Miercuri, 08 Octombrie 2025
RO EN

CE analizeaza, la cererea Romaniei, limitarea importurilor de ciment din afara UE

Ministrul Economiei, Radu Miruta, a anuntat ca va solicita oficial Directiei Generale Comert a Comisiei Europene sa analizeze impunerea unei limite privind cantitatile de ciment importate din tarile non-UE. Oficialul s-a intalnit, la finalul lunii septembrie, cu Denis Redonnet, Deputy Director-General DG Trade de la Comisia Europeana, caruia i-a prezentat cifre cu privire la concurenta neloiala pe care o acuza reprezentantii industriei de ciment din Romania.
"Acum o luna au venit la mine la minister toti reprezentantii industriei de ciment sa imi spuna ca sunt afectati de concurenta neloiala. Am cerut date, am analizat, m-am convins ca au dreptate. O luna mai tarziu, am mers special sa il intalnesc pe Denis Redonnet, Deputy Director-General DG Trade de la Comisia Europeana, caruia i-am prezentat cifre concrete si am agreat sa ii trimit o solicitare oficiala pentru analizarea impunerii unei limite privind cantitatile de ciment importate din tarile non-UE", a transmis ministrul Radu Miruta.
Potrivit acestuia, importurile de ciment in Romania au crescut brusc, chiar exponential, de la aproape toti vecinii non-UE, pentru ca acestia nu sunt obligati sa respecte aceleasi conditii de mediu si nici sa plateasca certificate de carbon.
"Cu totii avem o relatie de buna vecinatate, dar concurenta trebuie sa fie echitabila. Romania este tara de granita a UE. Produsele grele si voluminoase ajung la noi ca destinatie finala, pentru ca transportul lor mai departe devine prea scump. Asadar, Romania are un specific diferit si trebuie tratata echitabil. Asta facem: cu cifre, cu respect, dar si cu fermitate atunci cand industria noastra este pusa in pericol de concurenta neloiala", a adaugat Radu Miruta.
Potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS), in 2015, Romania importa aproximativ 42.000 de tone de ciment din Ucraina, iar pana in 2024 volumul a ajuns la 660.000 de tone, ceea ce inseamna o crestere de peste 15 ori (1.458%). In cazul Turciei, importurile au fost de 106.000 de tone in 2015, iar in 2024 au urcat la aproape 600.000 de tone, adica o crestere de 456%.
"Faptul ca fabricile din afara UE nu platesc taxa pe emisiile de CO2, le creeaza un avantaj competitiv in raport cu producatorii din Romania. De aceea, implementarea «Mecanismului de ajustare la frontiera a carbonului - CBAM» de la 1 ianuarie 2026 este obligatorie. In plus, este necesar sa se implementeze si alte mecanisme care sa asigure conditii egale, avand in vedere ca tarile non-UE urmeaza sa plateasca pentru emisiile de CO2 incepand din 2027 si nu exista garantia ca acest sistem isi va atinge scopul. Este nevoie ca autoritatile romane sa intensifice controalele asupra importurilor, astfel incat sa se asigure conditii echitabile de concurenta intre producatorii din UE si cei din afara UE, pentru a rezista cresterii abrupte a acestor importuri si pentru a oferi un mediu sigur si competitiv. Aceste importuri din tari non-UE, ale caror volume cresc constant, sunt un factor de risc nu doar pentru «carbon leakeage» (relocarea emisiilor) si relocarea productiei in tari care nu au constrangeri de CO2, ci si pentru economia romaneasca prin multiple efecte", a declarat Marinela Dracea, presedinta Organizatiei Patronale din Industria Cimentului (CIROM).
Conform INS, valoarea pietei cimentului in 2024 a depasit un miliard de euro, iar livrarile de ciment pe piata interna au inregistrat o crestere de 8,4% fata de precedentele 12 luni.

Din aceeasi categorie

08 Oct 07:00 | ARBONIA reuseste sa isi imbunatateasca marjele intr-un prim semestru dificil din 2025
02 Oct 16:58 | Dan Lazarescu, numit director general si reprezentantul Grupului Bosch in Romania
29 Sep 12:34 | HORNBACH investeste peste 44 milioane de euro in al doilea magazin din Timisoara
22 Sep 10:01 | Dedeman anunta extinderea in Republica Moldova printr-o investitie strategica
22 Sep 07:00 | HENKEL inregistreaza o accelerare a cresterii vanzarilor in prima jumatate a anului 2025
19 Sep 11:21 | BITUROM pune in functiune o statie de productie bitum polimerizat de 120.000 t/an
19 Sep 10:41 | ELIS Pavaje: Piata prefabricatelor mici din beton a ajuns la 215 mil. euro in 2024
17 Sep 11:11 | Sekura Cabins deschide prima fabrica din Romania, in cadrul VGP Park Brasov
16 Sep 11:15 | Divizia Performance Materials BASF din Europa este acum certificata REDcert2
16 Sep 07:00 | WIENERBERGER aplica masuri de optimizare si eficientizare pana la reluarea cererii
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA