Duminică, 04 Mai 2025
RO EN

PPG preia Deutek Romania printr-o tranzactie estimata la 50 milioane de euro

Producatorul nord-american de materiale pentru finisare PPG Industries a anuntat ca a ajuns la un acord de intelegere cu fondul de investitii Emerging Europe Accession Fund (EEAF)/ Axxess Capital pentru preluarea companiei Deutek Romania, lider al pietei locale de vopsele. Tranzactia va fi incheiata in primul trimestru al anului 2017, dupa obtinerea aprobarilor autoritatilor de concurenta din tara noastra.
Valoarea tranzactiei, vehiculata in presa internationala, este de 40-50 milioane de euro, insa reprezentantii PPG au precizat, intr-un comunicat, ca termenii financiari nu au fost dezvaluiti.
Activa in Romania din 1993, Deutek SA detine o unitate de productie in Bucuresti, principalele marci din portofoliu fiind reprezentate de Danke, Oskar si Superweiss. Produsele societatii sunt comercializate in peste 120 de magazine de bricolaj si de alti aproximativ 3.500 de retaileri independenti din Romania. In 2015, compania a raportat o cifra de afaceri de 30 milioane de euro.
"Deutek SA este o afacere bine-manageriata, cu un serviciu pentru clienti si un portofoliu deja cu traditie in Romania. In urma achizitiei, vom adauga in portofoliul PPG marci de produse cu potential urias de crestere si ne extindem in Romania, unde, in prezent, suntem reprezentati printr-o divizie de sisteme arhitecturale de acoperire", a declarat Jean-Marie Greindl, vicepresedinte al diviziei de materiale de acoperire a suprafetelor al PPG, la nivel global si presedinte al PPG pentru regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa).
Activ de peste 130 de ani pe piata globala a materialelor de finisare, PPG Industries are sediul in Pittsburg (SUA) si activitati in peste 70 de tari, pentru 2015 raportand venituri totale de 14,8 miliarde USD. In Romania, grupul detine un birou de vanzari de vopsele de protectie pentru nave la Constanta - PPG Protective & Marine Coatings (Romania).

Din aceeasi categorie

30 Apr 07:00 | H.B. Fuller: Sporirea livrarilor /preturilor, compensata prin costul materiilor prime
15 Apr 14:24 | Stona: Lider de piata in comercializarea pietrei naturale orientat spre inovatie
10 Apr 07:00 | ETEX obtine stabilizarea performantei financiare prin noi investitii in dezvoltare
08 Apr 07:00 | HEMPEL raporteaza pentru 2024 cel mai bun rezultat operational din istoria firmei
04 Apr 07:00 | Interconnection: Crestere globala de 3,9% pentru sistemele de pardoseala
02 Apr 16:31 | Henkel se alatura comunitatii Equilibrium 2, consolidand diversitatea complexului
01 Apr 15:55 | Lider Servicii: Cererea de termoizolatii de calitate a crescut cu 22% in ultimii 2 ani
01 Apr 07:00 | Interconnection: Revigorare a pietei europene de panouri sandwich in 2024
26 Mar 14:47 | Florin Popescu, ROCKWOOL: Noul P118 adoptat face cladirile din Romania mai sigure
14 Mar 06:00 | ARKEMA: Rezilienta si capacitate de adaptare, atuuri pentru contextul economic dificil
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA