Luni, 30 Iunie 2025
RO EN

ARISTON: Este vizata dublarea vanzarilor de centrale termice murale

Compania Ariston Thermo Romania, furnizor de centrale termice, are in vedere dublarea vanzarilor de echipamente murale specifice, in contextul debransarii populatiei de la sistemul centralizat de incalzire, datorita posibilei eliminari a subventiilor pentru energia termica. Astfel, pana la finele anului 2010, societatea estimeaza o cifra de afaceri de peste 33 de milioane de euro, in crestere cu aproximativ 100% comparativ cu anul trecut, precum si livrarea a peste 50.000 de centrale termice murale. Anul trecut, Ariston a comercializat peste 27.000 de astfel de centrale, la nivel national. "In conditiile in care Guvernul discuta despre eliminarea subventiilor pentru energia termica, iar furnizorii au initiat proiectul «buy-back» pentru centrale termice, numarul debransarilor de la sistemul centralizat creste de la o zi la alta. Se observa o tendinta a consumatorilor spre independenta si confort, din acest punct de vedere", a declarat Catalin Draguleanu, director de vanzari al Ariston Thermo Romania. Afacerile societatii au fost impulsionate de extinderea gamei de produse si dezvoltarea retelei de distributie. Astfel, in ultima perioada a fost constatata o crestere a vanzarilor de centrale termice in condensare, precum si de panouri solare, livrarile fiind influentate pozitiv si de lansarea programului "Casa Verde".
Pentru 2010, compania vizeaza continuarea strategiei de crestere a numarului de distribuitori autorizati si a retelei de centre de asistenta tehnica, precum si majorarea cotei de piata la 33%, fata de nivelul de 28% din 2009. "In acest context, ponderea segmentului de centrale termice murale in totalul cifrei de afaceri anuale va spori, in acest an, la 67% (fata de 61% in 2009). In primele sapte luni, am realizat venituri totale de 14 milioane de euro, respectiv circa 42% din afacerile companiei pentru intregul an", a precizat managerul Ariston. In prezent, divizia de centrale termice murale reprezinta peste 60% din afacerile firmei, 30% din vanzari fiind cele de boilere electrice.
In ceea ce priveste piata specifica, oficialii Ariston estimeaza ca, pana la finele lui 2010, sectorul local de centrale termice murale va ajunge la peste 150.000 de unitati vandute, in crestere cu 50% fata de nivelul din 2009, cand au fost comercializate aproximativ 100.000 de sisteme. In perioada ianuarie - iulie 2010 piata de centrale termice murale a avut un volum de 65.000 de unitati.
***
Ariston Thermo Romania este filiala locala a companiei italiene Ariston Thermo Group, unul dintre liderii mondiali in productia si furnizarea de echipamente si servicii destinate incalzirii si producerii de apa calda menajera. Portofoliul de produse al subsidiarei locale este compus din centrale termice murale si de pardoseala, sisteme conventionale si in condensare (comercializate sub marcile Ariston, Chaffoteaux si Rendamax), precum si boilere electrice si indirecte, sisteme de tip instantaneu (cu functionare pe gaz), aparate de aer conditionat si panouri solare. Informatii suplimentare, la www.ariston.com.ro

Din aceeasi categorie

20 Iun 11:34 | Grupul de firme Melinda a realizat o cifra de afaceri consolidata de 160 mil. euro
20 Iun 07:00 | DAIKIN raporteaza o crestere de 8% a vanzarilor de echipamente in anul fiscal 2025
18 Iun 07:00 | ARISTON estimeaza o stabilizare progresiva a cererii pe pietele principale ale grupului
12 Iun 16:43 | ANAR: Buget majorat cu 55%, pentru consolidarea infrastructurii hidrotehnice
12 Iun 11:00 | TM: Constructii Erbasu si IGNA vizeaza lucrari de reabilitare retele de 50 mil. euro
10 Iun 12:32 | EVOMAG: Cestere de 50% a vanzarilor de aparate de aer conditionat in primavara
22 Mai 07:00 | MITSUBISHI ELECTRIC: Vanzari de peste 38 miliarde USD in anul fiscal recent incheiat
21 Mai 11:02 | FINANTARE de peste 150 milioane euro in infrastructura de apa din judetul Teleorman
02 Mai 07:59 | ANALIZA: Sunt necesare noi surse de finantare pentru investitiile in retelele de apa
01 Mai 07:00 | ANALIZA: Progresul tehnologic si scumpirea energiei determina dezvoltarea pietei HVAC
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA