Vineri, 21 Noiembrie 2025
RO EN

DAIKIN raporteaza pentru Europa o crestere de 20% a rezultatelor financiare

Anul fiscal 2017 - 2018 finalizat la 31 martie a.c. a fost unul de succes pentru furnizorul nipon de echipamente HVAC, acesta reusind sa obtina un spor de 12% in planul incasarilor, care au ajuns, astfel, la 2.290,6 miliarde yeni (circa 20,7 miliarde USD), depasind previziunile din luna februarie, ce anticipau un nivel de 2.270 miliarde yeni. Veniturile operationale s-au plasat la 250 miliarde yeni, fiind, la randul lor, cu 11% superioare celor din exercitiul financiar anterior. Pe segmentul de aer conditionat, livrarile au totalizat 2.052,9 miliarde yeni, reprezentand un avans similar celui consemnat la nivel de grup. Cele mai bune dinamici in domeniu au fost inregistrate in Europa, unde cresterea a fost de 20% pana la 301,1 miliarde yeni si in China (15%, respectiv 342 miliarde yeni). O analiza aprofundata a situatiei de pe batranul continent indica faptul ca dezvoltarea a avut loc intr-o conjunctura economica al carei atribut definitoriu este stagnarea. Pe segmentul echipamentelor de uz rezidential, stocurile distribuitorilor au scazut in Italia - cea mai importanta piata pentru furnizorul japonez - insa Daikin a luat decizia de a extinde utilizarea refrigerantului R32 de la aparatele din zona medium-high spre cele de uz general, promovand solutiile respective in Franta si Spania. In ceea ce priveste sectorul comercial, vanzarile s-au extins prin capitalizarea tendintei de inlocuire a echipamentelor existente cu solutii avand un indicator GWP superior. In fine, pe segmentul de incalzire, cererea de pompe de caldura s-a majorat ca urmare a regulamentelor ecologice mult mai stricte. In Romania, Daikin este prezent din 1994, are 40 de angajati si livreaza solutii avansate printr-o retea vasta de distribuitori. Compania raporteaza o cifra de afaceri de peste 24 milioane de euro, produsele sale regasindu-se la o serie de obiective majore cum ar fi Cismigiu House, Sun Flower, hotelurile Narcis (Venus) si Diana (Olimp), imobilele de birouri Timpuri Noi, Central Business Plaza Cluj, One Herastrau Park Bucuresti, Oregon Park, Lidl Offices etc.

Din aceeasi categorie

21 Noi 06:12 | DAIKIN EDC, un hub inovator pentru sustenabilitate si tranzitia energetica a Europei
21 Noi 06:00 | MITSUBISHI ELECTRIC consemneaza o crestere-record de vanzari si profit in 2025
11 Noi 18:14 | Samsung Electronics a finalizat achizitia companiei FlaktGroup, lider HVAC in Europa
07 Oct 12:46 | Florent Blain, numit Director General al fabricii GROUPE ATLANTIC din Ploiesti
03 Oct 07:00 | DANFOSS obtine rezultate solide in semestrul intai, in pofida mentinerii mediului volatil
25 Sep 07:00 | INGERSOLL RAND anunta o crestere de 5% a cifrei de afaceri /consolidare prin achizitii
23 Sep 15:31 | REHAU Building Solutions: Crestere sustinuta a afacerilor, in primele 9 luni din 2025
23 Sep 12:57 | ARISTON: Romanii sunt reticenti in reinnoirea echipamentelor de confort termic
23 Sep 07:00 | DAIKIN obtine cresteri de venituri prin consolidarea capacitatilor de vanzari si marketing
22 Sep 07:54 | LINDAB: Strategie de consolidare pe o piata de ventilatii industriale in stagnare
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA