Luni, 03 Noiembrie 2025
RO EN

BOSCH: Afacerile globale ale grupului au depasit pragul de 70 miliarde euro

Grupul german Bosch, lider global in furnizarea de tehnologii si servicii ce deruleaza in Romania afaceri anuale de peste 200 milioane de euro, a inregistrat o crestere de 10% a cifrei de afaceri din 2015, vanzarile companiei depasind, pentru prima data in istoria societatii, pragul de 70 miliarde euro. Totodata, rezultatul net s-a plasat, anul trecut, la aproximativ 4,5 miliarde euro, in timp ce marja EBIT din operatiuni a fost de circa 6,5%, mai mare decat cea din 2014, calculata pe o baza comparabila.
"Datorita puterii noastre inovatoare, am putut continua cu succes tendinta de crestere intr-un mediu de afaceri competitiv si pe o serie de piete in stagnare in 2015. Un factor important pentru aceasta evolutie a fost reprezentat de numarul tot mai mare de solutii pentru o lume conectata", a declarat Volkmar Denner, presedintele Consiliului de Administratie al Robert Bosch GmbH.
Potrivit datelor grupului, societatile recent achizitionate, Robert Bosch Automotive Steering GmbH (cunoscuta anterior ca ZF Lenksysteme GmbH) si BSH Hausgeräte GmbH (fosta BSH Bosch und Siemens Hausgeräte GmbH) au fost consolidate complet, pentru prima data, in situatia financiara din 2015.
Conform rezultatelor financiare preliminare ale Bosch, sectorul de Tehnologie pentru constructii si energie a inregistrat o crestere de 11%, considerabil mai ridicata decat cea din 2014, generand vanzari totale de 5,1 miliarde euro. "Acest succes poate fi atribuit in principal serviciilor, sistemelor de securitate pentru proiectele mari de infrastructura si solutiilor conectate de incalzire inteligenta", se arata in raportul anual al companiei.
Din punct de vedere regional, afacerile din Europa ale Bosch s-au majorat cu 4,2%, pana la 37,5 miliarde euro, vanzarile din America de Nord au sporit cu semnificativ, cu 24%, ajungand la 12,6 miliarde euro, in timp ce incasarile din America Latina au regresat cu 13%, la 1,4 miliarde euro, ca urmare a situatiei dificile a mediului de afaceri din regiune. In zona Asia-Pacific, Bosch a inregistrat o crestere cu 16% a vanzarilor, pana la 19,1 miliarde euro, in timp ce in Africa grupul german si-a continuat expansiunea.
La finele anului trecut, Bosch coordona activitatea a circa 375.000 de angajati, numarul acestora crescand cu 17.600 de persoane fata de nivelul din 2014. Cele mai multe angajari s-au facut in tarile din Europa Centrala si de Est si din Asia-Pacific, dar si in Germania si SUA, expertii in domeniul IT fiind solicitati in mod special.

Din aceeasi categorie

30 Oct 11:30 | TERAPLAST: Crestere de 26% a cifrei de afaceri, in primele 9 luni ale anului
27 Oct 06:00 | HORNBACH manifeta rezilienta intr-un context economic dificil cu cerere temperata
24 Oct 07:19 | METIGLA implementeaza METvision 2030, program de investitii de 15 milioane euro
23 Oct 17:30 | Leroy Merlin: 7 din 10 romani cauta solutii pentru reducerea facturilor la energie
23 Oct 07:00 | KINGFISHER schimba estimarile financiare, dupa un prim semestru solid in 2025
22 Oct 14:42 | Holcim preia pentru 1,85 miliarde euro grupul Xella (Ytong, Silka, Hebel si Multipor)
22 Oct 07:00 | VIOHALCO raporteaza cresteri solide de peste 14% in primele sase luni din 2025
16 Oct 07:28 | KADRA accelereaza pe piata solutiilor de siguranta si eficienta energetica
08 Oct 07:00 | ARBONIA reuseste sa isi imbunatateasca marjele intr-un prim semestru dificil din 2025
03 Oct 11:03 | CE analizeaza, la cererea Romaniei, limitarea importurilor de ciment din afara UE
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA