CNIR a lansat de la infiintare licitatii pentru 300 km de drum expres si autostrada
07 Apr 12:23 | CONSIS si TPF vizeaza realizarea SF pentru linia CF Tecuci Nord-Iasi (Nicolina)
03 Apr 10:23 | FINANTARE europeana de 3 miliarde lei pentru proiectul DEx Bacau-Piatra Neamt
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA