Sâmbătă, 08 Noiembrie 2025
RO EN

CLUJ: Autoritatile grabesc avizarea constructiei Centurii Metropolitane

Proiectul de constructie a Centurii Metropolitane Cluj, ce va beneficia de fonduri europene de 150 de milioane de euro in actuala perioada de programare, se afla in etapa de avizare. Potrivit administratiei locale, pana in prezent au fost obtinute 14 din cele 32 de avize necesare. Ieri, a avut loc o intalnire de lucru la Prefectura cu toti cei implicati in avizarea proiectului, cu scopul de a de a urgenta, in limitele legii, obtinerea avizelor. La intalnire au participat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, prefectul Mircea Abrudan, si primarul Florestiului, Horia Sulea.
Valoarea totala estimata a proiectului se ridica la circa 300 de milioane de euro.
"Florestiul este un actor principal in realizarea Centurii, alaturi de, bineinteles, municipiul Cluj-Napoca si comunele Gilau si Apahida. Cele 4 UAT s-au ocupat si se ocupa de realizarea Studiului de Fezabilitate, PUZ si studiile tehnice necesare autorizarii. Apoi, legat de executie, aceasta va fi apanajul Guvernului, investitia de +/- 300 milioane euro neputand fi sustinuta financiar, tehnic si legislativ de UAT amintite. Oricum, Guvernul are la dispozitie 150 milioane de euro fonduri europene in acest sens", a precizat Horia Sulea.
Potrivit datelor prezentate, Centura metropolitana va avea o lungime de 38,8 km, patru benzi de circulatie si drumuri de legatura de 33,6 km. Soseaua va lega Gilau de Apahida, via Floresti si Cluj-Napoca, si va avea 20 de noduri rutiere.
Primaria Cluj-Napoca a dat Ordinul de incepere pentru intocmirea SF, PUZ si DTAC pentru proiectul "Drum Transregio Feleac TR35" in octombrie 2018, iar in 2019 s-a predat documentatia "Studiul alternativ de traseu", care a cuprins un numar de 8 variante de traseu studiate.
Potrivit edililor clujeni, varianta de traseu selectata are deja avizul CNAIR.
In perioada urmatoare vor fi definitivate studiul de fezabilitate, Planul Urbanistic Zonal si DTAC, urmand ca intreaga documentatie sa fie predata CNAIR in vederea organizarii achizitiei publice pentru lucrarile de proiectare si executie.
Termenul de finalizare a proiectului, conform contractului de finantare, este stabilit la finele anului 2023.
Elaborarea documentatiei de urbanism necesare pentru centura metropolitana va costa aproximativ 11,5 milioane de lei, iar documentatia aferenta drumurilor de legatura cu UAT, circa 6 milioane de lei.
In exercitiul financiar 2014-2020, Primaria Cluj-Napoca a pregatit proiecte pentru finantare din fonduri europene in valoare totala de peste 420 milioane de euro, inclusiv centura metropolitana.

Din aceeasi categorie

30 Oct 14:28 | DEPUNERE documentatie de emitere Certificat de Urbanism pentru A13 Brasov-Bacau
30 Oct 14:33 | UMB semneaza contracte de executie pentru A8 Grinties-Pipirig si DEx Focsani-Braila
30 Oct 11:52 | Planseul Unirii: Betonare planseu peste Dambovita si extindere organizare de santier
30 Oct 08:07 | A13 Brasov-Bacau: Traseu optimizat, cu tunel la Lempes si noi noduri rutiere
24 Oct 15:48 | FIRME mari de constructii liciteaza intretinere drumuri de 55 mil. euro din Suceava
24 Oct 14:11 | PORR Construct depaseste 80% progres fizic pe Sectiunea 4 a Autostrazii Sibiu-Pitesti
23 Oct 10:23 | BRASOV: Lucrarile de apa si drumuri din Tara Fagarasului, corelate pentru eficienta
22 Oct 14:53 | CONSTRUCTII ERBASU construieste legatura rutiera Satu Mare - Frontiera cu Ungaria
20 Oct 12:58 | TECNIC a furnizat servicii de supervizare la lotul 2 (Mizil-Buzau), A7 Ploiesti-Buzau
17 Oct 17:36 | LICITATIE de 119 milioane euro pentru constructia Variantei de ocolire Vaslui
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA