Vineri, 26 Septembrie 2025
RO EN

DANFOSS: Circa 45% din vanzari sunt realizate in UE

Danfoss a consemnat performante solide in primul trimestru din 2013, in pofida faptului ca activitatea s-a derulat pe o piata fragila din punct de vedere al cererii. Rezultatele foarte bune au fost posibile gratie exploatarii optime a oportunitatilor existente in anumite tari aflate in curs de dezvoltare, inclusiv din Europa de Est. Aceasta a determinat mentinerea incasarilor la un nivel asemanator celui inregistrat in intervalul similar al exercitiului financiar anterior. Un element negativ a fost constituit de incertitudinea existenta pe plan european in ceea ce priveste cadrul legal de dezvoltare a sectorului fotovoltaic, ceea ce a afectat rezultatele diviziei de invertoare solare (dispozitive de transformare a curentului continuu in curent alternativ). Cu toate acestea, conducerea grupului a reiterat intentia de a continua implementarea programelor de investitii pe termen lung, unul dintre obiectivele care a fost deja atins fiind reprezentat de preluarea completa a controlului asupra companiei Sauer-Danfoss. In intervalul ianuarie – martie a.c., cifra de afaceri a fost de  8,06 miliarde coroane daneze – DKK (aproximativ 1,08 miliarde euro), constituind o diminuare de 4% fata de perioada similara din 2012. Din cantitatea totala, circa 45% din produse sunt comercializate in Uniunea Europeana, valoarea acestora cumuland 3,26 miliarde DKK. Pentru intregul an fiscal se estimeaza obtinerea unor cresteri, insa intr-un ritm foarte scazut.
 
Activitate sustinuta pe piata din Romania
Cifra de afaceri raportata in 2011 de subsidiara Danfoss Romania a depasit 23 milioane de lei, in crestere cu aproape 15% fata de anul anterior. In ceea ce priveste activitatea Danfoss Incalzire Romania – Danfoss District Heating (concernul preluand, in anul 2006, activitatea Schmidt-Bretten Technology), aceasta a comunicat, pentru aceeasi perioada, livrari de 41,94 milioane lei (-8,7%). Pe segmentul de tehnologie a frigului, principalii distribuitori pe plan local sunt Beijer Ref Romania - Timisoara, Rossos Frigotehnic – Valcele Feleacu (Cluj), Delatreid – Constanta, Frigotherm Group – Ciorogarla (Ilfov), Marco & Alex Distribution – Bucuresti si Sildor Prod – Arad. Principalele lucrari reprezentative de termoficare la care Danfoss a livrat echipamente specifice sunt Palatul Parlamentului, Michelin Romania, Petrotel-Lukoil, Cargill Oils Romania, Bunge Romania, Coca Cola HBC Romania, SAB Miller, Inbev, Sanlacta, realizandu-se si o serie de proiecte peste hotare (reabilitarea sistemului de termoficare din Serbia, operatiuni specifice in cadrul unui obiectiv din Sankt Petersburg – Federatia Rusa etc.). Informatii suplimentare, la www.danfoss.com
      

Din aceeasi categorie

25 Sep 07:00 | INGERSOLL RAND anunta o crestere de 5% a cifrei de afaceri /consolidare prin achizitii
23 Sep 07:00 | DAIKIN obtine cresteri de venituri prin consolidarea capacitatilor de vanzari si marketing
22 Sep 07:54 | LINDAB: Strategie de consolidare pe o piata de ventilatii industriale in stagnare
17 Sep 07:15 | Termoline: T.A.B.S. si pompe hibride, inovatii pentru cladiri cu consum redus
17 Sep 07:00 | GRUNDFOS inregistreaza crestere pe pietele-cheie si planifica un plus de pana la 7%
15 Sep 07:42 | SRG militeaza pentru integrarea pompelor de caldura geotermale in politica energetica
12 Sep 17:36 | MS: Concurenta mare pentru servicii supervizare de 23 mil. lei extindere retea de apa
12 Sep 07:00 | GEBERIT: Crestere cu 1,7% a cifrei de afaceri, pe baza majorarii volumelor de livrari
03 Sep 17:24 | Consitrans si Aquaproiect vor sa elaboreze documentatii pentru amenajari de irigatii
03 Sep 17:01 | RESOURCING Environmental va superviza extinderea retelei de apa din Bacau
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA