Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025
RO EN

VALEAN: Proiectele PNRR pentru metrou /cale ferata insumeaza 4,5 miliarde de euro

Statele Uniunii Europene angajeaza, prin planurile nationale de redresare si rezilienta, peste 48 de miliarde de euro pentru proiecte feroviare, iar proiectele de metrou si cale ferata ale Romaniei insumeaza 4,5 miliarde de euro, a declarat, vineri, comisarul european pentru transporturi, Adina Valean, la o conferinta de presa prilejuita de sosirea in Gara de Nord a trenului "Connecting Europe Express".
"Pot spune ca este un moment bun pentru investitii si modernizari ale infrastructurii feroviare. Din datele pe care le avem acum despre planurile nationale de redresare si rezilienta, stim ca statele Uniunii Europene angajeaza peste 48 de miliarde de euro pentru proiecte feroviare. Si in Planul National al Romaniei proiectele de metrou si cale ferata insumeaza 4,5 miliarde de euro. De asemenea, printr-un alt mecanism de finantare la nivel european, asa-numitul CEF - Connecting European Facility - Romania ar putea accesa in jur de 800 de milioane de euro pentru modernizarea retelei feroviare", a afirmat Valean.
Potrivit oficialului european, pentru a atrage aceste sume, recomandarile Comisiei Europene sunt ca Romania sa-si planifice bine investitiile, sa aiba proiecte solide, o guvernanta si un management al acestor proiecte de investitii cat mai performant.
"Banii exista. Sigur, recomandarile Comisiei Europene sunt ca Romania sa-si planifice bine investitiile, sa aiba proiecte solide, o guvernanta si un management al acestor proiecte de investitii cat mai performant. Pentru o mai buna concepere si administrarea proiectelor din Romania am organizat inca din februarie in acest an un grup de lucru la nivel inalt, in care expertii Comisiei Europene si autoritatile din transporturi lucreaza impreuna in intalniri ritmice pentru a creste rata de succes a proiectelor romanesti finantate european. Ieri a avut loc prima intalnire in format fizic a grupului de lucru european cu grupul roman", a precizat Adina Valean.
In ceea ce priveste trenul "Connecting Europe Express", ea a precizat ca acesta isi propune sa promoveze trenul ca mijloc de transport pentru marfuri si pasageri, dar poate fi privit si ca un laborator.
"El ne va arata prin lunga lui calatorie europeana ce este nevoie sa facem pentru a avea cu adevarat un spatiu unic feroviar european. In mod ideal ar fi trebuit sa avem un singur tren. In realitate, din cauza lipsei de interoperabilitate in reteaua europeana, intre anumite retele de cale ferata europene am avut trei trenuri diferite - insa acesta e doar un amanunt de culise dintr-o lista de deficiente si obstacole pe care calea ferata la nivel european le intampina pentru a-si atinge adevaratul potential. Dar agenda europeana in privinta cailor ferate e ambitioasa. Aceasta agenda este discutata cu ocazia mai multor conferinte care sunt organizate de-a lungul parcursului acestui tren in diferite orase europene. La Lisabona, de exemplu, am vorbit despre conectarea cu trenuri de mare viteza a capitalelor europene, la Bucuresti dezbatem finantarea proiectelor de infrastructura feroviara, la Berlin vom prezenta concluziile unui studiu despre trenurile de mare distanta, iar intr-o alta conferinta tema noastra este cum putem face transportul de marfa pe calea ferata mai atractiv pentru companii", a adaugat Adina Valean.
Totodata, comisarul european a subliniat importanta pe care trenurile o au pentru sistemul de transport european.
"Gara de Nord este o gara care face parte din istoria Romaniei, dar si din istoria noastra personala, a romanilor. Ma bucur ca in Gara de Nord a oprit trenul Connecting Europe Express, un tren laborator, un tren experiment care calatoreste vreme de 36 de zile prin toate capitalele europene. Punctul de plecare a fost Lisabona si punctul final va fi Paris. In fiecare dintre cele aproape 40 de opriri, cetatenii, societatea civila, companiile feroviare si specialistii in cale ferata au ocazia sa se intalneasca si sa discute despre importanta pe care trenurile o au pentru sistemul de transport european, pentru ca nu putem vorbi despre un sistem de transport european, despre o economie competitiva europeana fara a pune in centrul politicilor de transport calea ferata sau, altfel spus, trenurile", a mai spus ea.
Connecting Europe Express, un tren special creat cu prilejul Anului european al cailor ferate 2021, a sosit vineri in Gara de Nord. Garnitura a plecat din gara Lisabona pe 2 septembrie. El va opri in peste 100 de orasele si orase din 26 de tari in cursul calatoriei sale de cinci saptamani, inainte de a ajunge la Paris, pe 7 octombrie. Totodata, trenul va face o oprire notabila la Ljubljana, conectand presedintiile portugheza, slovena si franceza ale Consiliului UE.
In total, traseul are o lungime de 20.000 km, iar trenul va traversa 33 de puncte de trecere a frontierei.
Pentru a marca acest eveniment, Reprezentanta Comisiei Europene in Romania spune povestea cailor ferate prin intermediul unei expozitii in Gara de Nord. Au fost selectate, cu ajutorul unui curator, 10 lucrari reprezentative din Romania, povesti vizuale extraordinare. Imaginile sunt realizate de catre artisti fotografi romani care au cunoscut excelenta in domeniul fotografiei si au fost rasplatite de-a lungul timpului cu numeroase premii si medalii la festivaluri si saloane nationale si internationale aflate sub patronajul celor mai reputate organizatii din domeniul artei fotografice.

Din aceeasi categorie

11 Noi 17:16 | PORR Romania incepe modernizarea DJ 104D Lot 3, lucrari de 59 milioane de lei
10 Noi 18:24 | BAWI Construction liciteaza lucrari de modernizare CF Predeal-Bucuresti-Constanta
10 Noi 18:49 | OFERTARE numeroasa pentru constructia Lotului 3 al Autostrazii A8 (Letcani-Iasi)
10 Noi 15:15 | FCC si GULERMAK, ofertanti pentru lucrari de reabilitare CF Craiova-Caransebes, Lot 3
07 Noi 18:34 | COMPETITIE intensa pentru lucrari reabilitare Pasaje Obor, Lujerului si Pod Baneasa
07 Noi 18:48 | PMB: Licitatie de 31 mil. euro pentru servicii proiectare modernizare infrastructura
07 Noi 10:45 | Lucrarile la tunelurile de pe A1 (Margina-Holdea) avanseaza pe 11 fronturi de lucru
03 Noi 10:08 | Proiectul Planseului Unirii trimite CDS intre finalistii competitiei openBIM Awards
31 Oct 13:15 | APROBARE studiu de fezabilitate SEARCH Corporation pentru DX Baia Mare-Satu Mare
31 Oct 13:43 | DANLIN XXL si GROMA Hold vor construi lotul 1, Targu Neamt - Targu Frumos al A8
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA